You are here
Home > Diverse > Ce a fost înainte de petrol la Moreni?

Ce a fost înainte de petrol la Moreni?

(Fragment din cartea „Moreni – Un secol de petrol: 1900 – 2000„)

Deși nu există documente care să precizeze data întemeierii acestei așezări și nici originea locuitorilor săi, descoperirile făcute în împrejurimi (Ursei, Ocnița) ne permit să afirmăm ipoteza că pe teritoriul de astăzi al Moreniului ar exista urme de viață încă neidentificate din timpuri mai vechi decât primele atestări.

Atestarea documentară a așezărilor vecine poate fi un argument convingător. Astfel satul Drăgănești este atestat încă din timpul lui Neagoe Basarab (4 iunie 1512)9, și cum moșia Drăgăneștilor (Gura Ocniței de astăzi)9, se întindea până la pârâul Pâscov înseamnă că în mod direct o parte din teritoriul de azi al localității Moreni poate să-și înceapă istoria pe timpul lui Neagoe Basarab. Acesta dăruiește lui Calotă – mare vornic, jumătate din satul Drăgănești. În 1571, mai, 2, mitropolitul Eftimie cumpără satul10 care nu rămâne în proprietatea lui decât câțiva ani, deoarece în 1580, vornicul Mitrea are „ocină în Drăgănești’ ..’primită în dar de la jupâneasa Caplea din Periș’ iar cealaltă jumătate „cumpărată de la el’11. Peste 4 ani „Petru Cercel voevod întărește „jupânesei Caplea și nepoților ei, Badea și Calotă postelnici, satele Drăgănești și Moarile în urma unor judecăți’12.

Astfel apare prima atestare documentară a Moreniului (7092, iunie, 18), în acest document al lui Petru Cercel, cu importanță deosebită deoarece rezultă că satul era bine organizat (‘toate părțile satului cu rumâni’), cu o populație stabilă care se ocupa cu agricultura (‘cu viile în deal și în câmp, și din pădure’) Domnitorul arată că moșiile „sunt ale lor bătrâne și de baștină’ făcând dreptate față de hotărârea pe care o luase Alexandru Vodă care „le-au luat toate satele și bucatele și le-au dat satul Drăgănești și moarile părintelui Vlădicăi Eftimie de la Mitropolie fără cale și judecată’13. Desigur că o bună parte din istoria Drăgăneștilor (Gura Ocniței) se împletește cu cea a Moreniului ( o parte din cartierul Schela Mare al orașului Moreni a aparținut până la 1968 de Gura Ocniței) dar numai o interpretare atentă a documentelor de arhivă ne va permite să delimităm ce a aparține istoriei Moreniului și ce aprține trecutului localității Gura Ocniței.

Spre NV este localitatea Ocnița. Fără să se fi făcut o cercetare atentă a materialelor existente pe raza comunei, se procedează de către unii la datarea localității menționate numai pe baza unor izvoare scrise. Atestarea documentară – mai cu seamă sub numele actual – este, desigur, fizic, (1704), dar asta nu dovedește că localitatea nu a avut și altă denumire și, cu atât mai puțin, nu dovedește o cores­pon­dență între atestare și existența așezării omenești (s-ar putea avansa ipoteza că a­testarea ar fi posibilă încă din anul 1517 – a se vedea Ocna Mică!). Descoperirea pe dealul Corniș a unor fragmente de vase din ceramică aparținând culturii Tei II, pre­cum și alte descoperiri ulterioare (1968) mută cu mult înainte de secolul al XIII-lea data existenței localității Ocnița, dar cercetări sistematice arheologice nu s-au făcut pe dealurile care separă Moreniul de Ocnița14. Spre Nord, localitatea Edera era constituită în 1675 când zapisul dat de Ieremia Movilă către nepotul său Mihai Cantacuzino „cum că văzând vremea de slăbiciune a mea le-am dăruit partea mea din Iedera din Ruda până la Predeal și până la apa Cricovului’15. Dar cercetări întâmplătoare la „Cetățuia’ au putut duce la afirmația că existența așezărilor umane în această zonă poate coborî până în perioada dacilor. Spre Est este localitatea Dițești, întemeiată de un anume Duță, coborât pe la 1690 de la Piscuri-Moreni pe Valea Roșioarei, Duțeștii, mai tâziu Dițeștii, numele acesta pare a confirma tradiția16. Spre Sud sunt Ghirdovenii, cunoscut încă din 1573, an când este pomenit în lista moșiilor închinate mănăstirii..

Aceste datări anterioare anului 1574 confirmă aserțiunea că Morenii sunt mai vechi decât prima atestare documentară. Mărturiile, ca și o legendă transmisă din bătrâni, arată că primii locuitori erau oameni liberi din Ardeal, mai ales din zona Făgărașului și mulți purtau numele de Moreanu, nume răspândit în zona de unde veneau17. Fenomenul acesta întâlnit în secolul al XVI-lea este o caracteristică a luptelor sociale, antifeudale, în țările române.

Țărănimea liberă, pentru a scăpa de șerbie, uneori sate întregi, părăseau satele fugind în alte locuri. Primii locuitori au fost oameni liberi organizați în obști sătești iar treptat au fost aserviți. Începând cu secolul al XV-lea se accentuează procesul de destrămare a obștilor, ceea ce duce la consolidarea relațiilor feudale, a domniei, a marii boierimi, a limitării drepturilor țărănimii, iar în secolul al XVI-lea are loc șerbirea în masă a țărănimii, reminiscențe ale acestor organizații străvechi le întâlnim și pe la începutul secolului al XX-lea.

Aceste sate, așa cum atestă documentele, își pierd autonomia în folosul domniei bisericii și boierimii, iar țăranii devin dependenți, apărând în izvoare sub numele de „rumâni, vecini, iobagi’. Cert este că în anul 1635, în timpul lui Matei Basarab, toată partea jupânesei Frujina, „moșia și rumânii de la Moreni de peste tot hotarul cât se va alege’ au fost închinate Mănăstirii Mărgineni18.

Până la 1660, obștea de la Moreni a aparținut fiilor lui Udriște iar de atunci a intrat în stăpânirea lui Drăghici Cantacuzino care a cumpărat „partea fiecăruia de ocină și rumânii în Moreni pe Cricov – sud Prahova’19. Din partea lui Gheorghe Postelnicul însă „până la Pâscov de peste tot hotarul (partea de apus de Pâscov aparținea moșiei Drăgănești) și cu rumânii Stroie cu fiul său Stoica și Radu cu fiul său Bogdan iar din partea lui Pătrașcu a fost cumpărată numai jumătate și un român anume Stanciu și cu fiul său Dumitru și cu toți feciorii’. Cealaltă jumătate din moșia lui Pătrașcu a fost cumpărată de o orecare jupâneasă Maria și fiul său Calotă Clucerul. Vânzarea a fost întărită prin hrisovul domnesc al lui Radu W. la 2 decembrie 1665.20. După moartea lui Drăghici (1667), unul dintre moștenitori vinde moșia sau o cedează mănăstirii Mărgineni21. Mănăstirea Mărgineni își mărea mereu domeniul cu alte mănăstiri prin cumpărări sau donații după cum reiese din documentul din 1784 prin care Manole, nepotul lui Verga Vel Clucer dă scrisoare egumenului Cornilia și Soborului mănăstirii pentru „viia cumpărată de la un om din Moreni’ anume Stan Căliman și pe care o cedează „câtă moșie am cumpărat din Moreni am închinat-o de bună voie mănăstirii Mărgineni’22. În anul 1863, prin secu­larizarea averilor mănăstirești, mănăstirea Mărgineni avea 22 de moșii cu un venit anual de 847 mii lei. Dacă o parte din moșia Morenilor, fostă a Cantacuzinilor, ajunge în stăpânirea mănăstiri Mărgineni, numeroase documente din acea perioadă atestă desele conflicte dintre mănăstire cu vecinii moșiei, inclusiv cu mănăstirea Stavropoleos care luase în stăpânire partea dreaptă a râului Cricov (11 august 1777)23. Plângerile numeroase nu sunt rezolvate mulțumitor pentru părți, permanent existând afirmații de știrbire a hotarelor24, nemulțumind până și pe mitropolitul țării, pe Filaret, pentru că, în 1793 acesta scria: „au fost știrbite hotarele moșiei Stavropoleos’25. La secularizare, conflictul dintre mănăstiri și alți vecini nu încetase. Prin actul de la 1863, din moșiile mănăstirești și ale boierilor s-au împropietărit 1855 țărani clăcași ai mănăstirii, cu 1089 pogoane și 1200 stânjeni pământ cultivabil și cu vii. Urmează o perioadă de transformări în situația social-economică a locuitorilor din Moreni.

Presupunerea că primii locuitori ai Moreniului au fost oameni liberi nu se bazează pe nici un document scris. Cert este că în toate documentele despre moșia Moreni, începând cu prima atestare documentară, se afirmă că majoritatea lor erau „rumâni’ dependenți, fie de mănăstirea Mărgineni și Stavropoleos, fie de boier. Egumenii celor două mănăstiri căutau să-și mărească domeniile, prin acapararea pământului pe care îl aveau în folosință țăranii liberi. Pe moșia Moreni au existat oameni liberi sau „nedojnici’, dar în număr mic și intrau adeseori în conflict cu egumenii sau arendașii de la conducere.

Astfel în 1773, Constantin Mavrocordat atenționează pe Mihai Bărbătescu, ispravnic de Târgoviște, în judecata din același an, privind pricinirea „dintre mojicii din Moreni și egumenul mănăstirii Cir Cosma’27. Rumânii spuneau că le aparțin loturile de la părinți, că s-au pomenit pe acele locuri. Egumenul dovedea proprie­ta­tea asupra moșiei prin actul de danie al jupânesei Frusina28.

Dovada nemulțumirii reiese din documentul din 1745, când Busuioc din Moreni și cu cetașii lui fac plângere împotriva egumenului Chir Antim precum „că-i stă­pâ­nește partea de moșie ce o are de la părinți’29. În document se arată că a fost cer­ce­tat cazul „foarte pe amănunt și cu multe mărturii și s-a dovedit umblă rău și fără ca­le’. Nici bătrânii asupra cărora Busuioc dăduse carte de blestem să spună că au parte de moșie în Moreni nu au recunoscut. Este foarte semnificativ răspunsul lui Bu­su­ioc că, fiind sărac, nu a putut merge la hotărnicia la care s-a hotărât alegerea ho­tarelor. Este o situație generală manifestată în această perioadă când boierii pro­fi­tau de sărăcia și neștiința lor de carte pentru a-i înșela și a le lua pământurile. De fapt pri­cina lui Busuioc și a cetașilor lui cu egumenul mănăstirii se înscrie în formele de lup­tă antifeudale care aveau drept scop străduința răscum­pă­ră­rii din iobăgie. Chiar dacă uneori se mai eliberau din șerbie, unii își recăpătau pământul30, cei mai mulți se răscumpără numai cu capul, fiind siliți să intre în rândul oamenilor cu în­vo­ială, așezați pe moșiile stăpânilor, obligați la început numai la dijma în produse, apoi și la muncă, accentuându-se astfel dependența. Încercările turcilor de a transforma țările române în pașalâc au dat greș, datorită luptei politico-militare dusă de patrioții români. Chiar în timpul domniilor fanariote mai existau pentru turci o serie de restricții. Astfel turcii nu aveau voie să ridice moschei, să se căsătorească, și mai ales să aibă proprietăți de nici un fel în țările române. În 1763, Constantin Mavrocordat cere ispravnicului Mihai Bărbătescu să cerceteze jalba egumenului mă­năstirii Mărgineni pentru moșia Moreni, oarecum că niște oameni „ar fi dat mo­șia unor turci de acolo’, să nu îngăduie niciunuia dintre turci să se extindă, să facă moară și să țină moșii sau alte lucruri ce „nu iaste cu cale’, că de nu „vom avea pă­­rere proastă de dumneata’. După 3 ani, același domnitor desființează „ru­mâ­nia’, dar situația țăranilor nu se îmbunătățește. Hirsovul lui Alex. Moruzi, din data de 24 aprilie 1799, care se aplica și asupra moșiilor mănăstirii Mărgineni deci și asupra locuitorilor Morenilor, poruncea ispravnicilor de Prahova să oblige pe lo­cui­tori să presteze mănăstirii „zilele de clacă, dijma în produse și celelate îndatoriri cu­venite stăpânului moșiei, locuitorii casnici să lucreze claca câte 12 zile pe an – pre­cum în condică sunt rânduiți – adică 3 zile în fiecare anotimp, iar nu deodată’.

Documentul subliniază că la muncă trebuie să meargă țărani buni de muncă „să nu trimită copii, să folosească ziua întreagă, fără a întârzia și să execute munca ce i se dă’30. Stabilește ce și cât să dea zeciuială fiind excluse recoltele obținute în grădina din jurul casei. Pentru grâu și orz dădeau „una claie din zece’, pe care o transportau singuri la casa stăpânului; pentru porumb 4 banițe de pogon, pentru stupi 3 banițe pentru toată matca; pentru capre câte doi bani; pentru oi – brâză sau bani, după înțelegere, pentru turmele cu lapte în plus câte un miel și un taler’31. „Nu plăteau pentru porci dar nu aveau voie să îi lase în pădure decât cu învoirea stăpânului. Locuitorii trebuiau să mai dea o vadră de vin și un taler pentru fiecare butie, nu trebuia să pescuiască fără permis și să țină băcănie fără să fie asociat cu stăpânul’32.

Situația nu se îmbunătățește nici după regulamentul organic care în structura relațiilor agrare întărește baza economică și politică a feudalilor. Se restrânge dreptul de folosință a terenurilor lăsate în paragină, de a strânge lemne pentru foc și construcții, de a folosi moșiile după măsura nevoilor. Drepturile și datoriile, întinderea de pămînt atribuită locuitorilor și obligațiile de muncă, produse și bani, s-au stabilit nu după nevoile fiecărei familii ci după forța de muncă pe care o puteau asigura proprietarilor. Locuitorii moșiilor erau împărțiți în 3 categorii:

– fruntașii: cu 4 vite de muncă și o vacă cu lapte;

– mijlocașii: cu 2 vite de muncă;

– codașii: numai cu brațele de muncă.

Regulamentul impune locuitorilor 12 zile de clacă pe an cu nart, adică după can­titatea de muncă pe zi stabilită.

Pe moșia Moreni arendașii se îmbogățeau în urma abuzurilor săvîrșite – fapt ce a determinat ridicarea unor clăcași împotriva arendașilor. În jalbele lor, clăcașii din Moreni se plîng, în 1842 Mănăstirii Mărgineni de abuzurile arendașului Atanasie Dulma „că ne-am pomenitu cu feluri de încălcări și încărcături și cînd s-au făcut roade am dat și am plătitu și nu am mers să jeluim nicăieri, iar acum vedem că nu mai avem ce să vindem…că să ne vindem copiii ca să plătim semnele celor ce ne cunoaște încărcați’34. Clăcașii au fost chiar siliț să dea dările și pentru aceasta unii au trebuit să-și vîndă vitele iar „acum sînt lipsiți, numai are la ce stîrni prin casele lor de atîta sărăcie și sînt gata să apuce care încotro o vedea cu ochii prin lume.

atestare-documentara-moreni (Atestare documentara Moreni)

În urma jalbelor locuitorilor, ocârmuirea Prahovei stabilea răspunderile proprie­tă­rești între locuitori și arendașul Atanase Dulma astfel:36

Dijma cânepii, de vor face sau nu ei plăteau:

– fruntașii – 7 lei;

– mijlocașii – 5 lei;

– coada – 4 lei și 20 de parale;

Pentru 100 vedre borhot „facere de rachiu’ de la:

– fruntași – 5 lei;

– mijlocași – 4,20 lei;

– coada – 3 lei;

– pentru fân câte 9 lei de car.

La măsurătoarea pogoanelor de pământ:

– de la cel mic câte 8 banițe a câte 20 oca

– de la aleși 18 lei de pogon.

Zilele de clacă se socoteau în bani astfel:

– cei cu 4 vite – 3 lei;

– cei cu 2 vite – 2 lei;

– cei cu mâinile – 1 leu;

Clăcașii fac o cerere, la 27 decembrie 1847, Mănăstirii Mărgineni în care cer să nu-l schimbe pe arendașul Stănică Marin cu Atanasie Dulma – cum se auzea – pentru că-i căznea ca pe hoții de cai, iar pe săracii care nu aveau bani să plă­tească le turna apă în opinci și „legați în fiare îi scotea în ger’. De aceea au fugit peste 10 familii. Cu „lacrimi fierbinți’ se roagă să nu-l aducă iar pentru că s-au speriat de cât au pătimit „până și pe enoți, îi apuca de plătea ca fiecare clăcaș’37.

Din alte documente reiese că nu erau scutiți de arendași nici cei ologi, lucru de care se mira și mănăstirea când i s-a adus la cunoștință lui Vasile sîn Gheorghe38.

Situația țăranilor se va îmbunătăți după legea rurală din 14 august 1864, când vor fi eliberați de sarcinile feudale și împropietăriți cu loturi de pământ. Ocupația principală a locuitorilor rămâne agricultura.

Dealurile acoperite cu păduri nu permiteau cultivarea cerealelor. Mai târziu, prin defrișări, se va mări suprafața arabilă, insuficientă pentru satisfacerea nevoilor. De aceea în trecut, ca și azi, locuitorii cultivau puțin porumb și legume pentru consumul individual. Mai dezvoltată a fost pomicultura, viticultura și creșterea vitelor. Lo­cui­to­rii erau pricepuți în fabricarea țuicii și a vinului; în 1897 obțineau 395 hl. țuică și peste 980 hl. de vin. Se producea anual 620 kg grâu, 6000 kg. porumb, 280 kg. ovăz, iar livezile aveau ca pomi fructiferi 330 meri, 96 peri, 50 cireși , 480 nuci și dădeau peste 300 care de fân39.

Creșterea animalelor pentru lapte, carne și alte produse se dezvoltă mai mult la sfârșitul secolului al XIX-lea. Treptat, ca urmare a extinderii exploatărilor petroliere terenurile particulare sunt concesionate prin trusturile străine, livezile și viile încep să fie distruse, celelate suprafețe agricole lăsate în părăsire, iar numărul animalelor va scădea mult.

Au existat și neînțelegeri între mănăstire și arendașii care făceau abuz deseori de poziția lor, atât în încercarea de a ocupa atât suprafețe de pădure, cât și livezi, iar mai târziu în privința exploatării petrolului.

Documentele din 25 noiembrie 1858 și 6 decembrie 1858, se referă la călcarea contractelor dintre Mănăstirea Mărgineni și arendași care au tăiat lemne din pă­durile acestei mănăstiri să le ducă la povarna arendașului40.

Se menționează că, în virtutea contractului ce-l are arendașul, nu are voie să facă negoț cu lemne decât să ia pentru foc, pentru trebuința casei, conacului de pe mo­șie, și aceste lemne se iau numai din „islazul de lemne al locuitorilor iar nu din pritura’. La fel nu are drept pentru deschiderea de puțuri de păcură. În urma unei reclamații a locuitorilor din Moreni că islazul de lemne al satului a rămas puțin pentru că s-au înmulțit locuitorii și pentru că s-au strâmbat „decurăturile’ se hotărăște să li se dea câte pogoane li s-ar cuveni „pentru a le fi deajuns, însă în partea unde pădurea e mai proastă sau crâng după ce silvicultorul Scarlat Presnea va face măsurătorile de față cu un reprezentant al mănăstirii’41.

Alt fapt interesant este că din pădurea „Moreni au fost ceruți copaci și arbuști pentru a fi plantați în grădina publică de pe șoseaua Kiseleff’. Numeroase documente din 1844-1845 confirmă ridicarea unui număr mare de paltini de grosimea unui braț, plute, mesteceni, cireși sălbatici, iar sorbii, scorușii, măcrișii, cătina, să aibă grosimea de 1-3 degete42. Se mai sublinia să se „rânduiască paznici pentru a păzi lemnele și să nu se taie decât cât trebuie’43.

Cu ajutorul lemnelor de pe moșiile Moreni și Verbila s-a stârpit și balta Cișmigiu unde s-a ridicat un frumos parc cu același nume. Lemnele erau folosite la ridicarea podurilor iar pentru înfrumusețarea „ în lucrarea grădinii Cișmigiu’ se cer la 29 septembrie 1850, 600 de paltini, 300 de dârmoxini (probabil arbust), 1800 măcriș, 500 cătină albă și 1800 droți (probabil tot arbust).

Locuitorii se mai ocupau cu dulgheria, brutăria, zidăria și fabricarea varului alb, iar de la sfârșitul secolului al XIX-lea cu extracția petrolului care schimbă complet înfățișarea localității.

Extracția petrolului era o ocupație a locuitorilor de moșia mănăstirii Mărgineni încă din secolul al XVII-lea. Pe moșia Drăgănești-Gura Ocniței, păcura era extrasă prin munca țăranilor dependenți, obligați să sape puțurile și să transporte păcura cu carele’44.

Unii proprietari sunt interesați a cumpăra „fântâni de păcură situate pe apa Cricovului până în apa Văii lui Dan în sus, cum reiese dintr-un document din 15 octombrie 1763, când Dumitru Lungeanu și Bucur Lungeanu vând, prin zapis, vistiernicului Constantin Cantacuzino45.

În Moreni extracția petrolului se face în mai multe „etape’, în „Schela Mare’ ce se găsea pe moșia Drăgănești, începând cu secolul al XVII-lea, atingând o puternică

înflorire la începutul secolului al XX-lea46.exploatarea începe la jumătatea secolului al XIX-lea atingând cote maxime de exploatare în prima jumătate a seco­lu­lui al XX-lea47.

Etapa a III-a aparține perioadei de după naționalizare când exploatarea se face rațional pe o suprafață ce cuprinde zone întregi de la Gura Ocniței și până la Filipeștii de Pădure, de la Vârfuri la Lazuri și Caragiale.

În 1850, exploatarea petrolului în Moreni se făcea sporadic pentru interes local. Începând cu 1855, în apropiere, la Colibași, se ivește o puternică schelă care se dezvoltă impulsionată și de distileria de la Râfov. Arendașul moșiei Moreni, văzând cât de înfloritoare ajunsese schela Colibași, a reluat exploatarea făcută de predece­so­rii săi, în gropile făcute de aceștia, săpând și alte gropi noi. Egumenul mănăstirii Mărgineni nu putea privi cu ochi buni scoaterea de păcură de pe moșie, căci a­ceas­ta aducea arendașului mai multe câștiguri decât îi era îngăduit. De aceea i-a pus în vedere să plătească mănăstirii o anumită sumă pe lîngă arendă, pentru pă­cu­ra scoasă, ori să astupe puțurile. Lăcomia egumenului mănăstirii a făcut să se întrerupă orice activitate de extracție a petrolului și locuitorii, deveniți, mai târziu, prin împropietărirea de la 1864, stăpâni pe pământul ce lucrau, n-au mai reluat activitatea. Încercările făcute de firme străine între 1862-1882 nu au dat rezultate. După 1880 s-au făcut și încercări cu puțuri, sistem primitiv, săpate de localnici, dar în Moreni petrolul a fost pus în valoare abia în 1904 prin sonda instalată în prunudul Cricovului. În Schela Mare începutul forajului mecanic a permis erupția naturală a sondelor care puteau da în 1898 zeci de vagoane de țiței zilnic. Imboldul intensificării exploatării petrolului în țara noastră l-a dat, fără îndoială, legea din anul 1887 intitulată „Măsuri generale pentru a veni în ajutorul industriei naționale’. Această lege prevedea scutirea de impozite directe, de taxele de vamă pentru mașinile și pentru materia primă necesară procesului de fabricație în diferite sectoare ale industriei și mai ales ale industriei petrolului, punea la dispoziție pe timp de 90 de ani terenurile necesare construirii unor astfel de inteprinderi, reducea taxele de transport pe CFR. Asemenea avantaje se acordau atât românilor cât și străinilor care puteau investi în asemenea înteprinderi un capital de 50.000 lei sau întrebuințau un număr de cel puțin 25 de lucrători. Legea se aplica și acelor înteprinderi care erau deja în funcțiune și îndeplineau condițiile respective. Ea va fi completată în anul 1895 de „Legea minelor’ dată de guvernul conservator condus de P.P. Carp, prin care se stabilea dreptul de proprietate asupra substanțelor mine­ra­le și metalifere, ale statului, cu excepția țițeiului, ozocheritei și asfaltului. Legea a încurajat indirect pătrunderea tot mai puternică a capitalului străin. Societatea „Steaua Română’ ajunge în numai câțiva ani să-și ridice capitalul de la 2,4 mi­lioane lei la 10 milioane lei în 1898 începând exploatarea la Schela Mare, la fel ca și societatea „Internaționala’ cu capital german48; Societatea „Româno-Ame­ri­ca­nă’, fondată în 1905 de Standard Oil Company cu un capital inițial de de 5 mili­oa­ne lei ajunge la 12,5. În primă etapă a exploatării petrolului în Moreni, So­cie­tatea „Regatul român’ fosta Câmpina-Moreni (cea care a făcut prima extracție a petrolului în 1904) avea în 1905 un capital de 24 de milioane de lei. Apoi, până în 1916 numărul societăților se află într-o continuă creștere mai ales datorită bo­ga­tu­lui rezervor de petrol din zonă, ceea ce permite Schelei Moreni să ocupe în 1910 locul I pe țară, pe care nu-l mai cedează ani întregi, ajungând în 1925 să reali­ze­ze o producție de 1.073.803 tone de petrol ceea ce reprezenta 46,7% din produc­ția totală de țiței a țării.

Petrolul a reprezentat pentru Moreni și localitățile apropiate elementul care a mo­di­ficat în totalitate viața și peisajul regiunii.

Vasile Dragomir
Nascut la 23.12.1951. Casatorit cu doi copii majori . Formatie profesionala =Inginer Foraj extractie (masterat in domeniul forajului dirijat din anul 1996) In momentul de fata , lucrez de acasa !!!
http://www.vasiledragomir.ro

Lasă un răspuns

Top