DESPRE OAMENII DIN VALEA LUNGA  – CU RESPECT SI ADMIRATIE !!! 

Azi  despre  prof Cristian ( Puiu) Aldea  , 26 de ani  directorul Scolii Generale Valea Lunga Cricov D-ta ! 

       L-am cunoscut  pe  prof Cristian ( Puiu) Aldea  „din vremuri imemoriale” , este mai „in varsta” ca mine  cu aproape 3 luni  , amandoi  fiind nascuti in aceeasi comuna -Valea Lunga  , Raionul Campina , Regiunea Ploiesti ( eu in satul Ogrea el in satul Cricov).

       Tatal meu, Marius Dragomir  si mama lui, Felicia Aldea  au fost colegi de serviciu  in cadrul Primariei  Gorgota ( la o „aruncatura de bat” de casa in care m-am nascut si am crescut), tatal meu era „preceptor” iar mama lui Puiu  contabil . Asa ne-am cunoscut  , acolo am legat prima prietenie . 

       Mai tarziu  el a fost inscris la Scoala Generala din Cricov  iar eu la Scoala Generala din Gorgota , ulterior drumurile noastre  profesionale s-au despartit , el alegand  „Calea invatamantului” eu pe cea  a „Petrolului „,amandoi am intemeiat  familii  solide , am crescut  si educat  copii  in cultul muncii , ajunsi la randul lor  oameni respectati  in colectivele unde s-au inegrat , dar amandoi am ramas  consecventi alegerii de atunci  si iata acum pensionari , incercam sa spunem  generatiilor tinere  ce am facut noi  in „viata asta pamanteana „

      Ne-am vazut   ultima data la „Festivalul Salcamule de la Drum” si a  evenimentului „Intalnire cu Fiii Satului ” organizat  de Primaria Valea Lunga , in care  am depanat amintiri  cu multi din fostii colegi  din urma cu aproape 45 de ani .cu aceasta ocazie am stabilit  ca  cei care doresc( dintre „fiii satului ” de atunci ) sa  asternem  pe hartie  ce credem ca a fost important in viata noastra  astfel ca sa putem lasa urmasilor  o carte despre noi , SCRISA DE NOI .

        Aceste note biografice vor fi publicate la inceput  pe site-ul personal :http://www.vasiledragomir.ro, si daca lucrurile merg bine in ultima parte a acestui an sa apara  si cartea  intitulata „OAMENII GENERATIEI MELE „

        Daca aveti timp si……. dispozitie  cititi aceste note biografice  despre prietenul meu Prof  Cristian( Puiu) Aldea  , scrise chiar de domnia sa !!!

                                              AM FOST SI RAMAN -UN OM DEDICAT SCOLII

                                                Profesor Cristian ( Puiu) Aldea – la ora de matematică

 Nu m-am gândit niciodată ca eu,un simplu profesor de țară aș putea să fiu un om reprezentativ al satului meu.

        Până într-o zi ,când d-l. inginer Vasile Dragomir,pe care-l cunoșteam din copilarie,mi-a propus să scriu câteva rânduri despre mine,considerând că activitatea mea de 45 de ani ca profesor,din care 44 doar în școala satului meu,Cricov,din comuna Valea Lungă ar însemna ceva care merită cunoscut și de alții. Ce să mai zic, încerc să dau curs invitației ,cu toate că eu, fiind profesor de matematică nu am întotdeauna vorbele la mine, și nici nu am experiența scrisului.

                                                           Părinții mei,  Telu și Felicia Aldea

      Așadar,am venit pe lume intr-o zi de Octombrie a anului 1951 in comuna Valea Lungă. Parinții mei, Constantin (Telu ) Aldea și Maria (Felicia) Aldea au fost fericiți să aibă un baiat,și au facut tot ce au putut pentru el.Clasele primare le-am urmat în satul natal sub îndrumarea doamnei învățătoare Rebeca Voiculescu (Mândra),apoi ciclul gimnazial la Școala Nr.1 Moreni unde am întalnit profesori deosebiți,de la d-l director Radu Ștefan până la d-na dirigintă Eugenia Iancu.

         În vara anului 1966,în urma examenului de admitere,am fost admis în clasa a-IX-a a Liceului Teoretic Moreni,întâlnind aici colegi noi,profesori noi.Exigență maximă,se învăța „pe rupte’’,toți eram buni și ambițioși,profesorii noștri foarte exigenți ,dar corecți.Cum să-i uit pe dascălii mei, datorită cărora absolvenții de liceu de atunci erau foarte bine pregătiți,aveau o cultură generală bogată,erau priviți cu admirație și respect ? 

     Îmi amintesc cu deosebită considerație de domnii pofesori Vasile Jipa cu care am facut fizica,de d-l. profesor Gheorghe Zota căruia ii datorez în mare masură cariera pe care mi-am ales-o,pe d-na. profesoară Ani Popescu ale carei lecții de geografie erau adevarate călătorii în jurul Pământului,sau pe d-na. dirigintă Camelia Anghelina,ocrotitoarea noastră atunci când clasa mai făcea câte o boacană?

      Cum să-l uit pe d-l Gigi Ilinca,profesorul care asigura partea practică a procesului de învățământ și care ne-a dus în “excursii de studii” în toate marile întreprinderi industriale existente atunci(Steagul Roșu Brașov,Tractorul Brașov, U.M.F.Sinaia, Fabrica de sticlă Azuga,Fabrica de hârtie Bușteni,etc.) pentru a vedea cum se aplică toate cunoștințele învățate la școală în procesul de producție (și eram liceu teoretic,nu indusrtial).

       Cei patru ani de liceu au trecut.Privind în urmă,pot spune ca ei au reprezentat o etapă hotaratoare în formarea noastră ca oameni,a fost o etapă a acumulărilor de cunoștințe,o etapă în care am deschis ochii spre viitorul nostru, al celor din generația mea.Bacalaureatul a fost apoi un examen al maturității ( chiar așa s-a și numit un timp „examan de maturitate”),însă ca urmare a faptului că în cei patru ani de liceu ne-am pregătit foarte bine,acesta a fost promovat cu succes de către toți colegii mei.

                                    Profesor Puiu Aldea, proaspăt absolvent al Liceului Teoretic Moreni

   Și iată-mă în vara anului 1970 în fața unei dileme : ce să fac mai departe? Oscilam între Politehnică (nu eram hotarat ce facultate) și Universitate, spre o carieră didactică.În cele din urmă  m-am hotărât spre Universitatea din Timișoara,Facultatea de Matematică ,secția Pedagogică.

      Examenul a fost destul de greu,concurența mare,spaima încorporării în armată  care mă aștepta dacă nu reușeam era de nesuportat,iar bucuria reușitei a fost enormă.Eram student! Eu,un copil de oameni simpli,dintr-un sat,reușisem.Am ajuns astfel,în toamna anului 1970 într-o altă lume, necunoscută mie. Timișoara,un oraș cosmopolit unde auzeam în jurul meu vorbindu-se în germană,maghiară,sârbă ,lucru neobișnuit pentru mine,un regățean care nu depășisem prea mult granițele locurilor natale.

      Am legat repede prietenii cu noii colegi, m-am acomodat repede cu viața din Banat,cu programul de la facultate și de la cămin.La școală seriozitatea era maximă, cursuri foarte grele,matematica superioara despre care nici nu știam că exista,profesori serioși și exigenți care doreau să scoată din noi profesori cât mai buni.

       Îmi amintesc de seriozitatea cu care se făcea practica pedagogică,fiind scoși de la cursuri pe o perioadă de două săptămâni și duși într-un liceu mare de lângă Timișoara,unde stăteam în internat cu elevii,și,zilnic țineam lecții, supravegheați de profesorii metodiști care ne îndrumau și ne corectau greșelile pe care le făceam în predare.

                               Profesor Cristian Aldea, la absolvirea Universității din Timișoara – Facultatea de                                                                                                                   Matematică

A venit, apoi, și examenul de absolvire și așa am ajuns repartizat în data de 1 sptembrie 1973 la Școala Generală Chiojdu Mic, din județul Buzău, unde mi-am început cariera didactică. Zonă de munte foarte pitorească,oameni calzi și primitori,dar gandul meu era acasă,așa că n-am rămas aici decât un an școlar și m-am transferat, imediat ce a apărut un post vacant,la Școala Valea Lungă – Cricov, în septembrie 1974,de unde n-am mai plecat nicăieri.Aici mi-am întemeiat și o familie,căsătorindu-mă cu o colegă de facultate,și avand împreună doi copii,un băiat, inginer fizician,și o fată,medic,cu care ne mândrim.

                                              Împreună cu soția mea, Doina Aldea în cancelaria școlii 

                         Fiul meu, Octavian Aldea, un împătimit al muntelui

                                                                    Cu fiica mea, Elena Aldea

Dorința de cunoaștere m-a făcut să mă înscriu în continuare la studii, tot la Universitatea din Timișoara ,de data asta la Facultatea de Matematică – Mecanică pe care am absolvit-o in 1977 când mi-am susținut lucrarea de licență. Am avut privilegiul sa am ca profesori marii matematicieni ai anilor ‘ 70 din Universitatea Timișoara ,d-nii Mircea Reghiș la analiză matematică, Achim Dragomir la algebră, Dan Papuc sau I.P.Popescu la geometrie ( ultimul fiind fiul preotului Policarp Popescu,orginar din Valea Lungă ).

     Reveneam,așadar,în școala în care pașisem pentru prima dată ca elev,și devenisem coleg cu foștii mei învațători,iar acest lucru își punea o oarecare amprentă pe activitatea mea. Voiam să fiu la înălțimea așteptărilor,să nu dezamăgesc pe nimeni. Studiul,învățătura nu au luat sfârșit odată cu terminarea facultății,dimpotrivă,au urmat alte examene,definitivat,grade didactice,perfecționări fară numar.Să fii profesor în satul  natal este frumos, dar este și greu.

      Dorința de a face cât mai mult pentru școală, pentru dezvoltarea ei, pentru copiii satului meu, m-a facut ca în anul 1980 să accept funcția de director al școlii, pe care am dus-o până în 2006. Am reușit în cei 26 de ani de directorat,traversând vremuri când mai bune, când mai rele,să  dezvolt baza materială a școlii, dotarea cu material didactic, cu mobilier nou, să ridic prestigiul școlii din Valea Lungă la un nivel superior. A funcționat o perioadă  scurtă (3-4 ani ) chiar treapta I de liceu la școala din Cricov, cu elevi din școala noastră și din comunele vecine . Evident, nu am reușit să fac nimic singur, ci printr-o muncă în echipă, având alaturi un colectiv de oameni minunați, care ma sprijinit necondiționat în toate activitățile benefice școlii.

       Cu tristețe trebuie să spun că după 1989 prestigiul școlii a început să scadă, ofensiva “democrației” a făcut ca școala să fie desconsiderată, utilitatea ei minimalizată, iar profesorii să fie priviți cu mai puțin respect și considerație. Din păcate nici conducătorii noștri nu țin cont de faptul că așa cum arată școala astăzi,va arăta societatea mâine ,iar tot mai mulți oameni care ajung în niște funcții înalte, uită că au ajuns acolo datorită unor școli și unor dascăli care i-au pregătit.

       În cei 45 de ani în care am intrat în clasă,i-am învățat pe elevii mei nu doar tainele matematicii, ci și lucruri folositoare petru ei în viață.I-am învățat că în viața în care vor păși nu toți oamenii sunt sinceri și onești. I-am învățat că e mai onorabil să pierzi cinstit decât să câștigi trișând, să aibă încredere în propriile idei, să aibă tăria de a avea propria personalitate,propria identitate.I-am învățat să-i asculte pe toți oamenii ,dar să învețe să selecteze și să păstreze doar ce e bun,să lupte pentru idealurile lor,să fie perseverenți și ambițioși, nerăbdători în cunoaștere,însetați de adevar și dreptate.

      Dar, câte nu i-am învățat…. Am reușit sau nu, ne va dovedi doar viitorul pentru că abia peste ani, peste suișuri și coborâșuri,peste răsărituri și apusuri,înălțări și alunecări,acești copii vor ști ce-au învățat.Nu mai contează cine i-a învățat…

        Și pentru mine sfârșitul acestui an școlar (2017-2018) ,este un an al bilanțului,când voi trage o linie și voi aduna ,la fel ca la algebră,faptele pozitive ,adică cele cu „plus” de o parte,și faptele negative, adică cele cu „minus” de altă parte.

       Sper ca rezultatul final pe care-l va socoti viața, nu eu, să fie cu „plus”. Oricum,chiar dacă acum aș vrea să mai corectez vreun rezultat, nu mai am timpul necesar.

      Pentru mine s-a sunat de iesire… În întreaga mea activitate, singurul șef și judecător mi-a fost propria conștiință,iar acum la sfârșitul carierei pot să spun fară teama de a greși, că merg acasă cu conștiința împăcată și cu liniștea sufletească a datoriei împlinite.

Prof Puiu Aldea

Valea Lunga Cricov

27.02.2018