Această prezentare necesită JavaScript.

Izvoarele istorice au localizat, in mare parte, exploatari de petrol atat in Muntenia cat si in Moldova, in zona subcarpatica a Cutelor Diapire si in zona marginala a flisului Carpatilor, und aflorimentele,”deci deschiderile naturale la zi” ofereau posibilitatea unei colectari, fara prea mari eforturi, a titeiului.
Faptul ca numeroase documente interne si informatii din memoriile calatorilor straini , acoperind o indelungata perioada de timp( sec 17-19) pomeneas existenta unor „gropi de pacura” demonstreaza o anumita metoda de exploatare a pacurii.
Gropile erau captusite cu argila, pentru a impiedica scurgerile in pamant, ele nefiind numai simple bazine colectoare, ci si locul in care titeiul era supus actiunii factorilor naturali(caldurii solare), in scopul obtinerii pacurii prin evaporarea gazelor.
Aceasta practica demonstra nu numai o insuficienta a mijloacelor si metodelor de lucru, dar, mai ales, faptul ca titeiul , sub forma lui de pacura, nu i se gasisera decat intrebuintari sporadice , in conditiile unei economii rudimentare specifice unei bune parti a oranduirii feudale .
Pe masura ce viata economica a inregidtrat progrese, schimbul devenind mai activ, a crescut si necesitatea unor cantitati sporite de titei. Carausia, care a venit o adevarata industrie, constituind singurul mijloc de transport al produselor destinate schimbului, iluminatul cu torte al vadurilor de trecere,al locurilor de control vamal, al locuintelor saracacioase cu opaite, iluminarile festive,folosirea pacurii ca medicament, in tratarea unor afectiuni ale oamenilor sau animalelor au facut ca petrolul sa devina o marfa apreciata si cautata.

Baile De Petrol .

In conditiile aratate mai sus , cererea stimulat munca si gandirea inovatoare, determinand cautari de solutii si mijloace pentru sporirea productiei. In situatia in care vechile aflorimente isi epuizasera debitele sau mai degraba datorita unei exploatari neglijente, „pacuretii”( asa incepusera sa fie denumiti oamenii care se ocupau de exploatarea pacurii) au apelat la tehnica si experienta minerilor , care de milenii aduceau la suprafata minereurile si carbunele prin arhicunoscuta metoda a bailor.
Termenul de baie pare sa provina de la cuvantul maghiar „banya” care se poate traduce prin ;mina,baie,ocna,izvor mineral. Acest termen a avut o larga circulatie in satele din Moldova cu populatie catolica, fapt ce pledeaza pentru aceasta explicatie, dar avand in vedere ca Regulamentul Organic stabilea cuvantul „baie” ca fiind specific pentru o lucrare miniera, se poate spune ca acest termen are radacini mai adanci,autohtone,cu mult anterioare stabilirii ungurilor in Panonia.
Spre deosebire de vechile mijloace de extractie, baile erau lucrati miniere de mai mare profunzime, realizate cu o tehnica si metoda – e drept – traditionale, dar care anticipeaza o specializare, care nu va fi la indemana decat a unei categorii de lucratori ce vor invata prin ucenicie acest mestesug .
Uneltele clasice pentru saparea unei bai erau tarnacopul , harletul si lopata care manuite cu indarjire si abilitate, realizau excavatii in sectiune patrata , cu latura de de 4-5 m , captusite cu tambre groase de stejar imbucate la capete, pentru evitarea daramarii peretilor. Materialul sapat era scos la suprafata prin aruncarea lui din distanta in distanta, pe niste „paturi” de scanduri prinse la colturi, intre ghizduri.Aceste paturi erau necesare deoarece adancimea din ce in ce mai mare a bailor nu permotea aruncarea direct la suprafata a pamantului excavat.
Adancimea bailor era in functie de adancimea stratului purtator de titei, dar limitata la posibilitatile tehnicii si metodelor specifice de lucru, care nu au permis sapaturi mai adanci de 18-20 m, cea ce costituia un record obtinut de mosnenii pacureti prahoveni , de la Delnita in Valea Pacurii, unde urmele acestei bai au fost descoperite intamplator.
Metoda extractiei prin bai se pare ca a fost practicata prin bai in sec 16 si sec 17, continuandu-si existenta si in sec 18 fara a fi insa preponderenta .

Spalatoarele .

O alta metoda folosita pentru extractia pacurii a fost cea a spalatoarelor, care erau gropi sapate in marna sau argila impermeabilizate.In aceste gropi erau „spalate” cu apa incalzita, de caldura solara sau artificiala , nisipurile bituminoase, pana cand pacura incepea sa pluteasca deasupra apei , de unde era recoltata cu linguri mari de lemn.
Mai tarziu au fost construite spalatoare de lemn, care erau niste vase etanse, lungi de 1,50 m, late de 1.20 m si inalte de 0,50 m, impartite printr-un perete de lemn in doua despartituri neegale. In despartitura cea mare se depozita nisipul bituminos, care urma sa fie „spalat”. In timpul spalarii nisipului titeiul se ridica la suprafata apei si trecea in despartitura mai mica prin orificiile de la marginea superioara a peretelui despartitor .
Numeroase spalatoare puteau fi intalnite si pe marginea unor rauri sau parauri, care in drumul lor, colectau si purtau spre locurile de varsare, titeiul unor izvoare sau scurgerile intamplatoare de la unele exploatari
Astfel de spalatoare au continuat sa functioneze si in timpul exploatarii si prelucrarii industriale a titeiului provenit fie din eruptii si ajuns pe firul apelur, fie din scurgerea apelor reziduale din rafinarii,( existenta unor asemenea spalatoare pe raul Dambu din Ploiesti fiind edificatoare in acest sens )