GHEORGHE ILINCA

M-am născut la 24 august 1930 în Moreni, in jumătatea de vest a comunei din acea vreme, zonă care in anul următor avea să devină comuna Stavropoleos pentru o periodă de 37 de ani. Am copilărit sub poalele pădurii Lupoaica, pe o străduţă cu numai trei case, toate ale familiei tatălui meu ca urmare a împroprietăririi unei străbunici, Ilinca Văduva, in anul 1864, eram unul dintre cei patru fraţi.

La 4 ani am fost dus la grădiniţa de copii care funcţiona in apropierea casei noastre, unde am invaţat multe lucruri utile. Cele patru clase primare le-am urmat la şcoala din Stavropoleos, într-o clasă cu peste 50 de elevi la care se adăugau încă 14 elevi ai clasei a Vila. Fetele, colegele noastre de an, învăţau in altă clasă, in clădirea şcolii noastre, noi avand localul într-o clădire a societăţii Unirea pe strada Tudor Vladimirescu. învăţătorul meu, Gheorghe Ionescu (Gioni), a fost un adevărat pregătitor de oameni pentru viaţa. Pe langă tainele matematicii şi dragostea de carte mi-a educat dorinţa de a compune, de a scrie.

În toamna anului 1941, cand tatăl meu se afla concentrat la Podul Iloaiei, în Moldova, mama şi-a permis foarte greu să mă trimită la examenul de admitere la Gimnaziul Industrial din Campina. Admis, am fost repartizat la secţia tamplărie.

Opt ani am locuit in internatul din strada Ardealului, nr. 23, participand la reconstrucţia liceului de doua ori: o data după cutremurul din 9-10 noiembrie 1940, şi a doua oara după bombardamentul din 1944. Am avut insa avantajul ca gimnaziul s- a transformat in şcoala Medie Tehnica şi apoi in Liceul Industrial, de fiecare data cu un an înainte de trecerea mea in clasele nou-înfiinţatc.

În anii de liceu (1941-1949), deşi programul nostru şcolar era de opt ore pe zi. din toamna anului 1944 participam aproape in fiecare duminica la acţiunile de munca patriotica organizate pentru reparaţia stricăciunilor pricinuite de bombardamente. Am primit in 1945 premiul pentru cea mai buna echipa de munca patriotica, un set de cărţi. în vara anului 1948, in calitate de responsabil cu munca patriotica, in Comitetul Raional Campina al UAER, am mobilizat peste 25 elevi campineni care au mers pe şantierul Naţional al Tineretului din Lunca Prutului, constituiţi in Brigada I a UAER Prahova.

Sportiv conştiincios, ma antrenam in anii de liceu alergand in fiecare dimineaţa circa opt kilometri, de la liceu pană la podul din comuna Băneşti. Faceam parte în acelaşi timp din echipa de dansuri a liceelor din Campina. La început, împreună cu fetele de la Liceul Industrial de Fete, apoi şi cu cele de la Liceul Teoretic „Iulia Haşdeu”. Cei şase băieţi de la Liceul Industrial eram aşii dansului popular din Campina.

Aceste antrenamente au condus la calificarea mea in faza Provinciala a Cupei Unităţii Tineretului din 1948, după întrecerile interjudeţene de la Tecuci, împreuna cu bunul meu prieten, morenarul Nelu Moreanu. Eu eram jucător de camp, iar el portar in echipa şantierului, care a învins in finala respectiva selecţionata judeţului Tutova prin golul marcat de mine. La banchetul de adio organizat in Gradina de Vara din spatele Gării Tecuci l-am cunoscut pe cel care avea sa devină peste ani preşedintele Romaniei. Acesta încerca sa ma convingă sa ma transfer la Liceul Industrial din Bucureşti şi sa joc fotbal la Rapid. Am renunţat, preferand colectivul în care am trăit pană atunci, cei şapte ani de internat, muncă şi educaţie.

Din 1949 m-am angajat ca educator şi profesor de educaţie fizica la şcoala Profesionala de Ucenici Sondori care s-a Înfiinţat în toamna acelui an la Morcni şi unde au fost aduşi 40 de elevi care susţinuseră examenul de admitere la Poiana Campina. Printre ci, şi caţiva foşti elevi de liceu care fuseseră exmatriculaţi din licee pe motiv de origine sociala. în doi ani, cat am lucrat cu ei pană la plecarea in armata, am creat un colectiv unit. puternic şi responsabil. Elevii mei erau aproape totdeauna primii, atat la acţiunile gospodăreşti cat şi in întrecerile sportive.

La înfiinţarea Comitetului de Cultura Fizica şi Sport al Plasei Morcni, in 1950, am fost numit secretar al acestui comitet.

În anii 1951-1954 am efectuat serviciul militar, dar am făcut parte şi din echipele de fotbal ale unităţilor in care îmi efectuam acest serviciu. în toamna anului 1951 jucam fotbal şi volei la Dinamo Timişoara, iar din februarie 1952 am jucat la Dinamo Bucureşti pană la lasarea la vatra în 1954.

Revenit în oraşul natal, rn-am angajat in termenul legal de o luna la G.R.T. Moreni, unde am lucrat pană în octombrie 1959, trecand de la manipulam la tehnician, apoi la administrator şi în final pe post de şef Serviciu Financiar. în lot acest timp am jucat fotbal la Flacara G.R.T. Moreni, o echipa de frunte in campionatul regiunii Ploieşti.

În octombrie 1959, cand s-a decis politehnizarea învăţămantului general, am fost solicitat de conducerea Liceului Moreni şi a şcolilor generale sa primesc funcţia de profesor maistru. Am găsit, amenajat şi organizat, împreuna cu dl. Petre David, atelierele şcolare de pe Aleea Prahovei, intr-o clădire părăsită de petrolişti. Pentru a atrage copiii la activitatea pe care trebuia sa o desfăşor le-am amenajat o sala cu masă de tenis şi jocuri de şah. Ales şi preşedinte al Colectivului Sportiv pe Liceu, am organizat, împreuna cu prof. Dan Popescu şi in colaborare cu profesorii de la şcolile generale. Asociaţia Sportiva ŞTIINŢA Moreni, asociaţie cu rezultate bune in cadrul raionului Campina. Ales în Biroul raional U.C.F.S. Campina mi-am permis sa merg la C.N.E.F.S. şi sa solicit preşedintelui de atunci, d-1 Duma, echipament şi materiale sportive pentru asociaţia noastră. Profitand de promisiune am adus la Moreni peste 100 de randuri de tricouri, maiouri, sorturi, încălţăminte, cateva zeci de mingi şi altele, de la loturile naţionale.

Am organizat prima excursie cu peste 100 de elevi, cu biciclete, pe ruta Moreni – Baicoi – Moreni, susţinand întreceri de fotbal, volei, alergări, aruncări cu elevii liceului din Baicoi, trecand in vizita pe la Complexul Zootehnic ultramodern de la Baicoi şi pe la întreprinderea de Anvelope Auto „Victoria” din Florcşti, unde se construia o noua hală de producţie după o licenţa engleză. Toamna, la Consfătuirea organizatorilor de excursii şcolare, care a avut loc la Bucureşti, în prezenţa ministrului adj. Miron Constantinescu, am fost chemat la pupitru pentru a împărtăşi experienţa mea. A fost o surpriza care a continuat cu invitarea la postul naţional de radio şi înregistrarea acestei experienţe. în anii următori am organizat şi alte excursii pe biciclete dar am organizat, în fiecare an, cu clasa al carei diriginte eram şi cu participarea elevilor din alte clase, pentru a completa numărul de persoane necesar umplerii a cel puţin un vagon. Copiii mei, cei care mi-au fost alături şi cu care dccideam in fiecare toamna ce traseu vom parcurge in vara următoare, mi-au fost de fiecare data sprijin temeinic. Profitand de talentul unora dintre ci, printre care George Mihaiţa şi varul sau, Nicu David, erau deja pricepuţi în acordeoane. organizam spectacole cu intrare. Colectarea de desuri feroase, hartie, sticle şi altele constituia o alta sursa de venit pentru fondurile excursiilor noastre. Aşa se face ca, cu cateva zeci sau puţine sute de lei, un copil putea face înconjurul ţarii vizitand locuri. întreprinderi, monumente istorice şi alte obiective importante. Unii părinţi şi-au adus contribuţia lor şi au fost cu noi ajutandu-ma la supraveghere şi organizare.

În februarie 1968, cand s-a făcut o noua organizare administrativa a teritoriului Romaniei şi Morenii au fost tmsfcraţi de la Raionul Campina la judeţul Damboviţa. Am acceptat sa primesc funcţia de secretar al Consiliului Popular al oraşului Moreni, in locul hunului meu prieten. Stasu Voiciochovsky, care suferise un atac de cord şi făcuse o paralizie parţială .

Am ocupat aceasta funcţie timp de peste 16 ani în care am completat 16 casete şi 16 agende cu date necesare unei monografii corecte a oraşului meu.

În primele luni după numire am primit la primărie vizita prof. Univ. Manea Manescu, pe atunci membru al C.C. al P.C.R., fost locuitor al Morcniului. La discuţiile purtate in biroul primarului Gheorghe Bunu, la care erau prezenţi in afara mea şi a celor noi numiţi mai sus. au mai luat parte primul secretar al organizaţiei P.C.R. Damboviţa, Nicolac Tabarca – şi el un morenar plecat din oraş pentru munci de partid şi Ion Stancscu, fost primar al oraşului mai mulţi ani, acum viceprimar. La întrebarea pusă cu privire la ce ar fi necesar oraşului la acea vreme, am fost cel care a îndrăznit sa ceară o unitate industriala care sa ocupe forţa de munca ce migra vizibil din oraş. La acea vreme Morenii rămăseseră cu numai 11.565 de locuitori, datorita mecanizării proceselor de producţie din întreprinderile locale, îndeosebi din domeniul extracţiei petrolului.

Întrebaţi daca avem disponibil urgent un teren de cateva hectare, pentrv construcţia unei întreprinderi noi, am fost cel care a răspuns afirmativ şi am propu: zona Teiş. Ne-am deplasat cu toţii la faţa locului şi în săptămanile următoare prir primăria Moreni mişunau zeci de specialişti din industrie şi construcţii. Aşa s-ai pus bazele întreprinderii Automecanica Moreni, după ce am prezentat şi o situaţi« a fotei de munca posibil de recrutat din oraş şi din zona.

Caţiva ani mai tarziu, la o alta vizita a, de acum. Prim Ministrului Mane Manescu am îndrăznit sa solicit şi o întreprindere care sa asigure locuri de munc pentru soţiile şi fiicele celor angajaţi la noua unitate. Deşi propunem o intreprinder de piese optice sau ceva asemănător ni sa aprobat construcţia imediata a unei intre prinderi de Confecţii Textile, asemănătoare cu ceea ce se construia la Scorniceşt Aşa a aparut întreprinderea de Confecţii Moreni care şi acum asigura locuri d munca pentru cateva sute de persoane .

În martie 1984 au aparut doua Decrete (Nr.69 şi nr. 70) care obliga cetăţenii deţinători de terenuri sa predea la Stat produse agroalimentare. Sancţiuni ncexecutarii consta în confiscarea pămantului celor in cauza. Considerand ca nu p« înfăptui asemenea obligaţii in calitate de secretar al Primăriei mi-am cerut imedi transferul. Cu greutate, în urma insistenţelor şi motivării cu o stare de boala, a reuşit sa ma transfer la întreprinderea Automecanica unde, timp de şase ani a deţinut funcţia de şef de depozite, făcand ordine în toate cele 10 depozite a unităţii. în anul 1989, cand s-a pus problema modernizării Stadionului Flacai echipa de fotbal urmand sa joace in Cupa U.E.F.A., I.A.M. a putut contribui cu însemnta cantitate de materiale pe care le găsisem in plus la inventarele făcute foai amănunţit in timpul ordonării depozitelor.

Am ieşit la pensie la 1 mai 1990, cu trei luni înainte de a împlini 60 de ani.

Scriu la ziare din anul 1950. în acel an, aflandu-ma la mare, in staţiur Eforie Sud, în calitate de conducător al Taberei elevilor din şcolile profesionale, am fost vizitat de un redactor al ziarului. Gazeta Sporturilor care mi-a lasat cateva plicuri cu antetul ziarului şi m-a rugat sa trimit acolo veşti despre activităţile sportive pc care le organizam cu cei cateva sute de elevi cazaţi in 7 vile, inclusiv in vila Carmen Sylva. De atunci am scris la o puzderie de publicaţii, de la Scanteia, Romania Libera şi Scanteia Tineretului, care m-a şi premiat in anul 1957 cu un ceas de mana, la publicaţii sportive şi locale sau de departament. Mii de cronici, ştiri, reportaje, portrete, materiale de analiza şi chiar foiletoane mi-au apărut în cei 52 de ani în presă şi chiar la radio.

Din totdeauna, începand cu anii de liceu, cand pe langă practica de vara eram obligaţi sa prestăm şi munci patriotice în vacanţe, activităţi in cadrul carora directorul de atunci al şcolii din Stavropolcos ne îndemna sa mergem la bătranii comunei pentru a discuta cu ei despre trecutul acesteia aşa cum îl cunoaşteau ei, mi- am propus sa culeg date pentru o monografie a localităţii. Am colectat vederi, am făcut sute de fotografii, am cules şi copiat documente şi harţi, am bătut cu pasul de cateva ori toate suprafeţele de teren din intra şi extravilan, însoţit de bătrani localnici şi m-am documentat asupra a tot ce credeam ca va fi necesar. Mi-a lipsit un singur element: TIMPUL. Acest TIMP care este mult prea redus atunci cand trebuie sa întreţii o gospodărie, sa prestezi cateva acţiuni voluntare destul de solicitante şi să fii prezent cel puţin la o manifestare sportiva pe săptămană. în astfel de condiţii m- am documentat şi pentru cele pe care le ofer acum tuturor celor care sunt dornici sa cunoască date despre oraşul meu, care se pot simţi, ca şi mine, foarte mandri ca de aici au plecat oameni deosebiţi, mari valori ale economiei, culturii, artei sau alor activităţi. în lista mea de orientări am trecuti cel puţin alţi 30 de asemenea oameni, în viaţa. îmi doresc insa sa pot face cunoscuţi şi pe cei care ne-au precedat, printre cei care se numara prof. Costi Herold, fotbalistul Sandu Badea, Mircca-Traian Vladescu, generalul Nicolae Ghcnoiu, actorul Ion Angelescu-Moreni etc. îmi doresc sa prezint şi, cel puţin, o lista a tinerilor specialişti morenari plecaţi peste hotare in ultimii ani, tineri care puteau produce aici valori deosebite. Pentru mine Morenii a fost şi rămane o mina de aur, o localitate care poate înflori daca se lucreaza mai bine la educaţie, conştiinciozitate, dragoste, dragoste şi cult pentru munca şi responsabilitate.