Această prezentare necesită JavaScript.

Fragment din cartea „MORENI -UN SECOL DE PETROL; 1900-2000 !
Intrarea României în război, chemarea sub drapel a unei părți însemnate din personalul exploatărilor, dificultățile de transport, au contribuit de asemenea la stagnarea producție73.
În primele șase luni ale anului 1916 producția totală a șantierului a fost de 416.663 tone, celelalte șantiere din zonă având producții nesemnificative.
În această perioadă, în zonă erau aproape 5.000 de muncitori, o cifră apreciabilă pentru timpul acela. Marea majoritate a personalului muncitor era de origine română, inginerii și funcționarii străini îndeplineau rolul de supervizori și re¬prezentau interesele adevăraților stăpâni ce se aflau la Londra, Paris sau pe continentul american. Șantierul Moreni rămâne visul multor români și nu numai, cu toate că personalul muncitor era recrutat de obicei din comunele apropiate. Semnificativ ar putea fi și aspectul că printre salahori nu e nici un străin, în schimb, inginerii străini reprezintă 28% din totalul celor cu studii superioare care lucrau pe Șantierul Moreni74.
Retragerea armatelor române în tot largul țării, între munți și Dunăre, este însoțită de distrugerile fatale. În urma cererilor făcute de Guvernul englez, susținut de celelalte guverne aliate, s-a decis distrugerea tuturor instalațiilor petrolifere din Prahova și din județele vecine.
Această distrugere s-a făcut după un plan sistematic și a fost condusă de colonelul englez G. Griffith. Sondele au fost astupate prin aruncarea și înțepenirea de obiecte de metal sau de alte tuburi mai strâmte în lumina lor. După aceea s-a dat foc tuturor instalațiilor externe: turnuri, rezervoare, rafinării75.
La Moreni au fost incendiate 10 rezervoare având între 250 și 1.000 tone. Printre rezervoarele distruse la Moreni de autoritățile române în retragere se poate menționa și unul cu o capacitate de 100.000 de tone care era cel mai mare din Europa76.
Toată Valea Prahovei era o mare de foc. Flăcările se înălțau ca limbi roșii și șerpuitoare spre cer și se întindeau la suprafața pământului umplând pâraiele de păcură ce se scurgea la vale. Nori groși și negri se ridicau deasupra flăcărilor, ei învăluiră întreaga regiune într-un zăbranic negru, atât de gros, încât întunecară lumina soarelui.
Trei zile de-a rândul, Valea Prahovei a fost cufundată în întuneric. Prin negura deasă se zăreau din când în când limbile de flăcări strălucitoare ale metalelor ce se topeau, iar trăznete și bubuituri anunțau prăbușirea ori aruncarea în aer a rezer¬voarelor pline. Prin mijlocul acestui groaznic tablou de Sodomă treceau cu greutate trenurile de transporturi militare, coloanele de trupe ori jalnicele convoiuri de refugiați.
În trei zile cea mai înfloritoare și bogată regiune industrială a țării noastre devenise o ruină jalnică.
În teritoriul părăsit de armată și administrația română s-au instalat germanii care au început organizarea teritoriului în vederea exploatării acestei zone, evident de pe poziția a ocupantului. La Târgoviște s-a instalat Comandantul Etapei 226 al trupelor de ocupație de sub comanda maiorului Dietrich77.
Acest comandament avea în subordine județul Dâmbovița, inclus în districtul X al zonei de ocupație. În principalele centre economice, ocupanții au instalat comandamente locale78. (ex. Gura Ocniței, Moreni) iar în comune (Ocnița, Colibași, Dițești, Filipești) subunități cu efective mai mici, numite posturi de gardă79.
Îndată după instalarea sa, administrația militară germană a început febrile operațiuni de repunere în funcțiune a instalațiilor, a sondelor, a conductelor și rafinăriilor, a drumurilor de acces, a întreprinderilor distruse de specialiștii englezi în timpul retragerii române. Exploatarea și valorificarea zăcămintelor de țiței era de o importanță vitală pentru puterile agresoare, depinzând de el, însăși posibilitatea de a duce războiul. Așa se explică de ce, încă din primele zile ale invaziei, șantierele din Moreni și împrejurimi au fost invadate de maiștri și ingineri germani care prin ruinele fumegânde ale instalațiilor distruse căutau izvoarele prețiosului lichid. Cu această ocazie aveau să constate că cele mai afectate de distrugeri erau schelele din zona Moreni. Cea mai grea operație a fost destuparea sondelor care, la început, fusese considerată de unii specialiști ca imposibil de executat. Corpurile străine – linguri de sonde, tuburi de calibru mic, pietre, lemne, bucăți de fier – înțepenite în lumina sondelor, ajungeau uneori până la 600 de metri adâncime. Scoaterea lor se făcea cu ajutorul unor clești speciali; uneori era nevoie să li se determine forma cu ajutorul tiparelor de ceară și parafină, ca să poată fi apucate.
Pentru unele sonde operația curățirii a durat o săptămână-două, pentru altele câteva luni.
Multe dintre ele nu au putut fi destupate și s-a renunțat la punerea lor în exploatare80.
Un sergent român din regimentul 67 infanterie, evadat din captivitatea inamică, trecut la armata română declară că, pe 28 februarie 1917 a fost trimis cu un convoi de 300 de oameni, la Câmpina, cu trenul. Fiind repartizat la Moreni, a lucrat acolo la desfundare și punerea în funcțiune a sondelor petrolifere.
Sondele cu izvor mai puternic au fost desfundate în 10-15 zile încât la sfârșitul lunii martie la Moreni a avut loc o serbare pentru că a reînceput producția de petrol. Poliția e făcută în comune de un german și 2 români localnici și e foarte aspră; pentru orice lucru ascuns oamenii sunt amendați, închiși, bătuți.81

La Moreni sunt mulți soldați germani, aici tensiunea socială fiind și mai puterni¬că. Pentru „nesupunere la ordine’ și „refuz de muncă’ au fost arestați numeroși lo¬cui¬tori printre care și Ion Șerban din Moreni82, Andrei Pătrașcu din Dărmănești. Pentru motivul că „ ar fi lucrat în contra inamicului „ este arestat Ion Ristea din Mo¬reni83 ca și profesorul Ion Agraru din aceiași localitate84 comercianții Dumitru Mo¬reanu și Stan Moreanu au fost arestați „deoarece n-au procurat alimente pentru germani’.85
În intenția lor de a exploata pe scară largă țițeiul de la Schelele Moreni, Ochiuri, Gura Ocniței, ocupanții germani au adus o serie de utilaje perfecționate. Dar pentru ca acestea să poată fi transportate la Moreni trebuia construită o linie ferată îngustă. Proiectul întocmit de specialiștii germani prevedea ca linia ferată să fie construită într-o lună de zile. Cu toată insistența administrației de ocupație, construirea acesteia, datorită încetinelii cu care lucrau muncitorii români, a fost terminată în 5 luni.86
Dar abia construită, calea ferată nu a putut fi folosită deoarece au fost demontate mai multe șuruburi care susțineau tronsonii produsului de lemn de peste râul Cricovul Dulce, peste care trecea această cale ferată îngustă.
Din această cauză un tren de marfă încărcat cu materiale pentru schela Moreni, s-a prăbușit, iar podul, deteriorându-se și mai rău, a putut fi reparat abia după alte câteva luni.87
Așa cum se poate vedea, obiectivul numărul unu al ocupanților în zona Moreni l-a constituit exploatarea petrolului. Unitățile germane se străduiau să asigure, pe lângă buna funcționare a utilajelor, concentrarea masivă a forței de muncă și a mijloacelor de transport. În acest scop, prin ordinul nr.585/17.02.1917 adresat primăriilor din perimetrul petrolifer al zonei, comandantul german al Etapei 266 dispunea ca „ … pe lângă cantitățile de petrol deja rechiziționate și rechiziționarea oricăror cantități ce s-ar extrage din noile sondaje sau din puțuri’, precizând și sancțiuni pentru neconformare.88
Prin aceleași dispozițiuni, Comandamentul german ordona ca toată lumea, inclusiv femeile și copiii între 12-16 ani, să lucreze și duminica și sărbătorile legale sub controlul soldaților și consilierilor germani.89
Proprietarii de atelaje au fost declarați mobilizați, iar vitele lor rechiziționate pentru nevoile de război.
De la Gorgota, Ochiuri, Ocnița petrolul era transportat la rafinării cu atelajele locuitorilor, pentru fiecare comună existând o strânsă evidență a căruțașilor care erau organizați pe coloane de transport, însoțite de santinele germane.90
Exploatarea terenurilor petrolifere din țară a fost încredințată unei organizații monopoliste creată în acest scop „Oellandereienpacht – Gesellschaft m.b.H’ care grupa toate întreprinderile cu capital german din țara noastră, în frunte cu „Steaua română’; s-au înființat societăți pentru exploatarea conductelor și a transportului produselor petroliere.
Terenurile petrolifere ale satului, care fuseseră în trecut obiectul unor înverșunate dispute, au fost transferate societății noi create, cu dreptul de a le exploata timp de 50 de ani.91
La sfărșitul războiului, datorită capitalului german, societatea „Steaua română’ a fost pusă sub sechestru. Cu această ocazie au fost întocmite rapoarte amănunțite privind pierderile suferite de concern în toate schelele.
Un astfel de raport format din 37 de file, cuprinzând distrugerile provocate la Moreni stabilite de Comisia de Expertiză aduse societății „Steaua Română’ se păstrează la Arhivele Statului Prahova.92
Din studiul documentelor aflate în dosar rezultă că producția zilnică a sondelor la Moreni și Țuicani varia între 566 și 3117 kg, iar cantitatea de țiței în iulie 1916 aflată în rezervoarele societății se ridică la 2.168.727 kg.
La sfărșitul războiului toată această cantitate avea să fie trecută la capitolul pierderi. La Moreni societatea deținea la începutul războiului un număr de 11 sonde, din care 6 în exploatare, iar 5 în curs de forare. După retragerea ocupantului, la sfârșitul anului 1918, același raport consemnează că din cele 11 sonde, 9 sunt înfundate. În continuare sunt înregistrate distrugerile la fiecare sondă în parte, piesele componente, ansamblele și subansamblele lipsă, deteriorate sau distruse și costul în lei al reparației.93
Actele de expertiză făceau referiri și la alte schele din zonă, stabilind categoriile de bunuri distruse și sumele de bani necesare refacerii lor, sumele pretinse de proprietari ca despăgubire.
În actul întocmit de comisie firmei succesorilor lui Ioan Grigorescu la Schelele Colibași, se arată că instalațiile au fost distruse în două rânduri: odată în cursul retragerii armatei române, la ordinul autorităților române, care au distrus 165 tone țiței, din care 90 provenind de la Roșca, și a doua oară la retragerea nemților. La Colibași germanii au extras în perioada ocupației 804.942 kg. țiței94.
Distrugerile suferite de schelele petroliere ale lui Henry van Saanen din Gura Ocniței au fost stabilite de comisia județeană pentru evaluarea pagubelor prin hotărâre judecătorească la 18 dec.1920. Pagubele au fost provocate ca urmare a nefolosirii a 2 sonde și 4 puțuri, distrugerea completă a unei sonde prin foc și înfundare, cu o producție de 2 vagoane pe lună și 4 puțuri astupate, săpate la adâncimi diferite, incendierea a 75 tone de țiței înmagazinat în 3 rezervoare, etc. 95

Ca să reconstituim cel puțin în parte, în ce măsură a fost jefuit petrolul din județul Dâmbovița de către ocupanți, trebuie să amintim că, potrivit statisticilor, între 1916 – 1918, producția de petrol a României ajunsese la circa 5.000 tone zilnic, iar județul Dâmbovița se situa în acei ani pe locul II în ceea ce privește producția medie pe țară: cam 37,2% fără Moreni. 96
În 1917 germanii au scos din Moreni 224.350 tone, aproape jumătate din producția totală de 461.491 tone. Activitatea desfășurată de Administrația germană a făcut ca în 1916, producția să crească simțitor înregistrând 494.650 tone. În noembrie 1918, când trupele germane au părăsit teritoriul ocupat, Moreni aveau în producție 45 sonde și în foraj 37 sonde.97
Cu 1918 s-au sfârșit grelele încercări prin care trecuse poporul român în ultimii ani, fiind anul în care aspirațiile noastre seculare s-au împlinit cu jertfe și sacrificii.