DESPRE ING ADRIAN  URZICA  CU  RESPECT SI PRETUIRE  !!!

 Desi  a lucrat o buna perioada de timp la Schela Foraj Liliesti( Ploiesti) nu ne-am”intersectat” in viata activa de salariat  in petrolul din Romania  ( sau de aiurea) . Acest lucru s-a intamplat  destul de tarziu  in luna iulie 2018  cand am reusit sa vad emisiunile  cu domnia sa  de pe canalul de You Tube  ale  realizatorului TV  Prof Dr Ing  LIviu Dumitrascu .

     Recunosc  , am fost fascinat  de multitudinea informatiilor despre  vasta experienta a ing Adrian Urzica   in  domeniul forajului pe platformele marine de foraj  ( cca 13 ani nu este la indemana oricui )  si am hotarat sa-l cunosc  si eu .

    Prin intermediul prof dr ing Liviu  Dumitrascu  am reusit  acest lucru ( mi-a transmis prin Adrian Urzica , DVD nr 15 si DVD -ul Intitulate „Petrolisti romani care au lucrat in strainatate ” si „Petrolisti care au lucrat pe piata gazelor din Romania ” si in acest fel ne-am intalnit efectiv la Ploiesti .

    Prezenta  ing Adrian Urzica  printre „subiectii ” cartii  „Oamenii Generatiei Mele ” se datoreaza  tot  domnului profesor Liviu Dumitrascu  care mi-a spus la un moment dat  sa-i propun sa fie unul din eroii cartii mele , avand in vedere ca a participat  la doua emisiuni Seniorii Petrolului Romanesc moderate de  prof dr ing Liviu Dumitrascu .

     I-am propus  aceasta prezenta , domnia sa a acceptat si dupa cca o saptamana , Adrian Urzica  mi-a trimis  biografia domniei sale  pe care va invit sa o cititi, este biografia unui  petrolist get beget  care are in spate  un „trecut” de cca 13 ani pe platformele marine pe care a lucrat .daca aveti timp si dispozitie cititi !!!

Ing Vasile Dragomir , Catina Prahova 2018

                              Adrian Urzica, un petrolist cutreierand deserturile si marile…

                   Inaintea decolarii, pe helipadul jack-up-ului Perro Negro 6, alaturi de pilot.

M-am nascut in Ploiestii anului 1955, primul din cei doi frati ai unei tinere famili muntenesti.

      Esenta petrolului din aerul capitalei aurului negru, cred ca fost una dintre ursitoarele copilului care eram atunci. Casa noastra se afla aproape de centrul orasului, dar auzeam zilnic sirenele rafinariilor (Vega si altele pe care parintii mei le recunosteau mereu…) chemand oamenii la lucru. Uneori vedeam si fumul gros al incendiilor.

       Titica Urzica, tatal meu, renuntase de foarte tanar la traditia nobila de viticultor a bunicului meu, din Valea Calugareasca, preferand o meserie o meserie mai incitanta pe atunci, sofer la una din intreprinderile petroliere ale Ploiestiului.

      Mama, Neti Urzica, prenume venind din mitologia greaca, dupa spusele nasei ei si nu ca diminutiv, a optat sa devina telefonista; bunicul din partea ei fiind negostor cu doua pravali in centru Alexandriei (pe locul lor se ridica acum palatul administrativ…).

       Scoala generala, intr-un cartier nou-nout al Ploiestiului, a fixat o temelie solida; profesori dedicati, care au imbinat programa scolara si cu altceva. M-a impresionat cel mai mult d-l profesor de istorie Neicu, plecat prematur dintre noi, care a facut ca discicplina pe care o preda sa-mi devina pasiune. N-a fost sa fie.

        Am ales calea tehnicii, urmand cursurile Liceului de Constructii de Masini nr. 1 din Ploiesti, liceu foarte bine cotat si care asigura o calificare deosebita. Cu 1-2 exceptii, toti colegii de clasa si-au continuat studiile universitare. Baza teoretica si practicile de vara desfasurate in uzinele de utilaj petrolier din jurul Ploiestiului (1 Mai, SUT Nord si Sud, I.U.P.R. Teleajen) au avut o pondere importanta pentru viitoarea mea profesiune. M-a bucurat sa lucrez alaturi de cei care fabricau mecanismele industriei de petrol.

      Ghinionul (poate?) a facut sa nu intru la facultatea pe care o doream, dar soarta a indulcit un pic situatia si am facut stagiul militar intr-o companie de elita in radiolocatie; colegi deosebiti si o activtate care mi-a placut si mi-a adus satisfactii.

         Aceeasi mana a destinului a hotarat sa ma inscriu la Forajul Sondelor si Exploatarea Zacamintelor de Petrol si Gaze, faculatatea din cadrul Institutului de Petrol si Gaze, cum se numea atunci. Am ales aceasta profesiune fiindca simteam ca imi poate da multa libertate. Si nu m-am inselat; chiar daca uneori libertatea asta am platit-o scump.

         Anii in facultate mi s-au parut un spectacol al stiintei. Am invatat de la profesorii deosebiti si este o placere sa mi-i reamintesc; din fericire au fost multi si tot ce pot face aici este sa le aduc omagiul meu, de la finalul unei cariere pe care m-au ajutat s-o cladesc.

          Stagiul de inginer l-am inceput la Schela de Foraj Comanesti. Aici am avut norocul ca, impreuna cu colegul meu de serie de la facultatea de Foraj, ing. Dragos Mihalea, sa primim o instalatie de foraj cu care am inceput prima noastra sonda,  practic de la zero. Chair daca era departe de casa, a fost o activitate pasionanta. O amintire foarte placuta o port maistrului de foraj Ciulina, seful sectiei unde lucram.

          In anul patru de facultate, penultimul, imi intemeiasem o famile. Sotia mea, Lilieana, careia ii datorez tot ce am realizat, mi-a fost tot timpul alaturi si imi este, chiar daca acum ma priveste din alta lume.

         M-am apropiat de casa, prin transferul la Schela de Foraj Liliesti (ulterior Ploiesti) si am continuat activitatea de foraj ca sef de sonda pe campurile petrolifere din jurul Ploiestiului.

La Schela de Foraj Liliesti, supranumita si Academia forajuluui romanesc, se formasera oameni care au facut cinste petrolului romanesc. Ma bucur ca am cunoscut si am avut indrumarea catorva dintre ei.

      Ii multumesc foarte mult d-lui director Gh. Ionescu;  din fericire, cronologic, activitatea dansului s-a suprapus peste a mea la aceasta schela. Spirit de cercetator, sustinut de experienta in campurile petrolifere si cu simtul de conducator a stiut sa aduca beneficii schelei.

      Dupa doi ani si ceva de stagiu ca sef de sonda, am fost promovat adjunct sef de brigada de foraj, cred ca cel mai tanar de atunci. Suprafata mare de operare a Brigazii de foraj nr. 4 si numarul de instalatii de foraj coordonate simultan – sapte intr-o vreme – mi-au permis sa inteleg bine structurile  petrolifere ale judetului Prahova (incepand de la Aricesti-Rahtivani, Baicoi, Recea).

      Oportunitatea a facut ca la inceputul toamnei lui 1989 sa pot lucra in strainatate, ca sef de santier si adjuncutul sefului de brigada pentru Nordul Irakului. Am condus un santier al Rompetrolului, cu o instalatie de foraj F200 la Bai Hassana, in zona desertica dintre Mosul si Tikrit. In cele aproape sase luni, impreunna cu colectivul de acolo am forat patru sonde de petrol; am fost impresionat de profesionalismul petrolistilor romani si talentul rar de a duce la bun sfarsit lucrari in conditiile de severa penurie materiala.

     Revenit in tara, dupa – si din cauza – Revolutiei, am continuat activitatea in cadrul brigazii de la Liliesti ca inginer principal.

      In 1992, d-l dir. Gh. Ionescu a infiintat biroul Tehnologic (si tehnologi noi) si mi-a oferit conducerea acestuia. A fost o perioada fructoasa, in care am putut studia, experimenta si imbunatati tehnologiile folosite.

     Tot d-l dir. Gh. Ionescu a decis in 1996 implementarea Sistemului de Calitate in cadrul schelei, infiintind Biroul de Asigurarea Calitati , la conducere caruia am fost numit.

    In urmatorii doi ani jumatate, impreuna cu colectivul biroului, am pus bazele Managementului de Calitate, elaborand procedurile si documentele aferente.

    Activitatea mea in cadrul Schelei de Foraj Ploiesti s-a incheiat in vara lui 1998, cand, dupa un interviu, s-a ivit posibilitatea sa lucrez la sondele de foraj din Libia.

     Am lucrat ca sef de sonda in cadrul proiectului  The Great Man-made River Project (GMRP), in desertul Sahara, in apropierea de oaza Tazerbo, la un camp de peste 40 de sonde pentru exploatarea apei dulci din subsol. Apa produsa aici alimenteaza  orasele Tripoli, Bengazi si Sirte. Proiectul este cotat ca cea mai mare retea de tevi subterane, 2,820 km, si cel mai mare proiect de irigatie din lume. Am lucrat sub firma SC Lavalin din Montreal si am avut ocazia  – si placerea – sa conduc, pe rand toate cele 11 instalatii de foraj. Deasemanea am operat pe instalatiile de probe.

     In 2000, SC Lavalin a incheiat proiectul in zona Tazerbo si, tot printr-o intamplare norocoasa, la scurt timp am fost angajat ca inginer proiectant la S.C. FORADEX S.A. Bucuresti in cadrul Atelierului de Proiectare. Imi amintesc cu multa placere de activitatea si coletivul restrans al Atelierului. A fost o perioada de munca asidua in care am invatat si apoi am intocmit proiectele de foraj a sondelor, atat pentru petrol cat si pentru apa.

A fost doar un an, fiindca in primavara lui 2001 am fost obtinut postul de Quality Control Supervisor pe una din platformele firmei italiene Saipem. Dupa cursul de supravietuire, am ajuns la bordul platformei de foraj semisubmersibila Scarabeo 7, care opera in acea vreme in apele Mauritaniei, oceanul Atlantic. M-a ajutat mult in activitatea mea atat experienta de foraj,  cea din domeniul calitatii, dar si pasiunea mea pentru calculatoare si desenul in AutoCAD. La bord am gasit intreaga structura a platformei cu toate echipamentele si detaliile descrise in desene tehnice executate cu programul de calculator AutoCAD, pasiunea mea. Tot sansa facuse sa studiez, in anul 1992, printre altele, acest program intr-un curs post-universitar de sase luni, organizat de d-l prof. Liviu Dumitrascu, seful catedrei de informatica, in cadrul UPG Ploiesti. Cu dansul voi avea un arc peste timp…

Si managementul platformei a fost incantata, impuscase trei iepuri dintr-un foc: supervizorul in domeniu calitatii era si inginer de foraj si putea prelucra si baza de date din AutoCAD.

Pe Scarabeo 7 am lucat opt ani si jumatate, timp in care am elaborat si implementat Sistemul de Calitate, pentru care fusesem angajat. In timp titulatura s-a schimbat: Quality Engineer apoi Vessel Quality Coordinator.

Platforma a lucrat la inceput pentru firma australiana Woodside apoi, pe rand, pentru marii operatori Total Fina Elf, Exxon-Mobil sase ani.

Am inceput cu sondele din Mauritania, apoi am coborat spre sud in apele Nigeriei (am facut o calatorie de peste 4000 de mile la bord), unde am forat pana in 2008, apoi in Angola.

Experiente interesante au fost si operatiile de intretinere-imbunatatire executate in Camerun (Limbe) si Capetown, Africa de Sud la interval de cinci ani.

.Scarabeo 7 si-a indeplinit cu succes contractele si a fost cotata ca una dintre platformele de inceredere

La inceputul lui decembrie 2009, conducerea a hotarat sa imi continui activitatea pe o platforma abia iesita din santierul naval de fabricatie, Perro Negro 6, un jack-up cantilever de ultima ageneratie, a sasea.

Am gasit platforma tot in apele Angolei si, cu toate ca inceputul a necesitat foarte mult efort, primul foraj demarase deja in ianuarie 2010. Platforma lucra sub o asociatie de operatori, Chevron, Total etc. Inceputul a ridicat dificultati: rodajul echipamentelor al personalului, a necesitat timp. Important a fost ca, asa cum spunea seful forajului Saipem din Africa de Vest, dupa acest inceput (ca oiae neagra…),  la sfarsitul primului contract, in 2012, era cotata ca una dintre cele mai bune platforme din apele Africii de Vest, daca nu cea mai buna. In acesti ani a trecut si prin situatii critice (printte care o eruptie necontrolata) pe care le-a depasit cu mult profesionalim. Efortul personalului a fost apreciat, iar noul contract a fost sub Chevron.

Din nou, performantele lui PN6 au facut sa fie aleasa pentru unul dintre cele mai ambitioase proiecte de foraj; o bijuterie dupa parerea mea. Proiectul prevedea o subtraversare a canionului submarin al fluviului Congo, presupunand forarea si tubarea unui put de sonda, folosind doua platforme simultan, situate la 5 km distanta. O intamplare ciudata, la inceputul lui iulie 2013, a facut ca, la fixarea platformei pe pozitie, un picior sa cedeze si PN 6 sa se scufunde; in conditiile in care operatia era de rutina, foarte bine procedurata si executata cu succes de foarte multe ori; deasemenea,  abia sosise din verificarile special programate. Am participat, fara tragere de inima, la investigarea acestui caz; tocmai terminasem de cateva zile un curs in acest domeniu in Munchen.

S-a decis sa-mi reiau activitatea de Vessel Quality Coordinator pe nava de foraj Saipem 12000, nava amiral a flotei de foraj Saipem.

Intre timp am fost trimis in doua misiuni in Turcia, la  Diyarbakır, pentru pornirea unui alt proiect al Saipem – o instalatie onshore – sub Shell.

Activitatea pe Saipem 12000 a fost o experienta deosebita, cu toate ca a trebuit sa lucrez singur, fara back-to-back aproape o jumatate de an.

Datorita prabusirii pretului petrolui brut in vara 2014, am incheiat activitatea cu Saipem.

A urmat o perioada „de aur” zic eu, fiindca, tot din toamna lui 2014 sotia mea s-a pensionat la limita de varsta si aveam nevoie mai mult ca oricand unul de altul. Mai departe, in acest domeniu – vorba marelui Will – Restul este tacere; dar o alta tacere a sosit in 2017 (Doamne, știm ceea ce suntem, dar nu știm ceea ce am putea fi.).

Din iulie 2015 sunt angajat part-time la AQ Cert Sofia, ca expert tehnic si auditor.

Cum n-oi mai fi pribeag de-acum înainte, m-or troieni cu drag, aduceri aminte – cum spunea Luceafarul. Aducerile aminte au revenit datorita d-lui profesor Liviu Dumitrascu, care mi-a facut onoarea sa ma invite in doua randuri in cadrul emisiunii tv pe care o realizeaza, Seniorii Perolului Romanesc, iar acum pregatim o a treia s.a.m.d.

Tot la sugestia dansului, voi incerca abordarea si altor teme pentru care n-a fost timp pana acum.

Cat am pripegit  prin deserturi si pe mari, fiica mea, Andreea, si-a implinit visurile aici: a absolvit Facultatea de Automatica si Calculatoare UPB, a aprofundat aceasta pasiune (si a mea…) intr-un masterat si un doctorat interesant, ramanand ca sef de lucrari in cadrul acestei facultati. Este deasemenea angajata unei firme americane de succes. S-a casatorit cu jumatatea ei, George, si, de curand, sunt bunic; Mihnea nepotul meu a intregit familia. Voi povesti luptele cu piratii… in timp ce-mi voi matura gradina casei, echipat cu salopeta batranei carapace, Scarabeo 7

Ing Adrian Urzica . Ploiesti 2018