Ieri 18.04.2021 , am fost onorat sa  primesc  un exemplar al cartii „ZORI INSANGERATE ” TARGU MURES 1990 , CONFLICTELE INTERETNICE  DIN 1989-1990 IN DOSARELE CNSAS !!!

     Sunt explicate ( pe baza de documente  ce nu pot fi puse la indoiala )  evenimente  care la acea vreme  au socat  o tara intreaga  si chiar o lume intreaga  !!!

    Prin bunavointa autorilor va prezint prefata cartii semnata de o somitate in materie , GL MR( rez)Prof Univ DR GHEORGHE NICOLAESCU !

                                                                                                   PREFAȚĂ

    „Ar fi foarte folositoare o abordare istorică și nu polemică despre ce s-a întâmplat la Târgu Mureș în martie 1990”[1]. Citatul acesta, folosit ca moto încă de la debutul lucrării, se dorește a fi o adevărată profesiune de credință pentru autori, care urmăresc firul evenimentelor doar în dinamica lor diacronică, în pofida tuturor tentațiilor de alunecare în zona polemicilor care, mai mult ca sigur, ar fi diluat nu numai interesul cititorului, ci și rigoarea expunerii faptelor.

     Dacă Planul „VIRRADAT” \ „AURORA ZORILOR”, conceput de mințile liderilor de la Budapesta, școlite în „universitățile kominterniste, KGB-iste și GRU-iste” de la Moscova, are un sens, apoi acest sens nu va putea fi niciodată rupt de cadrul istoric și geopolitic al perioadei interbelice și terminând cu colapsul URSS și al comunismului, de la începutul ultimului deceniu al secolului XX.

    Visul ascuns al Planului „AURORA ZORILOR” este TRANSILVANIA, iar cheia de pătrundere era nimeni alta decât URSS – ”bastionul păcii între popoare”.

     Numai că ”bastionul” acesta, încă de la începutul primului plan cincinal din 1927, lansat de BATUȘKA STALIN, recent instalat ca șef al Partidului Bolșevic, dădea semne mari de anemie economică, nefiind în măsură să-și hrănească populațiile. Paradoxal, și sub Stalin dar și mai târziu, după moartea acestuia, Imperiul Sovietic a primit ajutoare de peste hotare ca să se susțină, ca să nu mai amintim și că Marea Revoluție Socialistă din Octombrie 1917 (care de fapt a avut loc în noiembrie) s-a înfăptuit cu fonduri germane, iar în timpul celui de-al doilea război mondial, ajutoarele anglo-americane în tehnică militară, alimente etc. au contat enorm în refacerea potențialului militar distrus de naziști și trecerea la contraofensiva generalizată, până la Berlin. La toate acestea trebuie adăugate despăgubirile de război imense la care au fost constrânse statele aliate cu Germania, intrate sub influența sovietică în baza binecunoscutului petic de hârtie întocmit la o recepție oficială de Winston Churchill, „corectat” nesemnificativ de Stalin și pus în aplicare imediat după încheierea armistițiului. În toată perioada care a urmat după război, liderii sovietici, profund devotați sloganului internaționalist „Proletari din toate țările, uniți-vă!” au procedat la ”sprijinirea” atât a partidelor comuniste din Europa și din întreaga lume, cât și a numeroaselor mișcări ”de eliberare națională” din Asia, Africa și America de Sud și Latină, în scopul instaurării ”socialismului universal”, sub conducerea Uniunii Sovietice. Și atât de ”sincer” și ”dezinteresat” era acest ajutor, că în câteva rânduri a fost cât pe-aici să declanșeze un nou conflict mondial. Plus că URSS a intervenit militar în zona în care nu prea se justifica din punctul de vedere al geopoliticii și al echilibrului de forțe, cum a fost războiul din Afganistan, de unde a trebuit să se retragă destul de șifonată.

     În tot răstimpul interbelic, liderii maghiari, puternic marcați de microbii revizionismului și iredentismului, zămislesc un plan amplu și complex care vizează alipirea Transilvaniei la Ungaria. O primă oportunitate l-a constituit Diktatul de la Viena, din 1940, semnat de miniștrii de Externe al Germaniei lui Hitler și ai Italiei lui Mussolini. Și care prevedea cedarea nord-vestului Transilvaniei Ungariei horthyste. Ceea ce se cunoaște mai puțin, sau chiar deloc, este că Uniunea Sovietică nu fusese informată de problema cedării Ardealului, ci doar de aspectele care priveau reocuparea Basarabiei și Bucovinei, iar Stalin se arătase extrem de nemulțumit de gestul făcut de Germania care, în nici un caz, nu era unul bazat pe ”amiciție”. Dimpotrivă, urmărea să oblige Ungaria să fie alături de Germania în ducerea războiului viitor și, ceea ce era mai important, să-i apropie pe germani de câmpurile petrolifere de la Ploiești, petrolul fiind absolut indispensabil tehnicii militare în ofensiva care se pregătea contra Rusiei. Din aceste motive, devenea clar că Stalin rămânea departe de dorința Ungariei de a obține ce dorea prin Planul „Aurora Zorilor”.

    Și e probabil ca acordul sovieticilor privind revenirea teritoriului cedat Ungariei la România, imediat după război, să se fi datorat și faptului că Ungaria negociase în secret cu Germania, încă din 1939, obținerea teritoriului românesc din Transilvania, fără ca Stalin să fie informat.

     Cu alte cuvinte, oportunitatea anului 1940 căzuse, Ungaria se găsise în tabăra nepotrivită. Ca și România de altfel, dar care în finalul războiului va merge cu toate efectivele și tehnica militară rămasă alături de Aliați (Uniunea Sovietică), până la sfârșit, în Austria. Iar Basarabia și Bucovina au rămas acolo unde s-a hotărât prin Pact. Deși după aprecierea istoricilor România scurtase războiul cu aproximativ 6 luni, tot țară învinsă rămânea.

     Planul maghiar însă a reînviat din cenușă. Termenii săi au fost modificați în pas cu vremurile. Liderii de la Budapesta căpătaseră cunoștințe solide în școlile kominterniste și în cele ale KGB și GRU. Cu siguranță, îmbunătățirea conținutului Planului „VIRRADAT” a trebuit să țină cont de noile forme și principii de ducere a acțiunilor de luptă împotriva dușmanilor comunismului și ai Uniunii Sovietice. Una dintre aceste forme noi este DEZINFORMAREA. Pentru a realiza diferența față de Occident, merită să subliniem câteva aspecte absolut inedite:   

1. Cuvântul „DEZINFORMARE” nu există în limba engleză, sau, mă rog, nu exista până la finele secolului XX;
2. această disciplină nouă se preda în toate ”academiile” de ”specialitate” din Uniunea Sovietică;
3. Occidentul și-a însușit tehnicile de dezinformare după ce s-a confruntat cu acțiuni și operațiuni de dezinformare desfășurate atât pe teritoriul său, cât și în teatre de confruntare neutre.[2]

       În ceea ce privește partea maghiară, se poate deduce destul de clar că încă nu renunțase la varianta unor acțiuni cu caracter militar împotriva României, de această dată în speranța unui ”ajutor frățesc” din partea Uniunii Sovietice. Evenimentele de la Târgu Mureș, desfășurate la trei luni de la căderea regimului Ceaușescu, au infirmat iarăși ”realismul” Planului „VIRRADAT” . În penultimul deceniu al secolului XX, degringolada comunismului și a Uniunii Sovietice se accentuează pe zi ce trece. Imperiul stă să se prăbușească, nemaiavând cu ce să se susțină. Cheltuielile nebunești în cursa înarmărilor i-au dus pe sovietici în pragul falimentului. Încercările ultimului lider – reformatorul Mihail Gorbaciov – de a drege situația nu dau rezultatele scontate. Din contră, ies tot mai des și mai clar la iveală tarele regimului comunist. Sunt necesare fonduri imense pentru supraviețuire și alimentarea conturilor secătuite din bănci. Are loc întâlnirea sovieto-americană la nivel înalt din Malta. Ce s-a discutat, doar se bănuiește. Unele aspecte însă apar ceva mai clar.

     Frustrările Budapestei sunt și ele din ce în ce mai clare. Deși URSS este pe cale de dispariție, Budapesta nu vede amploarea dezastrului și încă mai speră ca în această degringoladă care cuprinsese lumea comunistă, să-și realizeze visul. Fiecare cu ale lui.

    În decembrie 1989, Budapesta mai credea că elementele de forță ale Planului „Aurora Zorilor” erau încă funcționale, acestea conținând numeroase obiective pe linie de dezinformare și manipulare, specifice războiului psihologic care s-a și desfășurat pe teritoriul României. Rămâneau valabile obiectivele legate de acutizarea iredentismului și revizionismului (că doar le desfășurau cu mijloace proprii și pe teritoriul lor) și crearea cât mai rapidă a Coloanei a V-a, care să fie întrebuințată în mod special pentru acțiuni de epurare etnică. Și nu în ultimul rând, încă se mai spera într-o intervenție militară sovietică pe teritoriul României, care să le ușureze ocuparea Transilvaniei. Astfel, în viziunea liderilor maghiari, etapele a II-a și a III-a ale Planului „VIRRADAT” ar fi decurs de la sine dacă nivelurile politico-militar, propagandistic și subversiv deveneau funcționale.

     Numai că evenimentele nu au decurs așa cum se așteptau, datorită câtorva cauze majore.

    În primul rând, se pare că Budapesta nu dispunea de informații cu privire la ceea ce se discutase la Malta și nu aflase că Europa de Sud-Est era livrată la cheie Occidentului, contra unei sume imense de bani, care să salveze Uniunea Sovietică de la colaps și că sovieticii nu trebuia să intervină cu trupe în România, ci doar să se implice în dărâmarea regimului ceaușist. Ceea ce s-a și întâmplat, de altfel.

     În al doilea rând, situația internă din România nu a condus, cu toată degringolada economică, politică și socială de atunci, la un război civil, așa cum se spera, întrucât a învins în final rațiunea.

      În al treilea rând, evenimentele de la Timișoara, declanșate și de cazul Laszlo Tökes, susținut și alimentat puternic din punct de vedere propagandistic și psihologic de agenți unguri infiltrați, au excedat ”cazul pastorului” devenit celebru peste noapte, transformându-se într-o mișcare revoluționară ce avea să marcheze întreaga țară. Convins de menirea și rolul său în Planul „VIRRADAT”,  Tökes – deconspirat ca agent al Securității – avea să-și joace rolul de agent iredentist în slujba Budapestei în toate forumurile europene posibile.

    În plus, în România nu exista Coloana a V-a: UDMR are interesele sale care exced, într-un anumit mod, interesele Budapestei. Această formațiune politică (nu partid) creată pe principii etnice este atipică Europei Unite. Rămâne de văzut cât timp ea va mai putea să se exprime așa cum se exprimă. Este cert că, de aproape 30 de ani aflată la mereu putere, UDMR și-a câștigat un prestigiu pe care ar fi păcat să-l piardă pentru un scop caduc, așa cum preconizează Planul „VIRRADAT”. Conceptul de autonomie poate căpăta pe viitor noi valențe. Dar autonomia nu va însemna niciodată retrasarea de frontiere.

     Unele interpretări sau extrase din notele informative conținute în dosarele studiate de autori pot fi subiective.  Dar realitatea va rămâne însă veșnic OBIECTIVĂ.

                                              Gl. mr. (ret.) prof. univ. dr. Gheorghe NICOLĂESCU

[1] Larry Watts – În perioada evenimentelor din decembrie 1989 a fost consultant al Corporației RAND. Înainte, dar și după căderea comunismului, a călătorit în țările din Europa de Est și în URSS. În România, a impulsionat demersurile pentru înființarea COLEGIULUI NAȚIONAL DE APĂRARE, colaborând cu mai mulți miniștri ai Apărării în reforma organismului militar, cooperarea din cadrul Parteneriatului pentru Pace și integrarea țării noastre în NATO. Ulterior a îndeplinit funcția de consultant pentru reforma sectorului de securitate la Președinția României (n.a.).

[2] Așa cum susține VLADIMIR VOLKOFF – cetățean francez, diplomat la SORBONA și Universitatea din LIÈGE. A predat la universități din Franța, cât și din SUA. Pasiunea sa pentru războiul psihologic a fost indusă în mod special de scrierile lui ROGER MUCHIELLI. Volkoff a analizat cu multă judiciozitate tehnicile de dezinformare și manipulare folosite de sovietici încă de pe timpul Revoluției Ruse din 1917 și a scris lucrări fundamentale: „Dezinformarea – armă de război” și „Tratat de Dezinformare” (cu titlul original „Petite histoire de la désinformation”, apărut, atenție, în anul de grație 1999.