Această prezentare necesită JavaScript.

Activitatea de cercetare-dezvoltare

Această funcție a întreprinderii cuprindea totalitatea proceselor prin care se studiază, se concepe, se elaborează și se realizează viitorul cadru tehnic, tehnologic, organizatoric al unității.

Până în anul 1990, cea mai mare parte a activității de cercetare-dezvoltare, se realiza prin Institutele Departamentale de Cercetare și prin unitățile emitente la nivelul centralelor industriale, pentru concentrarea forțelor de cercetare și de proiectare. Această importantă sarcină pentru industria petroliferă a fost încredințată Institutului de Cercetare și Proiectare Tehnologică Câmpina, înființat cu 243 salariați la 27 August 1950 și care a preluat activitatea de studii și cercetări a Societății „ASTRA-ROMANĂ” ce își desfășura activitatea tot la Câmpina. În același an intra în funcție la Moreni, ca urmare a gândirii originale românești, instalația de curățire electrică a țițeiului „tip Nicodimescu”. Între 1950-1957, Institutul proiectează exploatarea stratului „Meoțian” din regiunea Moreni, determinând regimul de foraj, elaborarea diagramei de foraj, în exploatarea sondelor, introducându-se pompele de adâncime.

Este perioada în care institutul găsește soluții împotriva eroziunii maerialului petrolifer, introducând deparafinări la sonde și conducte20.

Institutul găsește noi soluții tehnice, pe care le experimentează în special pe valea Prahovei. Astfel se introduce injecția cu apă (1951), forajul cu turbină (1952), fisurare hidraulică (1955), supapele de adâncime la sistemul gaz lift (1956), pompele electrice submersibile (1962).

Se experimentează injecția cu apă, injecția cu abur și combustie subterană (1964), „levantinul morenar”, se exploatează cu injecție ciclică de abur (1965). În Moreni, la Piscuri, în 1973, se reușește să se extragă petrol din paleozoic de la o adâncime de 4.850 metri. Cu toate că, după 1968, cercetarea institutului este orientată spre alte regiuni ale țării (zona samațiană Videle, Depresiunea panonică, dealurile Bârladului), începându-se prospecțiunile chiar în Platforma Mării Negre (1968), unde în 1987, se ajunge până la faza de extracție a țițeiului, Regiunea Văii Prahova, continuă să fie în centrul atenției specialiștilor.

În anul 1981, o sondă din Schela Băicoi ajunge să foreze la adâncimea de 7.025 metri, descoperind urme de petrol la 6.191 m., iar în anul 1988, la Moreni, în stratul levantin, se experimentează injecția cu abur, azot și agent spumant care dislocă țițeiul greu și vâscos21.

În 1989 erau în funcțiune peste 216 procedee pentru mărirea capacității de re­cu­pe­rare a țițeiului din care se amintește combustia internă, injecția cu abur, po­li­meri, soluții micelare, soluții alcaline, microorganisme, bioxid de carbon, tehnologii minere, etc.22

După 1989, R.A. PETROM București a încheiat contracte de colaborare cu firme din străinătate, în regiunea Moreni, reapărând firmele străine, în special în ceea ce privește prospecțiunile geologice de mare adâncime. Guvernul României a scos la licitație, în condiții nu tocmai eficiente, dar care arată pierderea întâietății industriei petrolifere românești survenită în ultimele decenii, mai multe perimetre, printre care și perimetrul numărul 9, unde este inclusă și o parte din regiunea petroliferă Moreni.

Se poate aprecia că pentru seculara industrie din zonă se prefigurează un alt început.

Funcția de producție

Cuprinde activitățile de bază ale unității prin care se asigură desfășurarea în condiții normale a procesului de producție, respectiv obținerea produsului finit, care în cazul schelelor îl reprezintă țițeiul, gazul natural sau gazolina. Funcția de producție, până în 1990, cuprindea și efectuarea de lucrări sau prestări de servicii de utilitate socială, precum și activitățile auxiliare (întreținerea și repararea utilajelor, exploatarea instalațiilor și agregatelor energetice, confecționarea de scule, dispozitive, verificatoare, organizarea transportului intern. Această funcție a întreprinderii juca până în 1990 rolul determinant în funcționarea unității.

După 1948, activitatea de foraj tinde să devină o activitate de sine stătătoare. Urmărirea producției în domeniul forajului este dificilă deoarece sistemul centralizat a creat situații neașteptate. Astfel Schela de foraj Moreni, ca unitate de sine stătătoare, își desfășura uneori activitatea în județe din vestu țării,23 în timp ce în regiunea petroliferă Moreni forau unități aparținând schelelor Ianca (Brăila) sau Bolintin (Ilfov).

După 1960, Schela de foraj Moreni, indiferent de situația sa juridică a săpat 2.588.066 metri în aproape 100 de localități din țara noastră. După 1960 urmează un cincinal extrem de favorabil Schelei de foraj, ajungând la 113.827 metri în 1964, față de numai 32.339 metri de foraj în 1960, în special după descoperirea zăcămintelor de petrol și gaze. Activitatea maximă de foraj se înregis­trează în 1968 când se forează 126.586 metri, în 18 localități din țară. În anul profundelor transformări ce au împins România, Schela de foraj reușea să reali­zeze 101.684 metri, pentru ca numai peste cîțiva ani să ajungă la 22.603 metri, realizați în 1994 în localitățile Teiș, Sultanu, Bucșani, Moreni, Gura Ocniței, Drăgoiești, Filipești, Șotânga, Colibași, Mărgineni, Dragomirești. Este perioada de totală dezorganizare ce cuprinsese (voit sau nu!) întreaga economie românească și care a determinat profunde transformări în organizarea întreprinderii. Zona de activitate a Schelei de Foraj Moreni, a fost de-a lungul timpului, extrem de întinsă ca poziționare geografică. Din vestul țării (Surplacul de Barcău) și până la granița estică actuală (Ianca) sondorii morenari și-au făcut datoria, scormonind măruntaiele pământului „pentru a da țării cât mai mutl petrol”.

Indiscutabil, zona geografică unde petroliștii morenari și-au desfășurat o intensă activitate, rămâne Valea Prahovei și în special regiunea Moreni24.

Surprinzător rămâne aspectul privitor la situația statistică raportată în legătură cu activitatea de foraj din localitatea Moreni, în sensul menținerii, după aproape 50 de ani, a denumirilor interbelice Cervenia, Piscuri, Dealul Bătrân, chiar dacă acestea nu mai prezintă astăzi decât niște unități de relief.

Centrul principal de greutate în activitatea de foraj a rămas în triunghiul: Moreni-Gura Ocniței-Bucșani, zonă cunoscută din perioada interbelică și care se pare că este extrem de bine studiată.

Încercările de a fora în amonte de Moreni (Ursei-Sultanu-Vișinești), unde în seco­lul trecut era petrol la suprafață25 au fost rare și discontinue, mai ales în condițiile în care numai zona Vârfuri a fost pusă în exploatare. Proba de maturitate pentru specialiștii Schelei de foraj a rămas tubarea celor mai grele coloane, la vremea aceea, respectiv a coloanei de 133/8 in. la adâncimea de 3.506 metri (285 tone) la sonda 6011 Bucșani. Specialiștii Schelei de foraj Moreni au găsit soluții de a traversa formațiuni de sare de circa 1.000 metri la sondele 5501 m. Piscuri, 5022 Iedera, 6000 bis. Moreni, în condiții geologice dificile.

Muncitorii acestei unități economice au reușit săparea unui număr însemnat de sonde dirijate pe structura Colibași, în condițiile unor înclinări mari ale straturilor și o puternică tectonizare a formațiunilor, utilizând sistemul NWD. Ca urmare a efortu­ri­lor intense, în ultimii ani ai deceniului al 9-lea din acest secol s-a reușit des­co­pe­rirea, prospectarea, conturarea și punerea în exploatare a zăcămintelor de hidrocarburi pe structurile Colibași, Vârfuri, Iazuri, Caragiale, Dealul Bătrân26

La 30 noiembrie 1992, Schela de foraj avea 19 instalații, având locații în Moreni, Ochiuri, Șotânga, Botești, Cazaci, Dealul Bătrân, Gheboieni, Vârfuri, Ursei, Ocnița și Bucșani.

La Ursei a fost pusă în funcțiune instalația de foraj F 200 2 DH , instalație con­stru­ită în 1979, deci din ca­tegoria ultimelor creații ale con­structorilor de la uzina plo­­ieșteană, cunoscută mai ales sub numele de „1 Mai”. În 1992, în dotarea între­­prinderii „Foraj-Sonde” erau mai multe tipuri de instalații: T 50F; F 80T; F 100E; F 100 DF, F 125 Ec., F 320-3DH; F 400; 4 DHE.

În anul 1993, pentru cer­ce­tarea straturilor de hidro­car­buri erau trei sonde la Vâr­furi, două la Colibași și Ghe­­bo­ieni și câte una la la Ur­sei, Vișinești, Sultanu, Stu­pini, Șotânga și Dră­gaiești.

În acest domeniu cele mai multe instalații erau la Moreni – nouă unități, și Târ­go­­viște – șase unități. În ceea ce privește sondele de ex­ploa­tare, în anul 1993, Sche­lei din Moreni i s-au transmis 19 unități productive (în „Dealul Bătrân”, la Colibași și Bucșani), iar schelei Târgoviște 14 unități productive (la Șotânga, O­chiuri, Dragomirești, Gura Ocniței, Răzvad și în „Dealul Bătrân”).

„Foraj Sonde” dispune de o bună și valoroasă bază de mijloace fixe (grupuri de foraj, pichete, silozuri, barăci, motoare electrice, grupuri electro-generatoare, autotransformatoare, radiotelefoane, instalații preparare noroi, macarale, trolii, tractoare, mașini „Rotary”, instalații hidraulice, rezervoare, habe, excavatoare, geamblacuri, prevenitoare erupții, aparate electrice și de măsurat, elevatoare, scule și dispozitive diverse, clădiri etc.) care permit unității să acționeze de la proiectare până la forajul și punerea în producție a sondei. Din nefericire elaborarea strategiei de piață pornește de la existența unei diferențe între capacitatea de producție și capacitatea de lucru.

În condițiile actuale capacitatea medie anuală este de 94.300 metri foraj dar volumul de lucrări cerut nu poate fi mai mare, în condițiile cele mai optimiste, de 50.000 metri forați27.

Un rol de mare importanță pentru perfecționarea activității economice, pentru ridicarea eficienței producției îl are îmbunătățirea sistemului de formare a prețurilor.

La sonda 7 Ursei, s-au forat 165 zile, costul forajului fiind de 150.484 mii lei, pentru cei 1.700 metri liniari forați, ceea ce înseamnă 38.000 lei/m. forat.

Societatea a cheltuit pentru această sondă 160.480 mii lei, la valoarea leului din 1992. la sonda 16 Vișinești, instalația F 100 a săpat 60 de zile, costul forajului fiind de 41.760 mii lei, pentru fiecare metru forat plătindu-se 29.000 lei, la valoare leului din 1981. Costul total al forajului a fost crescut până la 59.260 mii lei, din cauza altor cheltuieli obligatorii, ca de exemplu: activitatea celor două formații specializate, care au realizat redarea terenurilor în circuitul agrosilvic, așa cum cer normele în vigoare.

În momentul când țițeiul începe să fie extras, activitatea întreprinderii „Foraj-Sonde” Moreni încetează, munca fiind preluată de cealaltă unitate din oraș – Schela Moreni.

Exploatarea țițeiului și gazelor se realizează prin reacția acestora de către unitatea subordonată Regiei Autonome a Petrolului București. ca sector de lucru, Sche­la de petrol Moreni își desfășoară activitatea de producție pe raza localităților Fi­li­pești de Pădure, Dițești, Mărgienii de Jos din județul Prahova și localitățile Colibași, Vârfuri, Moreni, Bucșani și Gura Ocniței din județul Dâmbovița.

Extragerea hidrocarburilor în zona Moreni a cunoscut evoluții extrem de interesante în ultimii 50 de ani.

În anul 1948 marile întreprinderi cu capital străin dispăruseră, societățile particulare cu capital românesc jucând un rol minor în producția petrolieră din re­giu­nea Moreni.

În acest an, consemnăm ultimii „exploatatori” particulari, cu un capital redus. Își continuă activitatea frații Călărașu sau familia Copoiu, apărând și alți între­prin­ză­tori ca Baldovin, Teodoru sau Scurtu28.

Cea mai mare producție o obținuse până la data de 9 septembrie 1948, „ing. Călărașu” – cu 110 tone – din cele 10 sonde active, iar cea mai redusă era a lui Ion D. Gheorghe, cu numai 9 tone. Adâncime maximă de la care se extrăgea țițeiul era pe proprietatea „Frații Călărașu”, cu 1.076 metri, în timp ce societatea „Filip et Copoiu”, extrăgea petrol de la 260 metri adâncime. Cei 9 întreprinzători particulari obținuseră în 1948 o producție de 615 tone țiței29.

Pentru producția societăților de stat este greu de găsit documentația care să ne prezinte producția reală atât pentru Schela Moreni, cât și pentru Schela Gura Ocniței. Aceasta se explică și din următoarea situație, aproape paradoxală.

„…În expertizarea materialului documentar ne-am folosit de indicatorul special elaborat de Ministerul Industriei petrolului și Chimiei și de Instrucțiunile 6720/1957 ale Direcției Generale ale Arhivelor Statului, fiind înlăturate ca nefolositoare acele materiale lipsite de VALOARE POLITICĂ, științifică sau practică”.

În felul acesta iau drumul spre unitățile de prelucrare a hârtiei, sub formă de deșeuri, peste 1.000 de metri liniari din arhivele Schelei.

În felul acesta nu putem decât să facem aprecieri relative față de producția obținută de schelele Moreni și Gura Ocniței, în condițiile în care nu era nici un interes pentru a contabiliza exact cât țiței ia drumul spre U.R.S.S. ca despăgubire de război.

La sfârșitul celor doi ani de economie planificată, producția industrială depășise realizările anului 1948, chiar dacă nu se reușise atingerea nivelului antebelic30.

Planul de stat pentru anii 1951-1955, a concretizat pentru întâia oară, într-o concepție unitară, obiectivele fundamentale ale politicii partidului unic. În vederea organizării activității de cercetare a zăcămintelor de petrol, la Moreni a funcționat o puternică secție a trustului de exploatări Geologice (1951-1974) care, prin prospecțiunile făcute, a stabilit potențialul petrolifer al zonei.

În zona Moreni începe forajul la adâncime și se trece hotărât la reactivarea sondelor din fondul inanctiv. La redeschiderea acestor sonde s-au întâmpinat neajunsuri, din cauză că lipseau documentațiile tehnice distruse în timpul războiului sau pentru că multe documente importante se găseau în străinătate. Pentru redes­chi­derea sondelor părăsite au fost întrebuințate carotaje radioactive la circa 125 de sonde31.

Pentru menținerea presiunii în zăcământ și pentru recuperarea a noi cantități de țiței s-au aplicat metode de recuperare secundară prin injectarea cu apă în strate, urmărirea exploatării prin operații de dinamometrare, măsurători la talpă cu apa­ra­te de tip Sacovlev, măsurători de presiune la mare presiune. Folosind peste 25 de noi metode, s-au reușit plusuri de producție la țiței de 8-10 tone/zi32.

Introducerea termo-acidizării pentru curățirea perforatoarelor de parafină la mică adâncime a fost o inovație morenară 33.

În anul 1950, producția muncii pe raza localității Moreni era cifrată la 140.934 tone țiței34, dar cifra poate fi alta după cercetări atente.

Primele date concrete asupra activității productive la Schela Moreni le avem din anul 1952. Cele 11 brigăzi reușesc să obțină o producție neașteptată (în comparație cu anii ulteriori!) de 621.184 tone. cea mai mare producție este înregistrată în luna decembrie, 54.949 tone, iar cea mai mică în luna februarie, 47.709 tone, debitul mediu al celor 306 sonde fiind de 175 tone35.

Producția de gaze de sondă este de 32.400 mii m3 la care se adaugă impuritățile cifrate la 1.000 mii m3 La Schela Gura Ocniței, producția anului 1952 se ridica la 596.300 tone țiței, 52.300 mii m3 gaze, arătând puterea acestei regi­uni petrolifere.

În anul 1953, la Schela Moreni era un stoc, „sold din anul precedent”, de 370.900 tone țiței, aspect care duce la apariția unor cifre contradictorii asupra producției pe anul respectiv. Astfel din anumite surse36 totalul lichidului extras a fost apreciat la 679.671 tone, din care numai apă 226.114 tone, rămânând 453.557 tone extrase prin diferite procedee.

Prin procesul extracției din sonde ar rezulta 394.000 de tone obținute prin procedeul gaz-lift (1.300 tone), pompaj (342.150 tone), erupție naturală (46.950 tone), alte procedee (3.600 tone)37. La începutul anului erau 231 de sonde active care au produs 380.450 tone de petrol, la finele anului 1953, fiind active 248 de sonde, prin punerea în producție a unor instalații noi. Sondele noi și-au adus contribuția prin 13.550 tone, în special în zona Colibași unde au apărut cinci sonde, Țuicani – cu două sonde și Pâscov cu o instalație. Totalul sondelor în Moreni, pentru anul 1953, era de 348, din care, la începutul anului, erau oprite 104, abandonate 64 și în reparații 5

Cele mai multe sonde inactive erau grupate în zona Bana și Pâscov din Moreni, la Valea Lungă, Bucșani sau Colibași. Un rol important în realizarea producțiilor amintite l-a avut și activitatea desfășurată de cele 16 trolii care au lucrat pe parcursul anului 113.984 ore.

În anul 1953, la Schela Moreni, s-au produs 157.173 mii metri cubi de gaze naturale sărac-productive, fiind supuse transformării industriale cele 39.269 mii m3, bogate în substanțe specifice. Având în vedere soldul existent la începutul anului, de 34.700 mii m3, se constată că în decursul anului au fost supuse dezbenzinării 75.667 mii m3 din gazele provenite de la terți38.

Cealată întreprindere petroliferă care își desfășoară activitatea și pe raza localității Moreni, avea de asemenea succese notabile în 1953.

Schela Gura Ocniței avea 4 secții de producție formate din 11 brigăzi de producție și 16 brigăzi de intervenție. Societatea avea în plan 611.744 tone, reușind să realizeze, din cele 274 de sonde productive 628.000 tone de țiței, lichidul extras fiind în cantitate de 1.177.137 tone. Țițeiul extras prin erupție naturală era de numai 20.397 tone, cea mai mare cantitate fiind obținută tot prin sistemul de pompaj (484.523 tone). În anul acesta, Schela Gura Ocniței obținea din sonde noi o cantitate redusă de petrol – 22.529 tone.

Numărul sondelor era cifrat la 368 (în pompaj 331, în gaz-lift 24, în erupție 3, în alte sisteme 5) dar 328 mai erau active, scoțând pe lângă prețiosul „aur negru” și gaze naturale de sondă. Din totalul de 54.245 mii metri cubi, numai 4.899 mii m3 erau obținuți din sonde speciale pentru extracția gazelor, restul producției fiind obținut de „sondele de țiței”. Cele opt compresoare au reușit să comprime 36.220 mii m3 în cele două stații de compresoare. Schela Gura Ocniței a supus dezbenzinării 48.136 mii m3, la care se adaugă 25.830 mii m3 de la „terți”.

La finele anului 1953, la capitolul „ieșiri” este consemnată cifra 81.437 mii m3, semn că la începutul anului, scriptic sau faptic, era o importantă rezervă de gaze sau gazolină. Schela Gura Ocniței își desfășura activitatea pe „Valea Cezeanului”, pe „Drumul Sării” și blocul petrolifer nou de la Bucșani. Modernizarea sistemului auxiliar producției consemnează că „Oficiul Bunuri comune nu mai poate pune la dispoziție mijloace de transport hipo”39.

Anul 1954 marchează o scădere nesemnificativă de petrol pentru ambele unități. Cauzele ieșirii din producție a unor sonde sunt: coloană stricată, coloană inundată, lipsă de nivel, intervenții prelungite, viituri de nisip, tubing și pompă scăpată la puț, turlă putredă etc. Se încearcă și în acest an tehnici variate pentru extracția bogatului minereu: fracturi hidraulice, tratări termochimice, inhibitori cu proteină, filtre cu pietriș în coloană, acidizări, pompaj forțat, pompaj tubular, injecții cu D. 5, carotaj radioactiv, etc.

În acest an transmiterea datelor statistice cunoaște noi curiozități ce vor trebui descifrate în viitor, prin studii comparate, ținând cont și de conjunctura politică internă și internațională. Astfel secția „Filipești” lucra cu „stoc contabil”, „stoc real”, „stoc mort”, iar cifrele variau destul de mult, lucrându-se cu procentaje. oricum, contribuția Filipeștilor la producția Schelei Moreni se cifra între 174.000 tone și 177.574 tone la petrol și între 22.474 mii m3 și 33.400 m3 la gaze naturale40. Regiunea petrolieră Filipești nu realizează decât 94%, după anumite surse, sau 99,05% din alte surse, din producția planificată de țiței, luându-se „măsuri dure”, în special pentru sectorul Mărgineni41.

Din cantitatea de țiței obținută se oprește pentru consum propriu doar 660 tone, un procentaj infim față de necesitățile populației și ale întreprinderii42.

Anul 1954 este consemnat în documente și prin prezentarea simultană a producției de petrol a Schelelor Gura Ocniței și Schela Târgoviște, motivată de apropiata delimitare teritorială a celor două unități. Preluarea zonei „Ochiuri” permite Schelei Târgoviște să obțină în zonă 384.238 tone de țiței pe care îl transportă spre parcurile de rezervoare comune, în timp ce Schela Gura Ocniței obținea 589.100 tone, menționând zona de interferență cu Schela Moreni în Pâscov, Schela Mare, Valea Cezeanului.

Adâncimea de la care se extrăgea petrolul era extrem de variată. La sondele de injecție se putea obține petrol de o adâncime de 1.223 metri, la Gura Ocniței, 970 metri – la Moreni; sau 953 metri – la Călinești, în timp ce adâncimea maximă de exploatare rămânea de 3.129,5 metri, la sonda 702 Poliminera, dată în folosință încă din anul 1952.

Continuă să funcționeze o sondă la Călinești, pusă în producție încă din 1931 și care a produs 89.800 tone țiței și 239.222 mii metri cubi de gaze până în anul 1955 când își încetează activitatea. Din anul 1955 se remarcă tendința de a abandona sonde, considerate neeficiente, în special din cele puse în funcțiune după anul 1949, la Colibași, Călinești, Siliștea, singura care a dat rezultate deosebite fiind sonda de la Mărgineni, care forată fiind până la adâncimea de 2.031 metri, a dat din luna iunie 1949 până în luna decembrie a anului 1955, 12.820 mii metri cubi gaz.

În 1955 din totalul intrărilor de țiței la Schela Moreni, 580.000 tone reprezenta producția anului respectiv, 5.900 tone reprezenta stocul existent la începutul anului, iar 4.000 de tone reprezintă „deplasări de calitate”, sondele vechi (din anul precedent în funcțiune) aducându-și contribuția cu 557.500 tone.