Imediat dupa alegerile  parlamentare din 2016  in spatiul public de la noi din tara  a inceput  sa se „plimbe in gura” de catre opozitia de atunci ( puterea  de acum ), teoria ca toti alesii  PSD-ului sunt  incompetenti , fara sa se analizeze semnificatia acestor termeni ( competenta/incompetenta ) .

   Pentru ca majoritatea covarsitoare  a „plimbatorilor in gura ” de incopetenta  altora  m-am gandit  sa prezint  definitiile  competentei/incompetentei  asa cum sun ele prezentate in  in DEX -oneline  sau DEX-urile diferitelor editii .

     Sunt convins ca vor fi multi „viscerali care n-au condus in viata lor „o roaba” vor citi si vor zice „doct”, ” ce ar fi sa te duci  tu  dracului , ne inveti tu pe noi ” ?

Asta este , imi asum, dar printre toate definitiile  uite doua ;

INCOMPETÉNȚĂ f. Stare de incompetent; lipsă de cunoștințe sau de practică într-un anumit domeniu; ignoranță; neștiință. [G.-D. incompetenței] /<fr. incompétence^[1]

COMPETÉNȚĂ, competențe, s. f. Capacitate a cuiva de a se pronunța asupra unui lucru, pe temeiul unei cunoașteri adânci a problemei în discuție; capacitate a unei autorități, a unui funcționar etc. de a exercita anumite atribuții. ◊ Expr. A fi de competența cuiva = a intra în atribuțiile cuiva. A-și declina competența = a se declara lipsit de autoritate (legală) sau fără pregătirea necesară pentru a judeca o chestiune sau pentru a se pronunța într-o problemă. [Var.: competínță s. f.] – Din fr. compétence.

Asadar dragi prieteni , daca nu doriti sa  „dati cu pietre in autor ” analizati  aceste „ziceri” prin prisma acestor definitii !!!

17 definiții pentru incompetență  incompetință

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

incompetență sf [At: DA / V: (înv) ~tin~ / Pl: ~țe / E: fr incompétence] Lipsă de competenț

INCOMPETÉNȚĂ, incompetențe, s. f. Lipsă de competență. [Var.: incompetínță s. f.] – Din fr. incom

INCOMPETÉNȚĂ, incompetențe, s. f. Lipsă de pregătire pentru a judeca sau a decide asupra unui lucru. ♦ (Jur.) Lipsă de putere legală pentru a îndeplini o anumită atribuție. – Variantă: incompetínță s. f

INCOMPETÉNȚĂ s.f. Lipsă de competență. ♦ (Jur.) Lipsa puterii legale de a îndeplini o anumită atribuție. [Var. incompetință s.f. / cf. fr. incompétence, it. incompetenza]

INCOMPETÉNȚĂ s. f. lipsă de competență. (< fr. incompétence

INCOMPETÉNȚĂ f. Stare de incompetent; lipsă de cunoștințe sau de practică într-un anumit domeniu; ignoranță; neștiință. [G.-D. incompetenței] /<fr. incompétence^[1]

incompetență f. 1. lipsă de competență judiciară: incompetența unui tribunal; 2. lipsa cunoștințelor cerute spre a decide: incompetența literară sau științifică.

*incompeténță f., pl. e (d. incompetent; fr. -ence). Lipsă de competență judiciară: incompetența unuĭ tribunal. Insuficiență științifică: incompetența unuĭ critic)

Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

incompeténță s. f., g.-d. art. incompeténței; pl. incompet 

incompeténță s. f. competență^[1]

1. Var. incompetință (după definițiile din DEX și DN) — LauraGellner

Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

INCOMPETÉNȚĂ s. v. incapacitate.^[1]

1. Var. incompetință (după definițiile din DEX și DN) — LauraGellne

INCOMPETENȚĂ s. incapacitate, necompetență, nepregătire, nepricepere, (fig.) slăbiciune. (~ unui profesor.)

37 de definiții , pentru competenta

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

competént, ~ă a [At: (a. 1845) URICARIUL V, 360/25 / V: (înv) ~tínte / Pl: ~nți, ~e / E: fr compétent] 1 Care este bine informat într-un anumit domeniu. 2-3Care este capabil sau în măsură să judece un anumit lucru. 4 Căruia îi revine atribuția de a face ceva Si: îndreptățit.

competență sf [At: (a. 1839) URICARIUL V, 23/16 / V: ~tință, (înv) ~ție / Pl: ~țe / E: fr compétence] 1 Capacitate a cuiva de a se pronunța asupra unui lucru, pe temeiul unei cunoașteri adânci a problemei în discuție. 2 (Jur) Dreptul atribuit de lege unei autorități, unui funcționar etc. de a exercita anumite atribuții. 3 (Îe) A fi de ~ța cuiva A intra în atribuțiile cuiva. 4-5 (Îe) A-și declina ~ța A se declara lipsit de autoritate (legală) sau fără pregătirea necesară pentru a judeca o chestiune sau a se pronunța într-o problemă.

COMPETÉNT, -Ă, competenți, -te, adj. 1. Care este bine informat într-un anumit domeniu; care este capabil, care este în măsură să judece un anumit lucru. 2. Care are atribuția, căderea, autoritatea legală să facă ceva; îndreptățit. [Var.: (înv.) competínte adj.] – Din fr. compétent

COMPETÉNȚĂ, competențe, s. f. Capacitate a cuiva de a se pronunța asupra unui lucru, pe temeiul unei cunoașteri adânci a problemei în discuție; capacitate a unei autorități, a unui funcționar etc. de a exercita anumite atribuții. ◊ Expr. A fi de competența cuiva = a intra în atribuțiile cuiva. A-și declina competența = a se declara lipsit de autoritate (legală) sau fără pregătirea necesară pentru a judeca o chestiune sau pentru a se pronunța într-o problemă. [Var.: competínță s. f.] – Din fr. compétence.

COMPETÉNT, -Ă, competenți, -te, adj. 1. Care este bine informat (într-un domeniu, într-o problemă), care are o părere întemeiată pe cunoașterea adîncă a lucrurilor, este o autoritate (într-un domeniu), e priceput, e în măsură să… Nefiind competenți în asemene materie, l-am crezut ușor. NEGRUZZI, S. I 325. 2. Care are atribuția, căderea, autoritatea legală să facă (să judece, să hotărască) ceva; în drept, chemat, îndreptățit. Instanță competentă. ▭ În cazul decesului unei* persoane care nu a avut domiciliul în țară este competent Notariatul de Stat al raionului în raza căruia se găsesc bunurile cele mai importante ale acesteia. B. O. 1953, 4. – Variantă: (învechit) competínte (NEGRUZZI, S. I 335) adj. invar.

COMPETÍNȚĂ, competințe, s. f. (Și în forma competență ) Pricepere, cădere, capacitate a cuiva de a se pronunța asupra unui lucru pe temeiul unei cunoașteri adinei a, problemei în chestiune; capacitatea unei autorități, a unui funcționar etc. de a exercita anumite atribuții. ◊ Expr. A fi de competința cuiva = a intra în atribuțiile cuiva. Procedura succesorală reglementată prin prezentul decret este de competența Notariatului de Stat al raionului în raza căruia defunctul și-a avut ultimul domiciliu. B. O. 1953, 4. A-și declina competința = a se declara fără autoritate (legală) sau nepregătit pentru a judeca o chestiune sau pentru a se pronunța într-o problemă. – Variantă: competență. s. f.

COMPETÉNT, -Ă adj. 1. Care este bine informat, cu o părere bazată pe cunoașterea lucrurilor; priceput. 2. Care are căderea, autoritatea legală de a face ceva. [Var. competinte adj.invar. / < fr. compétent, cf. lat. competens].

COMPETÉNȚĂ s.f. 1. Pricepere, cădere de a se pronunța asupra unei probleme, de a face ceva; capacitate a unei autorități, a unui funcționar etc. de a exercita anumite atribuții. ◊ A fi de competența cuiva = a intra în atribuțiile cuiva; a-și declina competența = a se declara fără autoritate sau fără pregătirea necesară pentru a se pronunța într-o problemă. 2. Particularitate a unui agent morfogenetic (apă, vânt, ghețar) de a deplasa elementele unei roci. [Var. competință s.f. / cf. fr. compétence, it. competenza, lat. competentia]

COMPETÉNT, -Ă adj. 1. care este bine informat într-un domeniu; capabil, priceput. 2. care are căderea, autoritatea legală de a efectua ceva. (< fr. compétent, lat. competens)

COMPETÉNȚĂ s. f. 1. capacitate a cuiva de a se pronunța asupra unei probleme, de a face ceva. 2. aptitudine, calitate a unei autorități, a unui funcționar de a exercita anumite atribuții. ♦ a fi de ~a cuiva = a intra în atribuțiile cuiva; a-și declina ~ a = a se declara fără autoritate, fără pregătirea necesară sau legală pentru a soluționa un litigiu. 3. știința lingvistică implicită, interiorizată de subiecții vorbitori ai unei limbi. 4. particularitate a unui agent morfogenetic de a deplasa elementele unei roci. 5. (biol.) capacitate a celulelor de a reacționa la semnale de dezvoltare. (< fr. compétence, lat. competentia)

COMPETÉNT ~tă (~ți, ~te) 1) Care dispune de informație vastă; cu cunoștințe profunde. 2) Care poate să se ocupe de o anumită problemă; în drept să studieze o afacere. Autoritate ~tă. Judecată ~tă. /<fr. compétence

COMPETÉNȚĂ ~e f. 1) Caracter competent. 2) Ansamblu de informații teoretice și practice. A avea ~. A studia cu ~. 3) Persoană competentă. A consulta o ~. [G.-D. competenței] /<fr. compétence

competent a. 1. care are dreptul de a judeca: tribunal competent; 2. fig. care e apt a face ceva, capabil a judeca despre un lucru

competență f. 1. dreptul de a judeca; competența judecătorilor și a tribunalelor e regulată de lege: crimele se judecă de Curtea cu jurați, delictele de tribunalul corecțional, iar contravențiunile de judecătorii de pace; 2. fig. aptitudinea de a decide

*competént, -ă adj. (lat. cómpetens, -éntis, d. pétere, a cere. V. pețesc). Care are drept să cerceteze o afacere: tribunalu e competent să judece acest proces.Apt, capabil: profesor competent

*competénță f., pl. e (lat. competentia). Dreptu de a judeca, de a examina. Aptitudine, capacitat

Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

competént adj. m., pl. competénți; f. competéntă, pl. competénte

competénță s. f., g.-d. art. competénței; pl. competénțe

competént adj. m., pl. competénți; f. sg. competéntă, pl. competént

competénță s. f., g.-d. art. competénței; pl. competénțe

competență, -țe.

Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

COMPETÉNT adj. 1. bun, capabil, destoinic, dotat, experimentat, încercat, înzestrat, pregătit, priceput, valoros, versat, vrednic, (rar) preparat, (înv. și pop.) harnic, (pop.) cercat, (înv.) ispitit, mândru, practic, practicos, practisit, putincios. (Un inginer ~.) 2. v. avizat. 3. v. chemat. 4. v. autorizat

COMPETÉNȚĂ s. 1. v. capacitate. 2. v. calitate.

COMPETENT adj. 1. bun, capabil, destoinic, dotat, experimentat, încercat, înzestrat, pregătit, priceput, valoros, versat, vrednic, (rar) preparat, (înv. și pop.) harnic, (pop.) cercat, (înv.) ispitit, mîndru, practic, practicos, practisit, putincios. (Un inginer ~.) 2. avizat, capabil, informat, pregătit, (fig.) tare. (E un om ~ în această problemă.) 3. chemat, îndreptățit, (înv.) volnic. (Nu este el cel ~ să ne dea lecții.) 4. autorizat, priceput, (franțuzism înv.) ponderos. (O părere ~.)

COMPETENȚĂ s. 1. capacitate, destoinicie, pregătire, pricepere, seriozitate, valoare, vrednicie, (înv. și pop.) hărnicie, (înv.) practică, volnicie. (Demonstrează o mare ~ în…) 2. autoritate, calitate, cădere, drept, îndreptățire, (înv.) volnicie. (Nu am ~ să mă pronunț.)

Competent ≠ incompetent, necompetent