FAMİLİA CANTACUZİNO

      DUPA ANII 1650 UNA DIN CELE MAI IMPORTANTE FAMILII BOIERESTI DIN TARILE ROMANE  A AVUT PROPRIETATI SI A CONSTRUIT RESEDINTE IMPUNATOARE  IN MAI MULTE LOCALITATI  DIN ROMANIA.             INTRUCAT VORBIM DESPRE VALEA LUNGA  M-AM GANDIT SA VA PREZINT  ISTORIA FAMILIEI CANTACUZINO ( SI LEGATURILE CU ACEASTA FRUMOASA LOCALITATE DE PE VALEA CRICOVULUI DULCE ) ASA CUM ESTE EA ZUGRAVITA IN CARTEA  ” VALEA LUNGENILOR – MONOGRAFIA  COMUNEI VALEA LUNGA „, lUCRARE APARUTA IN ANUL 2014 , SUB SEMNATURA  LUI JUSTIN CRACIUN  JURIST , FIU AL COMUNEI ,  CARE S-A BUCURAT DE UN MARE SUCCES PE PLAN LOCAL , SI CARE CRED EU AR TREBUI REEDITATA  !!!

( DETALII DESPRE AUTOR  AICI :http://www.vasiledragomir.ro/iustin-craciun-varf-de-lance-pentru-promovarea-valorilor-culturale-si-traditiilor-locale-satul-romanesc/

FOTOGRAFIA CU PRINTESA ELENA CANTACUZINO  AM PRELUAT-O DE PE SITE-UL :http://www.descopera.ro/dnews/5726579-istoria-romanilor-prin-familii-familia-cantacuzino/

FASCINANTE SUNT SI POVESTILE CASTELELOR  CANTACUZINILOR DIN ; BUSTENI , FLORESTI SI BUCURESTI  DE CARE MA VOI OCUPA MAI TARZIU !

                                                                    PRINTESA ELENA CANTACUZINO 

      Cantacuzinii au fost o familie de mari boieri români de origine greco-bizantină, care au jucat un rol important în istoria bizantină şi română.

       İoan Cantacuzino, este primul reprezentant de seamă al familiei, ministrul împăratului de la Constantinopol, Andronic al-III-lea (1328-1341).

      La 1341, İoan Cantacuzino se proclamă împărat. În istorie rămâne cu numele de İoan al-IV-lea Paleologul, fiind primul membru al familiei Cantacuzino care a ocupat tronul bizantin.

     Matei Cantacuzino, fiul lui İoan, născut la 1325, a dobândit puterea în 1355, iscălind în actele oficiale:

,,Matei, în Hristos Domn Credincios, Împărat şi stăpânitor al Romanilor”. (58)

İoan şi Matei sunt primii înaintaşi ai Cantacuzinilor din Ţările Române.

      Dimitrie a fost fiul împăratului Matei, mort la 1384. Fii lui Dimitrie, Andronic omorât în anul 1453, din porunca sultanului Mehmed al-II-lea şi Gheorghe Cantacuzino Paleologul, ai cărui urmaşi ajung în Ţările Române.

     Gheorghe Cantacuzino Paleologul are doi fii: Toma şi Dimitrie. Mihai Cantacuzino Şeitanoglu este fiul lui Dimitrie, guvernator al ocnelor de sare imperiale în timpul domniei lui Soliman Magnificul, născut pe la 1515.

     În Ţările Române, Mihai Cantacuzino pune pe tronul muntean pe Alexandru al-II-lea Mircea, în 1568, iar în Moldova pe fratele acestuia Petru Şchiopu, în 1574.

     Mihai Cantacuzino moare în anul 1578, ucis din porunca sultanului Murad. El lasă şase copii, patru băieţi, Andronic, Dimitrie, İoan, Gheorghe şi două fete.

     Andronic ajunge în Ţara Românească ca vistiernic, în vremea domniei lui Ştefan Surdul (1591-1592). În timpul domniei lui Mihai Vodă-Viteazul devine ban, iar apoi în 1593 mare vistiernic. Andronic a avut şapte copii, cinci băieţi, Mihai, Dimitrie, Toma, İordache, Constantin şi două fete.

     Descendenţii familiei Cantacuzino, stăpâni la Valea Lungă, se trag din Constantin, născut la 1598, an precizat într-un epitaf grecesc săpat pe piatra de mormânt a postelnicului, ucis la 20 decembrie 1663, el trăind de ,,13 ori câte 5 ani”,adică 65 de ani. (59)

Reprezentanţi de seamă ai Cantacuzinilor la Valea Lungă, au fost:

– Drăghici Cantacuzino (1630-1667), mare spătar, otrăvit de greci la Constantinopol;

– Mihai Cantacuzino, spătar;

– Grigore Cantacuzino, mare vornic  (1800-1849);

– George Gr. Cantacuzino, deputat, senator, primar al Capitalei, preşedinte, pe rand ale celor două camere ale Parlamentului, ministru (1832-1913);

– Mihai G. Cantacuzino, primar al capitalei, ministru de justiţie ( 1867 – 1927 )

– Constantin ( Bâzu ) Cantacuzino , pilot ;

                                                         CANTACUZINII LA VALEA LUNGĂ   1662 – 1945

 1662 – 1663  Drăghici Cantacuzino mare paharnic, cumpără satul de la Stroe Clucer din Stănceşti;

1760  Drăghici Cantacuzino lasă satul celor trei fii ai să

                                  Matei                                          Pârvu                                        Constantin

1/3 din moşie era a lui    Şerban, fiul lui Constantin;

1775   Mihai Cantacuzino spătarul, vinde jumătate din partea sa, nepoatei sale Marica;

                Constantin şi İordache Măgureanu                                            Constantin Hrisoscoleu

1/2 din moşie era a fraţilor Măgureanu  ,o altă parte a fost cumpărată  ,după ce fusese confiscată Cantacuzinilor         de Constantin Hrisoscoleu,   de Nicolae Vodă Mavrocordat;

1824 – 1864    Moşia din hotar până în hotar era a vornicului  Grigore Cantacuzino;

1864 – 1913   Deputatul George Gr. Cantacuzino (Nababul)

1913 – 1928   Mihai G. Cantacuzino, primar al Bucureştiului şi ministru de justiţie;

1928 – 1945  Constantin ( Bâzu ) M. Cantacuzino, pilot

                                            GEORGE GRİGORE CANTACUZİNO    1832 – 1913

  Poreclit Nababul din cauza averii sale uriaşe, George Grigore Cantacuzino a fost un personaj marcant şi în acelaşi timp controversat al celei de a doua jumătăţi a secolului al-XIX-lea şi al primului deceniu din veacul următor.

George Grigore Cantacuzino era caracterizat de Nicolae İorga ca ,,cel din urmă reprezentant al boierului mare de odinioară”.

Avea drept pasiune adunarea şi publicarea documentelor referitoare la istoria familiei sale. İubea şi respecta trecutul, citea şi transcria hrisoavele din bogata sa arhivă în care găsea faptele strămoşilor.

S-a născut la 22 septembrie 1833. George Grigore Cantacuzino era descendentul unei vechi familii boiereşti, mari proprietari de pământ, care deţineau moşii întinse la Valea Lungă. Părinţii săi erau marele vornic Grigore Cantacuzino şi Luxiţa Creţulescu.

S-a căsătorit cu fica domnitorului Bibescu, Zoe Bibescu. Zoe a murit în 1859. În 1864 s-a recăsătorit cu Ecaterina Băleanu, având împreună 8 copii, 2 fete şi 6 băieţi: Mihail, Nicolae, İrina, Şerban, Grigore, Alexandra, Drăghici şi Ştefan.

Moşia de la Valea Lungă o moşteneşte de la tatăl său, Grigore Cantacuzino, pe care la rândul său o lasă moştenire fiului Mihai Cantacuzino, primar al capitalei. Mihai Cantacuzino a încetat din viaţă in anul 1927, în urma unui tragic accident de automobil.

George Grigore Cantacuzino a fost deputat, senator, primar al Bucureştiului, ministru, preşedinte, pe rand, al celor două camere ale Parlamentului, preşedinte al Consiliului de Miniştrii, şef al Partidului Conservator.

El a rămas în amintire prin bogăţia şi zgârcenia proverbială. Liberalul İ. G. Duca, în celebrul său eseu ,,Mâinile”, îi creionează perfect această schiţă de portret:

,, De cele mai multe ori, arhimilionarul şef al Partidului Conservator nu-şi arăta mâinile. Le ţinea dosite în buzunarele lui, de unde interlocutorii săi percepeau zăngănitul aproape ritmic al unor obiecte metalice.

    Profanii credeau că Nababul făcea să sune monezile ce-i umpleau buzunarele.

    İniţiaţii ştiau că cel mai mare latifundiar al României Mici n-avea niciodată un gologan, că dacă din întâmplare se urca într-o birjă, n-avea cu ce-o plătii şi că pur şi simplu, printr-un fel de tic nervos, mâinile lui G. Gr. Cantacuzino se jucau cu cheile nenumăratelor sale case de fier.

    Ce e drept, intimii mai ştiau că aceste case de fier erau şi ele goale sau, mai precis, că nu conţineau maldăre de aur şi argint, ci vrafuri întregi de acte şi pergamente-documentele de veacuri ale familiei ilustre a Cantacuzinilor.

    Dar când din întâmplare aceste mâini se arătau la lumina zilei, apăreau două mâini placide şi veşnic închise, încleştate, osândite să păstreze cu grijă, să ţină cu putere cine ştie ce comoară; două mâini, sortite parcă să confirme pe deplin cunoscuta legendă a zgârceniei bătrânului bogătaş”.

   George Grigore Cantacuzino, moare la 23 martie 1913, în urma unei răceli, dublată de o pneumonie.

O dată cu el, a dispărut unul dintre cei mai impunători reprezentanţi ai vechii boierimi.

               George Grigore Cantacuzino, proprietar al moşiei de la Valea Lungă.

                                                              CONACUL CANTACUZINO

      Conacul aflat la Valea Lungă, este astăzi doar o amintire a vremurilor de mult apuse a familiilor boiereşti.

Dacă în alte vremuri îş deschidea porţile să intre trăsuri, acum el zace aproape în uitare, aşteptând mila autorităţilor, care nu mai au ca prioritate monumentele ce dăinuie de sute de ani.

      În mijlocul comunei Valea Lungă, în satul Cricov, se vede şi astăzi clădirea fostului conac Cantacuzino, construit pe la 1848 de marele vornic Grigore Cantacuzino, edificiu declarat monument istoric .

      Conacul este construit în stil tradiţional, cu pridvor şi coloane, cu parter înalt, uşi largi şi acoperişul în patru ape.

Arhitectura conacelor boiereşti ale Cantacuzinilor se orienta după modelul dat de reşedinţele domneşti.

       Edificiul de la Valea Lungă este finisat foarte îngrijit, cu expresivitatea dată de scările exterioare şi cu pridvorul deschis spre natură. Faţada are un pridvor aşezat iniţial pe stâlpi de lemn sculptaţi, acum îmbrăcaţi cu tencuială, cu balustradă din fier forjat.

      Conacul are ziduri groase, masive, din cărămidă, cu dimetrul de 0,60 m, cu o suprafaţă totală de 312 m², acoperit la început cu şindrilă şi mai apoi cu tablă. Are opt camere mari, trei holuiri, o baie şi două camere pentru materiale. Lumina pătrunde în camere prin 12 ferestre mari. Uşile sunt înalte, cu tocuri late.

     Planul interior al conacului este simplu, accesul în camere realizându-se prin trei holuri mari. İntrarea în conac se face prin două scări mari ce dau în pridvorul deschis.

     În grădina care înconjura conacul se găseau  mai multe construcţii, cu destinaţiile cele mai variate: un foişor, sediul administrativ, grajdurile, fântâna, turnul de apă. Astăzi, lângă conac se mai găsesc magaziile şi grajdurile conacului, în suprafaţă de 400 m².

     Terenul aferent clădirilor este de 5.200 m². Împrejmuirea s-a construit din piatră, pe o lungime de 272 m liniari.

      Apa care alimenta conacul era depozitată în turnul de apă, într-un bazin mare de fier. Acesta a fost distrus şi dus la fier vechi, în perioda după revoluţia din 1989.

      Clădirea nu avea numai o funcţie utilitară, ca reşedinţă de ţară şi loc de administrare a moşiilor, ci şi rolul de a marca poziţia socială a familiei Cantacuzino, edificiul stând mărturie asupra bogăţiei, puterii şi nivelului de civilizaţie al boierilor.

     După moartea lui George Gr. Cantacuzino la 23 martie 1913, conacul rămâne în proprietatea Cantacuzinilor până în anul 1930, când este vândut locuitorilor din Valea Lungă. Ultimii proprietari ai conacului, au fost moştenitorii lui Mihai Cantacuzino.

     Conacul va fi donat Ministerului Sănătăţii, pentru înfiinţarea unui Dispensar local.

      Din păcate şi din fericire acest vechi conac adăposteşte şi astăzi Dispensarul local. Din păcate pentru că nu poate fi utilizat ca Muzeu local şi inclus în circuitul cultural, iar din fericire pentru că în acest fel a supravieţuit, cu toate schimbările făcute de-a lungul timpului, cel puţin până astăzi.

      Conacul aparţinând marii familii nobiliare a Cantacuzinilor se degradează treptat din cauza sărăciei, a incapacităţii administrative şi a lipsei de cultură.

İstoria se pierde sub ochii noştri!