You are here
Home > Părerea mea > DESPRE VANZAREA LUI DUMNEZEU SI SINUCIDERE – DOUA RELE ABSOLUTE PE CARE LE POATE COMITE UN OM !!!

DESPRE VANZAREA LUI DUMNEZEU SI SINUCIDERE – DOUA RELE ABSOLUTE PE CARE LE POATE COMITE UN OM !!!

De ceva timp urmaresc postarile de pe blogul :https://bogdanduca.blog/ in care un om tanar  pe numele lui Bogdan Duca  are curaj  sa abordeze  subiecte de care multi se feresc . Asa se descrie domnia sa pe blogul prersonal ;

Nascut in 1980. Teolog si politolog de orientare conservatoare si crestina. Militeaza pentru aparitia unei Drepte europene si crestine care sa poata descoperi si apara identitatea autentica a Batranului Continent.

 Daca aveti timp si dispozitie  cititi un material interesant  despre aceasta zi din saptamana patimilor , marca BOGDAN DUCA !!!

         Sfânta și marea Miercuri- trădarea lui Iuda

Bogdan Duca pe 3 Aprilie 2018

    În această zi, care începe cu denia de marți seară, ne aducem aminte de trădarea lui Iuda Iscarioteanul.

Iuda Iscarioteanul este personajul care reușește tragica performanță de a cumula în sine în zilele acestea ultime ale Domnului, cele două rele absolute pe care le poate comite un om: vânzarea lui Dumnezeu și sinuciderea.
     Lui Iuda nu i-a fost suficient să se lepede de credința sa. El s-a întors cu ticăloșie împotriva ei și a încercat să o distrugă. Și nu din ură ci din dorința banală de câștig material.
     Pentru 30 de arginți, Iuda a fost dispus să trimită la moarte pe Iisus Hristos și pe ceilalți ucenici. Nu vreun scop nobil l-a mânat să facă acest demers, nici o mare dezamăgire ci….un pumn de bani.
Iuda însă nu știa că Dumnezeu, care le știe pe toate de dinainte, știa până și prețul pe care îl punea Iuda pe capul Său. Cu secole înainte, profetul Zaharia spunea:
” Şi le-am zis: „Dacă socotiţi cu cale, daţi-Mi simbria, iar dacă nu, să nu Mi-o plătiţi. Şi Mi-au cântărit simbria Mea treizeci de arginţi.
    Atunci a grăit Domnul către Mine: „Aruncă-l olarului preţul acela scump cu care Eu am fost preţuit de ei”. Şi am luat cei treizeci de arginţi şi i-am aruncat în vistieria templului Domnului, pentru olar.” (Zaharia 11, 12-13).

Și, cum cuvântul Domnului se împlinește, cei 30 de arginți ai lui Iuda- aruncați de acesta înapoi în visteria templului au fost folosiți pentru a cumpăra un teren numit „‘ Țarina Olarului”.

    Dar în acest preț de treizeci de arginți putem identifica un aspect interesant, vizibil și în zilele noastre, atât de pline de corupți și ticăloși: degenerarea. Inimile corupte ajung să întunece și mințile: orice se vinde și se cumpără pe prețuri tot mai mici, tot mai meschine. Iar cele mai ieftine la această bursă diabolică sunt sufletele proprii. Nu toți au „norocul” de a vinde pe alții așa că ajuns să își vândă sufletul- pentru o carieră mai bună, o casă, o mașină… Și prețurile încep să scadă tot mai mult: mai ales că împietrește conștiința.

    Al doilea păcat este sinuciderea. Nu este păcat mai mare decât acesta pentru simplul motiv că cel care se sinucide nu mai are cum să își mai ceară iertare de la Dumnezeu. Punând capăt vieții împotriva voii lui Dumnezeu, se privează pe sine inclusiv de șansa de a cere iertare.

     Iuda este însă reprezentativ și pentru lumea noastră- nu întâmplător ca niciodată în istorie se încearcă reabilitarea lui, se inventează pseudo- evanghelii ale lui Iuda, se fac emisiuni cu pretenții științifice, se consumă multă energie pentru a se demonstra că în definitiv Iuda ar fi un tip ok.
      Dar faptul că în Iuda se regăsesc mulți dintre contemporanii noștri, că valorile spirituale și umane nu au nicio valoare, că sunt oameni uciși (prin avort sau eutanasiere) doar pentru că ar „complica” viețile ucigașilor, că totul se vinde și se cumpără, nu îl face pe Iuda un tip ok.

sarutul_lui_iuda0827

Vasile Dragomir
Nascut la 23.12.1951. Casatorit cu doi copii majori . Formatie profesionala =Inginer Foraj extractie (masterat in domeniul forajului dirijat din anul 1996) In momentul de fata , lucrez de acasa !!!
http://www.vasiledragomir.ro

Lasă un răspuns

Top