DIN SERIA , DE LA LUME ADUNATE SI APOI LA LUME DATE -AZI POETUL PAVEL LICA, FABULA IUBIRII DIN INTERES !!! Timp liber by Vasile Dragomir - noiembrie 6, 20180 Daca va plac fabulele „marca” PAVEL LICA va ofer ultima „productie „intitulata FABULA IUBIRII DIN INTERES FABULA IUBIRII DIN INTERES Autor Lică Pavel Un taur frumos dar sărac din născare, Ajuns într-o zi pe o pajiște mare, Văzu o văcuță destul de frumoasă, Cochetă și care, păscând grațioasă, Părea să-l fixeze cu ochi de bovină Din care dorința ieșea la lumină. Iar taurul nostru, cu mintea năucă, Împins de dorință, pornit s-o seducă, Din câmp rupse-o floare, (avea maniere), S-o ducă văcuței ca primă plăcere. Dar tocmai atunci, desprins dintr-o turmă, Un bou de bani gata-l ajunse din urmă, Sunându-și talanga de aur cu fală Și râse, văzându-i comoara florală: – În ziua de astăzi, pe toată câmpia, Doar proștii, amice, mai vor poezia, O fi ea frumoasă, dar nu te hrănește Iar vaca nu-i proastă când vrea ce sclipește, Dovadă și-această văcuță spre care Eu merg cu talanga și tu cu o floare; Te-asigur amice, să nu te mânie, Că ea doar în aur ar vrea poezie! – Ești bou, dacă-n aur tu vezi sentimente – Răspunse jignitul – și alte-argumente, Nu vreau a-ți aduce cu dreaptă măsură, Când simt că văcuța va-nchide-a ta gură! Și vaca, dorindu-l din suflet pe taur, Alese iubirea de bou cu mult aur! (Din volumul FLORI DE URZICI, Editura Detectiv Literar, 2014) FABULOS , FELICITARI MAESTRE !!! Partajează asta:Dă clic pentru a partaja pe Twitter(Se deschide într-o fereastră nouă)Dă clic pentru a partaja pe Facebook(Se deschide într-o fereastră nouă) Similare Share on Facebook Share Share on TwitterTweet Share on Pinterest Share Share on LinkedIn Share Share on Digg Share