Această prezentare necesită JavaScript.

Fie ca s-au numit „pacurari” apoi „putari” si in final „sondori” acesti lucratori , multi si tacuti de-a lungul intregii istorii a petrolului in Romania , au dus greul unei activitati extrem de riscante si prost platite,la inceputuri . Iata cum este descrisa viata „putarilor” in cartea Istoria Petrolului in Romania ;
„Putarii traiesc pe langa puturi, in bordeie absolut infecte, mici, murdare, fara lumina . In ele se culca, in ele isi fac bucataria, rufaria, tot menajul etc.Intrarea in put se face infasurandu-se putarul numai in niste trente de sac si o piele murdara, in cap cu o palarie de fier, incat scoborandu-se de multe ori printr-o ploaie de apa cu pacura , fizicul si starea lui sufleteasca trebuie sa treaca printr-o atmosfera omoratoare. Nici o locuinta omeneasca,nici hrana nici imbracaminte impermeabila, la scoborarea in put.
Fiecare exploatator ar fi dator sa se ingrijeasca si de viata acestor sarmani muncitori.Ajutoarele ce se dau in caz de accidente mortale sau infirmitati, sunt atat de rau distribuite incat ele dandu-se deodata tot, se pierd momentan pe cheltuieli nefolositoare. Cele 1000 sau 2000 de lei se cheltuiesc pe inmormantari, pomeniri sarindare…iar oamenii raman tot muritori de foame ”
Tinand cont de „experienta facuta asupra exploatarii” arendasul zacamintelor de titei de pe mosiile manastirilor Dealu,Sinaia si Margineni, a fost nevoit sa accepte prin contractul incheiat la 26 .octombrie 1864 , „unele reguli sistematice”.
Aerisirea puturilor trebuia sa se faca in fiecare zi „inainte de inceperea lucrarilor in puturi si de mai multe ori in timpul desfasurarii lucrarilor, dupa necesitate”
Infiltratiile de gaze se faceau insa continuu, aerul alterat fiind indepartat cu ajutorul unor foale uriase, care pompau aer prin burlane. La unele puturi se folosea un ventilator pentru a se introduce aerul curat si altul pentru indepartarea celui viciat.
Lipsa materialelor de protectie,tehnica primitiva de exploatare au contribuit la cresterea numarului de accidente ex la Cura Ocnitei unde sondorul Ghita Ion din Moreni si-a gasit moartea prin axfisiere, cu ocazia saparii unui put , de pe urma caruia a ramas o vaduva cu 6 copii.
Cei mai iscusiti lucratori de puturi proveneau din Valea Lunga si Colibasi unde pe de o parte extractia era mai veche, iar pe de alta oamenii erau obisnuiti cu astfel de lucrari. Ca si in perioada anterioara , ei se asociau in saparea puturilor, locuiau in bordeie, in vecinatatea locurilor unde lucrau.
Retributia acestor munci varia de la o localitate la alta . Astfel in 1874 la Colibasi, pana la adancimea de 60 m se plateau 1000 franci, iar pentru puturi mai adanci de 120 m primeau 3000-3500 franci pe luna si hrana zilnica , fara a se preciza timpul in care trebuia sa se efectueze lucrarea . Odata cu indeplinirea angajamentului membrii gruparii isi imparteau banii si se inapoiau la casele lor .Un put la 120 m putea fi sapat in 10-12 luni.
Un alt regim de munca aveau cei care se ocupau de extractia petrolului, numiti „tragatori”.Ei extrageau titeiul cu galeata de 4-5 vedre, manual sau cu ajutorul crivacului sau scripetelui, prin mijlocirea hecnei pusa in miscare prin forta animala .se pare ca tragatorii erau mai bine salarizati decat cei care sapau „adancitorii”.
O data cu extinderea forajului mecanizat conditiile de lucru s-au schimbat, au aparut multe solutii tehnice care au usurat munca sondorilor , dar chiar si in zilele noastre munca lor este cea mai grea si mai prost platita dintr-o formatie de foraj . Dupa parerea mea acest lucru nu se va schimba intr-un viitor previzibil .