Blogul unei vieţi de sondor

Prin definiţie, modele sunt trecătoare. Există însă şi o excepţie: de mai bine de patruzeci de ani, este la modă să incriminezi petrolul pentru toate relele care s-au abătut, se abat şi se vor abate asupra omenirii. Dar ia să chibzuim niţel: acum un secol şi jumătate, înainte de epoca petrolului, opt copii din zece nu ajungeau la vârsta adolescenţei, foametea era o realitate recurentă chiar şi în Europa, marile oraşe erau înecate în fumul cărbunilor, iar încălţămintea se moştenea din tată-n fiu. Fiindcă petrolul nu înseamnă numai poluare: înseamnă medicamente, mase plastice, îngrăşăminte chimice şi energie. Într-un cuvânt, petrolul înseamnă astăzi o viaţă mai bună pentru fiecare dintre cei 7,5 miliarde de locuitori ai planetei – pe care altminteri nu am fi avut nici cum să-i hrănim, nici cu ce să-i îmbrăcăm.

Fără îndoială, epoca petrolului se va încheia şi ea – aşa cum mai-nainte s-a încheiat epoca aburului şi a cărbunelui. Iar atunci când va fi căzut cortina, cu ce vor rămâne urmaşii? Cu imaginile de groază vehiculate agresiv de grupările extremist-ecologiste, care îşi doresc cu inconştienţă o întoarcere la Neolitic? Cam cu atât, da… Cât despre sondorii care au clădit prosperitatea lumii la această cumpănă de milenii, nu se va mai şti mare lucru despre ei, având în vedere că genul memorialistic a devenit arhaism, în era Internetului.

Oamenii îşi scriau memoriile într-o epocă, deunăzi apusă, când individul ajuns la o vârstă matură mai avea răgaz să arunce o privire asupra anilor trăiţi, mai avea luciditatea să separe accidentalul de arhetipal, mai avea curajul să propună urmaşilor un eventual model de viaţă. Astăzi, noi nu mai avem timp să ne trăim viaţa, destinul nostru ni se pare un accident pe de-a-ntregul irepetabil şi, confruntaţi cu evoluţia rapidă a mentalităţilor, nici nu mai îndrăznim să vorbim despre modele în viaţă. Cu atât mai mult se cuvine să apreciem curajul ing. Vasile Dragomir: pe lângă că face parte din categoria îndelung demonizată a petroliştilor, mai are şi tăria sufletească să-şi publice memoriile!

Drept este însă să subliniem, sunt nişte memorii „de stil nou”: publicate în format electronic şi alcătuite, după gustul epocii noastre grăbite, dintr-o juxtapunere de fragmente expresive, fără vreo legătură cauzală sau narativă între ele. În mod surprinzător, lipsa strategiilor narative şi a artificiilor stilistice dă textului o neaşteptată autenticitate, o savoare proaspătă de trăire umană genuină, o strălucire şi limpezime ce-şi trag seva din experienţa directă de viaţă. Poate părea un detaliu, dar din perspectiva posterităţii acesta este un element fundamental: avem acces neîngrădit, aproape nefiltrat, la viaţa de zi cu zi a acelora care, înfruntând nisipurile arzătoare ale deşertului ori tenebrele din adâncul mării, clădesc prin munca, curajul şi inteligenţa lor tehnică prosperitatea lumii actuale.

Sunt, într-adevăr, memorii… contemporane. Pe vremuri, oamenii îşi trimiteau scrisori, exprimând prin cuvinte trăiri, sentimente – şi nu numai informaţii sau opinii. Astăzi trăim cu telefonul lipit de suflet, încât nu mai trebuie să aşteptăm sosirea poştaşului pentru a afla care sunt trăirile şi sentimentele celor apropiaţi. În măsura în care memoriile de odinioară constituiau un gen proxim celui epistolar, ele vehiculau, ca şi scrisorile acelei epoci, o cantitate mare de subiectivitate. Autorul vede însă genul memorialistic prin prisma modernităţii: demersul său este axat pe fapte, oameni şi locuri, abundent ilustrat şi chiar, pe alocuri, vehiculează date tehnice. Este mai mult blogul unei vieţi de sondor, construit din selfiuri juxtapuse, ceea ce accentuează sentimentul de autenticitate, de fapt trăit pe care-l resimte cititorul, încă de la primele pagini.

E o adevărată provocare stilistică, pe care autorul o înfruntă cu succes: materialul se parcurge alert şi ne oferă, prin bogăţia de detalii, acces privilegiat la un univers socio-profesional incitant, dar prea puţin cunoscut de către cei mai mulţi dintre contemporani. Un blog memorialistic care merită citit!

Prof. Tudor Păcuraru –Critic literar.