OAMENII GENERATIEI MELE –  FIII  „SATULUI” COMUNEI VALEA LUNGA  – DAMBOVITA 

ASTAZI  DESPRE  FAMILIA   MIHAI ( VIOREL) SERBAN  SI FIUL LOR  PREOTUL SEBASTIAN SERBAN

Cu ceva timp in urma intr-o postare  intitulata VIOREL SERBAN   printre ultimii mesteri dogari  din VALEA LUNGA  spuneam 

         Intrucat  tatal meu  Dragomir Marius  si mama lui Viorel  Serban  ( Domnica  Serban ) au fost veri buni ( parintii lor au fost frati ) eu sunt  var de gradul doi cu  Mihai (Viorel) Serban , iar casa parinteasca  unde  m-am nascut si am crescut la Valea lunga  pana la varsta de 14 ani  se invecina cu casa lui Viorel Serban  .

      Trebuie totusi spus ca desi de tanar   il ajuta pe tatal sau  Florian Serban  in meseria „dogaritului „, in viata activa Viorel Serban  a fost cea mai mare parte  a timpului  , lacatus montator -turlist  in industria de petrol din Moreni , apoi la Uzina Automecanica Moreni  sau IMUT Moreni  abia dupa pensionare  s-a dedicat total acestei meserii -dogaritul .Face parte dintr-o familie  de romani credinciosi , cu frica de Dumnezeu , asa a crescut  el  asa  si-a crescut si educat copiii.

      Este casatorit , are  4 fete ( din care penultima  Gina  se pare ca ii calca pe urme  in meseria dogaritului )  si un baiat  Sebastian    care  dupa absolvirea  Liceului Industrial de Petrol Moreni  si angajarea  la Foraj Moreni  in meseria de sondor , dupa o perioada m-a rugat sa-l  ajut  sa ramana paznic  la o sonda  de foraj in conservare ( sonda 5022 Iedera) ca sa se poata  pregati  pentru a  sustine examenul de admitere  la Institutul Teologic . A muncit din greu, a invatat   si acum  este preot( casatorit  cu Florentina Serban , au o fiica Maria Serban) iar  parohia unde  slujeste  se afla in localitatea Aghiresu Fabricii   langa  Cluj Napoca .

      L-am vazut mai demult  in localitatea  Lunca Tecii din jud Bistrita Nasaud  , era deja preot de aproape 10 ani  m-a vizitat ( impreuna cu sotia lui Florentina )   la o sonda pe care o coordonam  in acea localitate  si am ramas  profund impresionat de  transformarea  aproape totala pe care statutul  de „slujitor al Domnului” a avut-o asupra lui .

      Ultima data   m-a vizitat acasa , anul trecut   pe toamna  , de asta data cu  sotia  Florentina si fiica  lor Maria  si atunci m-am gandit   ca traseul lui in viata, experienta acumulata trebuie sa  fie cunoscuta de cat mai multi oameni , Asa s-a nascut proiectul „OAMENII GENERATIEI MELE ” cu un capitol special „OAMENII DIN VALEA LUNGA ” ( locul nasterii mele )

      PREOTUL SEBASTIAN SERBAN  a marsat  imediat  la acest proiect  si  mai jos veti avea surpriza  sa cititi  fragmente   din BIOGRAFIA lui  cu adevarat  DUHOVNICEASCA .  Acest om nu uita de unde a plecat , nu uita de bunicul lui  Florian Serban  , nu uita de  Preotul Nicusor Ionasc  De La Biserica  din Valea Lunga Ogrea ,dar mai ales de  cel ce l-a format, modelat și șlefuit din punct de vedere teologic  Înalt Preasfințitul Părinte Irineu Pop, Arhiepiscopul  de Alba Iulia.

       .

DESPRE VALEA LUNGA  SI „OAMENII SAI” CU RESPECT SI SMERENIE

PREOTUL  SEBASTIAN SERBAN DIN PAROHIA AGHIRESUL FABRICII -CLUJ NAPOCA , „DE PAMANT” DIN VALEA LUNGA -OGREA-DAMBOVITA .

                                                                           PREOTUL SEBASTIAN SERBAN

 Am văzut lumina zilei într-o zi de sărbătoare, pe 26 octombtie 1970. Părinții mi-au pus numele preferat de ei: Sebastian. Acest nume era al unui sfânt militar, asemenea lui Dimitrie Izvorâtorul de mir, sfântul zilei în care m-am născut și al cărui nume îl port.

       La naștere a fost mare bucurie în familia mea, pentru că eram băiat, dar mai ales bunicul din partea tatălui, Florian Șerban, era foarte fericit văzând că i s-a născut un nepot, care pe mai departe putea să- i ducă numele de Șerban la cel puțin încă o generație după ce el nu va mai fi.

       Copilăria mea a fost una normală, ca a oricărui copil. Fire iute și plină de energie, am crescut alături de vărul meu Rudi, fiul surorii tatălui meu. Rudi Sanduleac  mi-a fost ca un frate, ne mai având frați, ci doar surori. Deși era mai mare cu trei ani decât mine, toate jocurile copilăriei, în special fotbalul și tenisul de masă, le-am jucat împreună.

      Părinții mei, oameni de condiție modestă, buni gospodari și oameni cu principii sănătoase, în special oameni religioși, cu frică de Dumnezeu, mi-au sădit în suflet, încă de mic, dragostea de Dumnezeu, dar și o educație aleasă, bazată pe respect față de aproapele, vrednicie, corectitudine, generozitate, jertfelnicie și, nu în ultimul rând, dragostea de semenul meu. Ei mi-au insuflat din frageda copilărie importanța iertării celui ce-ți greșește.

      Mi-am dorit în viață să am măcar un frate, însă Dumnezeu a hotărât altfel, mi- a dăruit 4 surori: Clara, Ligia, Vrginia și Sânziana. Nu voi uita niciodată replica dată mamei mele atunci când a venit acasă de la maternitate după nașterea surorii mele celei mici, Sânziana. Aveam 8 ani și i-am zis mamei așa: ”Sunt foarte supărat că n-ai fost în stare să-mi faci un frățior.” . Atunci, mama m-a luat în brațe, m-a pupat pe frunte și a râs zicându-mi: ”Dacă era după mine, îți făceam doi frați, nu numai unul.

Atât Mihail Șerban, tatăl meu, cât și Maria Șerban, mama mea, au fost pentru mine adevărații părinți care-și iubesc copii nespus de mult, dar care pun mare preț pe educația lor, bine știind  că educația copilului este o artă dificilă. Pentru a-și atinge scopul propus, părinții au pornit de  la bazele formării mele ca om cu dragoste și și-au propus ca orice educator interesat să-și atingă scopul în demersul lor. Ei m-au învățat, mi-au descoperit lucruri nemaiîntâlnite până atunci, m-au îndemnat, m-au pedepsit, mi-au dat exemplu, au fost perseverenți și fideli dorinței lor, dar nu în ultimul rând, au fost răbdători cu mine.

Cei 7 ani de acasă au avut un rol determinant și hotărâtor în dezvoltarea personalității și a vieții mele. Pe parcursul timpului, din copilărie până la căsătorie și până am devenit ceea ce sunt, au fost câțiva oameni deosebiți care au avut un rol important pentru formarea mea ca om, educația mea și hotărârea mea de a deveni preot.

Cuvântul ”preot” în limba română vine de la un străvechi cuvânt roman, și anume ”praevotus”, însemnând ”adus în fața divinității prin alegere”, adică dedicat, consacrat și sfințit. Deci, cuvântul ”preot” din limba română înseamnă căpetenie religioasă  locală, cu dreptul sacru de a conduce, de a spune ultimul cuvânt atunci când credincioșii o cer.

Actul hirotonirii, a sfințirii preotului, îl plasează pe acesta în fața lui Dumnezeu, dar și a credincioșilor ca unul care a fost ales, dar și sfințit și în, și prin care, lucrează harul lui Dumnezeu.

”Preotul este evanghelia care trece pe cale” spunea un mare învățat. De aceea se cuvine păstorului de suflete să fie exemplu, mai ales prin viețuirea sa. El trebuie să fie egal permanent cu sine: acasă, în biserică, pe stradă, în familie, în cuvânt, în vorbă, în rugăciune și în faptă, pentru că ori este preot în întregime, ori nu este preot deloc. Preotul trebuie să aibă conștiința trează că tot ceea ce face, săvârșește în numele lui Hristos și că în activitatea sa nu este singur, ci întotdeauna cu Hristos.

Preoția este singura pe care nu o poți numi meserie, ci o misiune specială. Preotul este omul de legătură între cer și pământ. El trebuie să fie mereu la datorie, om pentru oameni, după chipul lui Hristos. Consider că am ales această cale din chemare, o chemare la care am răspuns cu bucurie și sunt conștient de responsabilitatea și privilegiul pe care mi le-a oferit divinitatea.

Am spus mai sus că au fost câțiva oameni deosebiți în viața mea, pe care i-am luat de model, dar în același timp, au fost un exemplu și un reper pentru viitoarea mea misiune pe care urma să o îmbrățisez la vârsta de 26 de ani, misiunea de preot.

 Primul om care a marcat copilăria mea, prin relația specială pe care o avea cu Dumnezeu, a fost bunicul meu din partea tatălui, Florian Șerban, sau „Nea  Florian”, cum îl știau mulți. Om de statură medie, aproximativ 1.74 m, cu privire pătrunzătoare și având un chip de călugăr, cu barbă albă și fața rotundă, netedă; harnic și bun gospodar. Meseria lui era de dulgher. Pe lângă faptul că a participat la construcția turlelor a mai multe biserici, ca dulgher principal: Vulcana Pandele, Gura Ocniței și altele, în gospodărie se ocupa cu dulgheritul, confecționând căzi, putini și butoaie. Era un bun meseriaș, tot ce lucra, lucra manual. Era unul dintre puținii care mai făceau așa ceva în Valea Lungă. A fost un om corect, dar și pretențios. Avea un atelier de lucru dotat cu tot ceea ce îi trebuia în munca sa. Nu uit, copil fiind, cum îl urmăream în tot ceea ce făcea, atât în atelier, cât și în afara lui, în gospodărie sau în casă. Îi plăcea fosrte mult ordinea. Mereu seara, după terminarea lucrului, făcea curat în atelierul său și punea toate sculele la locul lor. Avea bunicul o vorbă: „ La noapte dacă se va lua curentul și vreau, de pildă, să vin în atelier să iau rindeaua, trebuie să mă duc cu ochii închiși și să o găsesc la locul ei.”

Pe masa de lucru, pe tijghea, într- o cutie de lemn, avea Sfânta Scriptură. Atunci când venea cineva la el pentru a comanda o nouă lucrare, tataia Florian începea să vorbească despre Dumezeu. Lua apoi Sfânta Scriptură, citea câteva versete dintr-o epistolă și apoi explica musafirului cele ce le ascultase cu puțin timp în urmă. Adică, după termeni bisericești, îl catehiza.

      Deși eram într-o perioadă atee, când conducătorii statului, de la organele centrale și până jos, la organele locale, își arătau disprețul și necredința față de Dumnezeu și de porucile Lui, bunicului Florian nu îi era frică de nimeni, propovăduind cuvântul lui Dumnezeu ca un adevărat apostol tuturor celor ce-i treceau pragul casei. Odată a venit la dânsul milițianul Radu, plutonier adjutant, conducătorul Miliției locale din Valea Lungă. A venit să-i ceară ajutorul, rugându-l să îi confecționeze un butoi. Bunicul nu a stat pe gânduri, iar după ce a terminat discuția despre dorința acestuia, a  început să- i citească din Sfânta Scriptură. Eram martor și eu la această întâmplare. La un moment dat, bunicul l-a întrebat pe milițian când a fost ultima dată la mormântul părinților lui, pentru a le aprinde o lumânare. Nu voi uita niciodată rușinea care se vedea pe fața milițianului și părerea de rău pe care o avea că și- a uitat părinții.

      Atunci când în duminici și în sărbători mergea la biserică ne lua cu el și ne spunea cât este de important să stai nemișcat în biserică, stând concentrat și trăind misterul liturgic. Și acasă se ruga mult la Dumnezeu. Zilnic avea doua- trei ore de rugăciune, însă iarna se ruga mai mult. Deseori, noaptea, îl vedeam cu becul aprins cum se ruga.

      Eram în clasa a 4 a când mi-a povestit despre venerabilii preoți ai comunei noastre: Policarp și Dionisie Popescu, preoți respectați de credincioși. La sfârșitul discuției, pe un ton scăzut, dar cu multă dorință mi-a zis așa: „ Ce fericit aș fi dacă tu ai deveni preot, slujitor al lui Hristos. Să avem și noi în neamul nostru un preot.” Și a conchis zicând: „ Să îți dorești asta și cu siguranță Dumnezeu te va ajuta”.

În fiecare vineri și duminică seara, în special pe perioada iernii, bunicul ne chema pe toți nepoții să citim împreună cu el Acatistul Sfintei Filofteia, orotitoarea familiei noastre. Atunci când bunicii s-au cununat la biserică era un obicei în parohie ca familia nou întemeiată să primească din partea preotului un sfânt ocrotitor al casei pe care să- l venereze și să-l cinstească, avându-l în același timp octotitor al familiei. În cazul bunicului Florian și al bunicii Domnica, ei au primit la cununia lor pe Sfânta Filofteia ca să le fie călăuză pe drumul vieții.

        Pentru mine, bunicul Florian a fost primul model de bunătate, corectitudine, vrednicie, credință în Dumnezeu, un foarte bun conducător și multe alte epitete  se pot adăuga la caracterizarea mea făcută bunicului. A murit la vârsta de 83 de ani, în anul 1990. Nu voi uita niciodată ultima discuție pe care am avut- o cu dânsul. Era după ce terminasem stagiul militar. Printre altele, a zis către mine așa: „ Atunci când va fi ziua ta de naștere, Dumnezeu îți va arăta un semn.”. Deși nu credeai ca va muri, semnul a fost că exact pe data de 26 octombrie a acelui an bunicul a trecut la cele veșnice. Atunci am înțeles cu adevărat ce bunic am avut. Întotdeauna când mă gândesc la el parcă mă gândesc la un sfânt și îi mulțumesc lui Dumnezeu că a rânduit să fiu urmașul unui asemenea om. Nu numai pentru mine, ci pentru toți cei din neamul lui, pentru toți cei care l-au cunoscut și au fost contemporani cu el, locuitori ai comunei Valea Lungă, Florian Șerban a fost un om special, model de român autentic, cu o educație sănătoasă, model de creștin ortodox, model de corectitudine, model de hărnicie, model de respect față de aproapele, model de familist și de părinte.

        Din păcate, un om ca Florian Șerban se naște la câteva generații. De aceea, am căutat în puține cuvinte să creionez personalitatea unui român autentic, care trebuie să fie cunoscut și de cei din neamul lui care s-au născut mai târziu. Eu am fost norocos că l-am cunoscut și datorită lui am ajuns ceea ce sunt.

BISERICA  SF NICOLAE  DIN CRICOV         Si BISERICA „BUNA VESTIRE” OGREA   LACASURILE DE CULT  UNDE A „PASTORIT” PREOTUL NICUSOR IONASCU

   O personalitate ce a avut un rol important în alegerea viitorului meu a fost Prea Cucernicul Părinte Nicușor Ionașcu. În preajma anilor 1980, după o îndelungă activitate de preot, mai bine de trei decenii ca slujitor al altarului bisericii Parohiei Ortodoxe Ogrea, venerabilul preot Târcă Ioan s-a pensionat. În locul dânsului a fost repartizat Părintele Nicușor Ionașcu. Tânăr absolvent al Facultății de Teologie din București, originar din Vrancea, părintele Nicușor avea toate calitățiile necesare pentru a fi un preot deosebit în parohia pe care urma să o păstorească.

       Copil fiind, am avut fericita ocazie să-l cunosc îndeaproape. Mama era angajata bisericii din Ogrea și așa eu eram în fiecare duminică prezent în altarul bisericii din satul natal, unde îl ajutam pe părintele. Părintele Ionașcu are un chip plăcut, vorbă blajină, cântă ca o privighetoare, bun orator și multe alte calități necesare pentru a fi un adevărat reper și exemplu de urmat.

      La Sfânta Liturghie când mă aflam în altar, lângă dânsul, îi urmăream toate gesturile și încercam să asimilez și eu ceea ce el făcea. Părintele mi-a transmis emoția sfântă necesară pentru a te hotărî să devii preot. Atunci când slujea era transfigurat, concentrat la maxim, având mișcări angelice. Ele te făceau să simți și să trăiești măreția Împărăției lui Dumnezeu pe Pământ în cadrul Sfintei Liturghii. Pentru mine Părintele Ionașcu, după o perioadă de noviciat pe care am petrecut-o lângă dânsul și prin transmiterea cunoștințelor teologice, rămâne un adevărat mentor și formator. Îi mulțumesc pentru tot ceea ce a făcut pentru mine și îl voi avea toată viața mea în suflet ca pe un adevărat preot și slujitor al lui Dumnezeu.

                                           INALT PREA SFINTITUL  IRINEU POP ARHIEPISCOPUL  DE ALBA IULIA 

  În sfârșit, cel ce m-a format, modelat și șlefuit din punct de vedere teologic a fost Înalt Preasfințitul Părinte Irineu Pop, Arhiepiscopul Alba Iuliei. Totul a început pe 25 decembrie 1991, când am ajuns la Cluj spre a-i fi șofer și consilier personal. În copilărie, mergeam împreună cu mama la Mănăstirea Sinaia, unde l-am cunoscut pe Părintele Irineu. Între timp, dânsul a urmat cursurile de doctorat în Statele Unite ale Americii, Pennsylvania. În 1990 a fost chemat în țară pentru a fi numit episcop la Cluj. În 1992, sesiunea din vară, am fost declarat admis la Facultatea de Teologie din București. În toamna aceluiași an, l-am revăzut după mulți ani pe dealul Patriarhiei pe Părintele Irineu de la Sinaia. Mi-a povestit cum a fost ales de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în funcția de episcop vicar la Cluj. După acea  discutie am fost rugat să merg la Cluj să-i fiu aproape și să îi fiu sprijin în greaua misiune pe care urma să o aibă la Cluj.

După ce părinții și-au dat acordul, am plecat în capitala Ardealului și așa am stat timp de aproape cinci ani lângă acest ierarh al Bisericii noastre, o adevărată personalitate. Am învățat multe lucruri minunate lângă dânsul. Am fost copleșit de greutatea prezenței sale. Printre multe lucruri minunate pe care le-am învățat a fost și cum să-ți prețuiești timpul și cât de important este pentru noi acesta.

Timpul este bogăția cea mai prețioasă pe care am primit-o de la Dumnezeu, darul cel mai important pe care ni l-a dăruit Dumnezeu. Anii se scurg și nu se mai întorc niciodată. Asemenea râului care transportă într-o apă mare tot ceea ce plutește pe el, la fel fiecare an ce trece duce împreună cu el  tot ce am gândit, tot ce am vorbit și tot ceea ce am făcut.

Fiecare clipă este rânduită de Dumnezeu pentru a realiza ceva frumos, înălțător și folositor, dar poate fi folosită și cu nechibzuință cum zice atât de frumos înțeleptul Solomon în dumnezeiasca Scriptură: „ Pentru orice lucru este o clipă prielnică și vreme pentru orice îndeletnicire sub cer. Vreme este să te naști și vreme este să mori. Vreme este să sădești și vreme este să smulgi ceea ce ai sădit. Vreme este să rănești și vreme este să tămăduiești. Vreme este să dărâmi și vreme este să zidești. Vreme este să plângi și vreme este să râzi. Vreme este să jelești și vreme este să dănțuiești. Vreme este să arunci cu pietre și vreme este să le strângi. Vreme este să agonisești și vreme este să prăpădești.”(Eclesiast 3, 1-6)

 Răscumpărarea vremii se face prin fapte și comportare vrednice de chemarea pe care creștinul o are în lume. Dumnezeu ne-a dat bogăția timpului precum și libertatea de a ne folosi de timp cum credem de cuviință. Unii sunt avari sau risipitori cu vremea, pierd timpul, consumă inutil ceea ce nu poate fi înlocuit, alții privesc în gol: mulți sunt robi senzațiilor tari și plăcerilor ieftine.

       Pestalozzi zicea: „Omul devine om prin educație”. Am avut șansa în viață să întâlnesc profesori și educatori dintre cei mai buni. Cu adevărat, însă, am fost privilegiat să îl întâlnesc în viață pe Arhiepiscopul Irineu Pop, cel care pentru mine a devenit ca un tată. Am încercat ca o albină să culeg din nectarul învățăturilor sale. Nu oricine are o astfel de șansă. De aceea, îi sunt recunoscător lui Dumnezeu pentru această șansă oferită.

Mă consider un om norocos. Pe lângă faptul că m-am realizat pe plan profesional, obținând o licență în teologie și studii de master, de 22 de ani activez ca preot paroh. În prezent sunt preot paroh al Parohiei Ortodoxe Aghireșu Fabrici, localitate mare, care are în jur de 3500 de locuitori, la o distanță de aproximativ 25 km de Cluj, spre Oradea.

BISERICA  DIN LOCALITATEA AGHIRESUL  FABRICII  JUDETUL CLUJ , PAROHIA PREOTULUI SEBASTIAN SERBAN

Biserica unde activez este o biserică nouă. Este foarte frumoasă, ca o catedrală, reper al localității noastre. Finalizarea lucrărilor la biserică au fost în august 2000. Credincioșii parohiei pe care o conduc sunt oameni deosebiți, buni români, cu frică de Dumnezeu. Ardelenii sunt recunoscuți pentru credința lor și pentru respectul acordat preotului și familiei lui.

    M-am adaptat întru totul în Ardeal, mai ales că soția mea, Florentina, cea care stă alături de mine de 22 de ani prin taina căsătoriei, este din Maramureș. Ea mi-a dăruit o fiică, pe Maria, înzestrată de Dumnezeu cu multe calități. Cu toții alcătuim o familie fericită, împlinită, binecuvântată de Dumnezeu și respectată de cei cunoscuți

Pe viitor, nu-mi doresc decât să fiu sănătos, deoarece de câțiva ani încoace sunt încercat de o boală pe care o accept și consider că fce parte din viața mea. Îmi doresc și să pot fi de folos  celor din familia mea și nu numai, fiind și persoană publică, conducătorul spiritual al localității trebuie să-i multumesc pe toți prin comportament, purtare și prin ceea ce fac pentru ei.

   Când ma gândesc, și o fac foarte des, la satul și comuna mea natală îmi amintesc de cea mai frumoasă parte a vieții mele, și anume copilăria, fără griji și plină de bucurii. Așezare pitorească ce aparține unei zone sub-carpatice, fiind străbătută de râul Cricovul Dulce, comuna Valea Lungă este locul de unde s-au ridcat în decursul istoriei oameni ce au făcut cinste localității și țării lor. Supranumită și comuna primarilor, sunt mândru că am văzut lumina zilei în această localitate binecuvântată de Dumnezeu cu bogății naturale, dar și cu oameni deosebiți.

   Printre bărbații de seamă ce fac cinste localității Valea Lungă se află și inginerul Vasile Dragomir, văr de gradul 2 cu tatăl meu, dar și vecin de casă. Actualmente pensionar, inginerul Vasile Dragomir, a activat întotdeauna în funcții de conducere: Sef rampa de scule de foraj, Sef de brigadă Schela de Foraj Moreni și Director la Detubari Floresti. Scriitor cunoscut pe plan loca(„Cronicar al timpului sau” cum se caracterizeaza), Vasile Dragomir, a promovat locurile natale cu oamenii acestor locuri prin articole și cărți scrise, despre istoria  petrolului si viata „truditorilor”cautatori de „aur negru”  pe aceste meleaguri ,  cu profesionalism și condei bun.

    Mă bucur că fac și eu parte din proiectul pe care îl are în lucru și îi mulțumesc pentru cinstea acordată. La mulți ani, Vasile Dragomir  și să ai parte de muncă și pe viitor ca și până acum!

02.02.2018 AGHIRESUL FABRICII-CLUJ NAPOCA 

    Cu drag, Preot Șerban Sebastian, fiu al localității Valea Lungă.