RĂZBOIUL MONDIAL, PETROLUL ȘI….MORENII-1

La începutul anului 1938, cursul firesc al vieții democratice în România a fost întrerupt de instaurarea de către regele Carol al ll-lea a unui regim monarhic autoritar. La 20 februarie 1938, s-a publicat o nouă Constituție ce urma să pună bazele juridice ale noului regim. Regele guverna prin decrete-legi, fapt ce a modificat mult relațiile economice între intreprinderile de stat sau a celor cu capital majoritar de stat. Regimul autoritar a impus, de asemenea, desființarea sindicatelor și înlocuirea lor cu breslele, ale căror atribuții au fost drastic reduse. Ziua de 1 Mai a fost declarată sărbătoare, cu care prilej erau convocate adunări ale breslelor. În 1940 s-au constituit, sub egida Ministerului Muncii, așezămintele „Muncă și Voie Bună’, ce urmau să aducă pe tineri în spiritul atașamentului față de regimul dictatorial al regelui.

În septembrie 1939, în condițiile grele pentru țara noastră rezultate din izbucnirea celui mai mare conflict mondial din istorie, prin atacarea Poloniei de către URSS și Germania, România s-a proclamat neutră. Neutralitatea politico-militară, atât cât a putut să fie menținută, nu s-a putut materializa și în domeniul economic, așa că amiralul Canaris se putea declara mulțumit de colaborarea stabilită după încheierea tratatului româno-german din 1939. În taină, în decembrie 1939, o grupă de 12 agenți naziști sosea din Germania fiind repartizați la Ploiești, Gura-Ocniței, Câmpina, Moreni. Potrivit legitimațiilor primite din partea SSI, agenții germani deveneau peste noapte simpli cetățeni români mai ales că toți erau sași și șvabi. Serviciul Secret Român va dubla cu agenții proprii fiecare agent nazist, astfel încât aceștia au fost repartizați „perechi’ pe localitățile stabilite supraveghind activitatea tuturor șantierelor de extracție, a instalațiilor.1

Într-o circulară a chesturii Ploiești către organele din subordine, inclusiv cel aflat la Moreni, se atrage atenția asupra faptului că agenții hitleriști pătrund în țară ca turiști2. Această „activitate’ deosebită a fost analizată în multe și documentate lu­crări de specialitate, dar o prezentare a complicatului război mondial în zona Mo­reni-Gura Ocniței se va finaliza după studierea vastului material oferit de arhivele lo­cale.

În timpul războiului, marile trusturi internaționale au realizat profituri fabuloase de pe urma comenzilor militare, devenind totodată mai puternice ca oricând. Interesele economico-financiare stabileau relații în raport cu interesele militaro-po­litice. În octombrie 1939, la Haga, se stabilește o înțelegere în vederea menținerii și în perioada războiului a vechilor acorduri între „Standard Oil’ și „I.G. Fer­be­nin­du­strie’.

Potrivit înțelegerii, „Standard Oil’ primea în zona de influență continentul ameri­can, imperiul britanic și imperiul francez, iar restul lumii rămânea la dispoziția lui „I.G. Ferbenindustrie’. În acest context, orientarea economică românească din timpul dictaturilor nu trebuie să surprindă.

În mai 1940 se încheie cu Germania un acord special „Qel Packt’, în baza căruia producția de petrol a României era pusă la dispoziția trupelor hitleriste.

La 4 decembrie 1940 se semnează noi acorduri româno-germane care cuprin­deau dispoziții speciale cu privire la țiței. România era obligată să construiască noi conducte spre Giurgiu pentru a înlesni transportul produselor petrolifere destinate Ger­maniei.

Guvernul german obținea totodată posibilitatea de a acapara întreprinderile petrolifere din România și în primul rând întreprinderile aparținând supușilor țărilor ocupate de armata germană (era vorba în special de întreprinderile cu capital francez, britanic, olandez).

Presa străină arată că întreaga regiune petroliferă fusese înțesată de trupe hitle­riste, începeau să se instaleze baterii antiaeriene, iar în zona Pleașa-Piscuri-Sângeriș apar fortificații de tipul cazarmelor, amenajări care sunt bine conservate până în zilele noastre.

Atragerea României în sfera de interese germane a determinat trusturile engleze, americane, franceze, să ia măsuri pentru „punerea la adăpost’ a intereselor lor din România, fie prin vânzarea acțiunilor întreprinderilor controlate de ele, fie prin camuflarea lor, adică trecerea lor fictivă în mâinile unor persoane sau întreprinderi din Germania sau din țări neutre.

În mai 1941, ramura olandeză a trustului „Royal Dutch-Shell’ care deținea 72% din acțiunile „Astra Română’ a încheiat cu trustul german „Kontinental Oil’, un „a­cord de conlucrare’ în baza căruia toate terenurile și concesiunile societății urmau să fie exploatate în comun de cele două trusturi.

O operație de camuflare oarecum asemănătoare, a fost pusă la cale și reali­zată și de trustul american „Standard Oil’ care, în conformitate cu acordul de la Haga, este apărată chiar de autoputernicul trust hitlerist „I.G. Ferbenindustrie’!

În ceea ce privește trusturile franceze, acestea au predat Germaniei aproape toate participațiunile lor la întreprinderile petrolifere din România, păstrând pentru ele numai o parte din aceste participații.

Astfel „Societe Industrielle des Petroles Roumains’ (S.I.P.E.R.) din Paris, care controla o mare parte din capitalul societăților „I.R.D.P.’ și „Petrolul Block’ a intrat în colaborare cu trustul german „Sudostchemie Handelsgesllscaft’ iar societatea „Columbia’ a fost predată trustului german „Koutinentale Oil’, trust ce preia și so­cie­tatea „Concordia’ care aparținea înainte de război trustului franco-belgian „Petrofina’.

Din 1940 până în 1944 nu s-au mai înființat întreprinderi petrolifere noi, iar societățile petrolifere cu capital german ce funcționau anterior declanșării războiului erau întreprinderi mici și fără activitate.

Stăpâni pe țițeiul românesc, germanii au organizat exemplar exploatarea petrolului, bogăție minerală atât de necesară în timp de război.

În scopul măririi producției, întreprinderile petrolifere au intensificat săparea sondelor de exploatare în dauna celor de exploatare, au repus în funcțiune sondele părăsite sau suspendate, au realizat săpături de sonde deviate, prin care se intră în perimetre interzise aparținând statului și păstrate ca rezervă.

Deși s-au acordat întreprinderilor numeroase ținuturi și structuri noi, lucrările de exploatare în aceste regiuni au fost practic inexistente, fapt ce a făcut ca ză­că­min­tele cunoscute să fie exploatate cu intensitate.

Deoarece producția scădea necontenit, Clodius cere guvernului Antonescu, printr-o scrisoare din 17.feb. 1942, sa intocmeasca o  noua lege a minelor  care sa incurajeze intensificarea  exploatarii zacamintelor . In cateva luni  a fost intocmita  o noua lege  care sa promoveze  „o politica  de incurajare si compensatii din partea statului  pentru sacrificiile si riscurile  intampinate de exploatatori „.