Funcția de personal, urmărește să asigure unitatea economică cu forță de muncă calificată necesară realizării sarcinilor de plan de până în 1989 sau necesară pentru îndeplinirea obiectivelor stabilite prin lege Schelei, după 1990. Această funcție se referea la recrutarea, selecționarea, încadrarea, promovarea, retribuirea, pre¬gă¬ti¬rea și specializarea personalului muncitor.
(Școala)
Pregătirea forței de muncă pentru industria petrolului în regiunea Moreni, a îm¬brăcat, în evoluție istorică, aspecte contradictorii. Distingem două componente majore în pregătirea forței de muncă: aspectul pregătirii de către în¬vă¬țământul de stat sau particular prin diferite tipuri de școli și aspectul recrutării și perfecționării personalului direct de către întreprinderile de petrol.
În anul 1919 se deschid cursuri de calificare cu durata de doi ani unde se primeau absolvenți a patru clase primare. După doi ani de activitate practică efectivă urmează un examen teoretic și unul practic, conferind absolventului specializarea pe care o cerea întreprinderea91.
Deoarece școala nu avea local propriu, secția preparatorie de la Moreni folosea localul școlii Stavropoleos92. Concomitent, în această perioadă, mai era o unitate preparatorie în Schela Mare, necesară pentru pregătirea muncitorilor în Schela Gura Ocniței.
Începând cu anul școlar 1924-1925 o parte din elevii ucenici sunt mutați în „Liceul Asociației Funcționarilor” (actualmente Liceul nr. 2 de Petrol Moreni). În 1926 este preluat și localul „Asociației inginerilor” astfel încât întreaga activitatea școlară se va desfășura aici93.
Școala industrială Moreni pregătea ucenici pentru întreprinderile din oraș cât și pentru atelierele particulare. Dintre atelierele care aveau ucenici amintim pe cele conduse de Jean Horvatt, Gh. Varga94, Costică Ciur, Gh. Stelian95, Vasile Ghițu, Anghel Popescu96, iar dintre întreprinderile specializate amintim societățile „Astra Română”, „Creditul Minier”, „Concordia”, „Cometa”97, „Dacia română” etc.98.
Elevii munceau în timpul zilei iar seara mergeau la cursuri, existand obligativitatea din partea elevilor de a suporta cheltuielile de școlarizare, o parte din ei be¬nefi¬ciind de sprijinul întreprinderilor.
Meseriile învățate erau foarte variate dovadă a puternicului impuls industrial al zonei din acea perioadă.
În 1930 se înființează școala profesională de 3 ani, transformată în școală de maiștri sondori, ce va funcționa independent. Școala de maiștri a fost absolvită, până în anul 1946 de 292 elevi99, prima promoție (și cea mai numeroasă cu 33 de absolvenți), terminând în anul 1931.
În privința numărului de elevi remarcăm creșterea constantă a acestora după 1924, ajungând la peste 200, în 1926, în condițiile în care în anul școlar 1924-1925 sunt aduși de la Scorțeni 35 de elevi, școala de acolo desființându-se100.
După anul 1931 școala este preluată de Ministerul Muncii, Sănătății și Ocrotiri¬lor Sociale care înlocuiește „Ministerul Cooperației”. este anul când în Schela Mare se construiește, prin contribuție exclusiv particulară, un noul local de școală, unde în cursul dimineții vor învăța elevii de la școala primară, iar după-amiaza, uceni¬cii101.
În ciclul primar, frecvența elevilor este convingătoare, absolvirea ciclului fiind condiția obligatorie pentru a putea intra în rândul muncitorilor petroliști, destul de bine plătiți, în schimb, școala de ucenici era abandonată de mulți elevi, întreprin¬de¬rile angajând tineri și fără cursuri de calificare. Spre exemplu în anul școlar 1927-1928, în anul I. de ucenici erau 173 de elevi, dar la absolvire nu se mai în¬tâl¬nesc decât 40 de persoane102.
În perioada 1934-1942 se pregăteau muncitori prin școala profesională de ucenici industrilai de trei ani. Începând cu anul școlar 1943-1944, la școala din Moreni sunt admiși și elevii școlilor din Ploiești și Câmpina, orașe supuse bombardamentelor103.
Baza materială a școlii a rămas aproape aceeași în toată perioada 1924-1948. Elevii învățau în una din cele patru săli de clasă spațioase, bine îngrijite, dar extrem de sărăcăcioase.
Societățile petroliere, direct interesate în pregătirea forței de muncă se interesea¬ză de buna funcționare a școlii. În fapt, unitățile industriale sunt atrase în spriji¬ni¬rea și altor unități de învățământ din Moreni sau Gura Ocniței. Spre exemplu, în zona Stavropoleos, în anul școlar 1937-1938, populația școlară depășește nu¬me¬ric capacitatea de absolvire ce o are școala, faptul necesitând utilizarea unor săli de clasă oferite de societățile petroliere (în 1936 se amenajează săli de clasă de către societatea „Unirea”)104.
Toate societățile au sprijinit înființarea cantinelor școlare, atât de necesare în special în timpul războiului sau ofereau terenurile sportive pentru desfășurarea unor activități specifice105.
Imediat după terminarea războiului, învățământul morenar cunoaște profunde frământări, unele cu consecințe favorabile din care amintim: crearea Liceului Teo¬re¬tic, sporirea numărului anilor de studiu pentru școlile de ucenici. Din 5 iulie 1945 se dă un decret privind organizarea învățământului tehnic mediu care la art.1 pre¬ve¬dea înființarea școlii de maiștri sondori din Moreni, cu durata de studiu de patru ani 106, care continuă activitatea vechii școli de maiștri.
Reforma învățământului din anul 1948 a dat o nouă orientare școlii românești.
Învățământul a devenit o problemă de stat, fiind gratuit și tinzând să cuprindă întreg tineretul, indiferent de sex, naționalitate. Deși reforma din 1948 a avut și unele erori, mai ales prin subaprecierea experienței învățământului autohton de până atunci, prin preluarea unor șabloane nepotrivite condițiilor noastre, școala românească a înregistrat progrese ferme.
Începând cu anul 1948, în localul școlii se organizează „Școala de pe lângă fabrici și uzine”, cu cursuri de scurtă durată pentru meseriile de ajutor mecanic, întreținere echipament foraj, sondor, lăcătuș mecanic, strungar, sudor, electrician auto, mecanic auto, electrician107 etc.
Din anul școlar 1950-1951 numărul elevilor crește vertiginos, în special cu sosirea tinerilor din toate județele țării, numai în anul I fiind 389 de elevi, care se pregăteau pentru meseriile de sondori mecanici diesel – 73, mecanici – 80, sudori -30, etc108.
Pentru prima dată în istoria școlii, în anul I de școlarizare sunt admise la meseria de electrician și două fete 109.
Anul următor, o „școală de pe lângă fabrici și uzine” funcționează și la Schela Mare, în localul școlii primare unde erau aduși copiii cu situație foarte grea, orfanii de părinți, elevii întreținuți de alte persoane, copiii de la orfelinate110. Școlile de acest tip funcționează până în anul 1955.
Începând cu anul 1955, școala se adaptează noilor condiții survenite în viața social economică a țării. Astfel prin HCM 91/1955, se reglementează organizarea școlilor profesionale și de maiștri. În consecință, Ministerul Învățământului dă ordinele 247/1955 și 610/1955 care delimitează clar atribuțiile, modul de funcționare și obligațiile școlilor profesionale și de ucenici. În cadrul Ministerului Petrolului și Chimiei, în orașul Moreni va continua să funcționeze o școală cu două profile: profesională și de ucenici.
Majoritatea absolvenților lucrau în industria petrolului sau în unități subordonate ministerului, în condițiile în care între unitățile economice și elevi se încheiau contracte ferme, greu de anulat.
Recensămâtul din anul 1956 arată pentru orașul Moreni un număr de 1.326 petroliști, 12 ingineri geologi, 12 ingineri de petrol-gaze, 5 ingineri electricieni. Din cadrul petroliștilor (unde erau angajate și 85 de femei), sondori erau 628, distilori – 24, la întreținere erau 69, pompagii – 77, troliști – 33, alți muncitori -87. Numărul maiștrilor era de 249 (inclusiv o femeie), al tehnicienilor – 159 (inclusiv 35 de femei). Aceste date sunt raportate la populația orașului Moreni, cu domiciliul stabil aici, dar nu reprezintă salariații Schelei Moreni, marea majoritate a muncitorilor locuind în comune.
Spre exemplu în 1962, muncitorii Schelei Moreni își aveau domiciliul: în Moreni – 653; Gura Ocniței – 43; Colibași – 29; Mărgineni – 20; Dițești – 65; Filipești – 58; Mărgineni – 8; Călinești – 4; Filipești de Târg – 4; Edera – 30; Vârfuri – 10; Vișinești – 15; Valea Lungă 25; Ursei – 9, etc.
Numărul muncitorilor depășea în anul 1962 cifra de 1.700 la Schela Moreni și 1.200 la Schela Gura Ocniței, salariații Schelei Moreni fiind încadrați ca muncitori – 1.410, muncitori construcții montaj – 35; reparații capitale sonde – 126; punerea în producție – 9; transpoarte – 340; cantină și gospodării anexe – 19; creșe-cămin – 4; SMS – 102; Școală profesională – 16. Așa cum se poate observa Schela Mare plătea și personalul de deservire de la creșe și o școală profesională, între unitatea productivă și unitatea școlară subordantă existând de-a lungul existenței istorice în anumite momente, relații atât de apropiate, încât școala era parte integrantă a Schelei.
În schimb, Schela Gura Ocniței nu avea în subordine unități de învățământ, sprijinind activ, inclusiv prin amenajarea unor ateliere școală de producție, terenuri de sport, șcala nr. 2 Moreni.
În anul 1950, în Schela Gura Ocniței erau 1.669 de salariați din care 1.241 muncitori; 100 – ingineri și tehnicieni (este anul când laboratorul de cercetare al Schelei trece la Institutul central din Câmpina), 48 – funcționari; 60 – muncitori de pază și pompieri și 6 angajați „conducători atelaje hipo” cu toate că „oficiul bunuri comune” nu mai poate pune la dispoziție „mijloace de transport hipo”111.
Necesarul de forță de muncă, în continuă transformare prin apariția de noi meserii și dispariția altora, impunea schimbări majore și la nivelul școlilor care pregăteau forța de muncă.
Prin HCM 876/1965 și în baza decretului 618 din 1965 se dă Ordinul minis¬trului petrolului nr. 102 privind organizarea Grupurilor școlare de petrol și a școli¬lor profesionale.
Din Ordinul 102/1965, cu privire la organizarea activității de pregătire a cadrelor pentru unitățile Ministerului Petrolului se arată:
– art. 1. – se înființează Grupul Școlar Petrol pe lângă trustul de Extracție Târgoviște, Schela Moreni.
– art. 2 – întreprinderile vor sprijini conducerile de școli pentru selecționarea celor mai bune cadre pentru a fi încadrate ca profesori la obiectele de specialitate.
Prin HCM 359 din 5 aprilie 1974 se înființează liceele industriale, astfel că din acest an școlar, în cadrul unității funcționează un liceu la zi, unul la seral și conform Ordinului Ministerului Învățământului nr. 1939/1970 Școala profesională. Mai există școala de maiștri, școala tehnică postliceală. Dacă până acum, majoritatea muncitorilor încadrați aveau ca studii 4 sau 7 clase, după 1980 se constată că sunt încadrați absolvenți ai școlii profesionale care au cel puțin 11 ani de studiu sau ai liceului, cu cel puțin 12 ani de studii.
Un element interesant în evoluția forței de muncă îl reprezintă fluctuația deosebită înregistrată pe parcursul anilor. Astfel în 1968 Schela Gura Ocniței avea 1.512 salariați din care 1.242 muncitori. Sunt angajați 243 persoane, în special absolvenți ai școlilor profersionale și de ucenici (ultima desființată după 1974) dar sunt disponibilizați 450 de persoane (reducere personal – 17, plecați la școală maiștri – 11, transferați – 128, plecați nemotivat – 56, demise – 13, decedați – 2, arestați – 1, pensionari – 177, plecați în armată – 45).
În felul acesta nu trebuie să surprindă faptul că Schela Moreni a avut până în 1990 un mare deficit de forță de muncă. Se fac deplasări repetate în școlile din Moldova de unde se aduc elevi, se oferă avantaje materiale elevilor, se construiesc cămine și noi localuri de școală, dar cu toate acestea, în 1974, școala profesiona¬lă oferea numai 6% din personalul încadrat. Astfel că întreprinderea organizează diferite cursuri de pregătire profesională. Se organizează 6 cursuri de calificare cu 158 de participanți și 11 cursuri de pregătire profesională pentru pregătirea a 368 de sondori. În fapt, meseriile deficitare în forță de muncă erau: sondori intervenție, sondori producție, lăcătuș mecanic, fochist, sondori reparații capitale sonde, adică acele meserii ce necesitau multă muncă brută în condiții extrem de grele. Nu trebuie să ne surprindă că în acel an s-au încadrat 784 de oameni din care 437 sondori și au plecat 685 din care 356 sondori112, coeficientul de fluctuație ajungând uneori la 49,7%.
În anul 1979, 64,55 din persoanlul angajat era direct productiv, 5,9% lucra la deservire generală, 30,4% fiind indirect productiv.
În acel an erau angajați în întreprindere 592 – sondori, 408 – operatori extracție, 386 – lăcătuși, 27 – distilori, 107 – fochiști, 138 – electricieni, 57 – strungari, 75 – su¬dori, 867 fiind încadrați în alte meserii productive.
Cu toate măsurile luate, fluctuația forței de muncă se menție și în deceniul 9 al ultimului secol. Astfel, numai în 1983 sunt încadrați la Schela Moreni 857 oameni din care 479 sondori, plecând 574 oameni din care 365 sondori113. Acest lucru determină ministerul ca pentru anumite meserii deficitare să apeleze la forța armată, militarii fiind angajații Schelei Moreni până în anul 1990 când sunt înlocuiți cu muncitori. Restructurarea economică la care este supusă țara noastră a făcut ca un număr apreciabil de muncitori, cu înaltă calificare, de la IAM, IMUT, IM Mija să vină la Schela Moreni, înlocuind militarii și asigurând forța de muncă deficitară, determinând conducerea unității să anunțe că nu mai efectuează angajări.
Fluctuația deosebită a forței de muncă, anterioară anului 1990, ar putea fi pusă în strânsă legătură cu necesitatea activității cu școala de profil din oraș.
În realitate, Liceul de Petrol din Moreni își îndeplinea permanent planul de școlarizare cu elevii veniți din întreaga țară, puțini localnici frecventând liceul, mai ales în condițiile în care aveau șansa alegerii din multitudinea de meserii pe care le oferea noul înfințat liceul „Automatica”.
După încheiere contractului, uneori chiar cu riscul plății unor penalități, absolvenții școlii profesionale sau ai liceului părăseau localitatea, îndepărtându-se spre locurile de muncă, din abundență, până în 1985, din apropierea localităților de naștere.
Schela de producție, Ministerul Petrolului, uneori Ministerul Învățământului au făcut eforturi mari pentru asigurarea celor mai bune condiții de muncă și viață elevilor. În 1968 apare o nouă construcție școlară care înlocuiește vechile clădiri din 1924. După 1980, în încinta școlii apar noi clădiri. Construcția principală cu două nivele este ocupată de laboratoare de specialitate, având la parter, atelierul de strungărie. În apropiere se află celelalte ateliere, sala de sport, cantina, internatele școlare. După 1990 internatele școlare sunt transferate schelei de producție care repartizează tinere familii, spre a-și stabili domiciliul, existând o presiune formidabilă din cauza crizei de locuințe. Din cauza inexistenței elevilor „interni”, prin scăderea fluxului dinspre Moldova la zero, nici cantina școlară nu mai funcționează, fiind transformată în sală de gimanstică. Dispare și laboratorul tehnologic pentru operatori și sondori, învățământul de la Liceul Petrol înregistrând scă¬deri pentru școlile profesionale și liceul industrial și creșteri la numărul elevilor de la Liceul Teoretic. Pentru moment aceste schimbări nu vor afecta forța de muncă de specialitate de la cele două unități cu profil petrol din Moreni dar, în viitor, proba¬bil, forța de muncă calificată va fi din nou în suferință.
În ultimii 30 de ani pe profile și meserii, se organizau la toate nivelele concursuri pe meserii care atrăgeau pe cei mai buni elevi sau specialiști.
În anul 1995, în orașul sondelor de pe Cricovul Dulce, pentru a doua oară în biografia sa, Grupul Școlar Petrol Moreni organizează concursul pe meserii. S-au întrecut cu pasiune și cu evidentă „știință de carte”, viitorii specialiști ai „aurului negru” din grupuri școlare și școli profesionale de profil din Câmpina, Mediaș, Pitești, Târgoviște, Ploiești, Moinești, Melinești, Margita, Berca, Ianca, Sânicolaul Mare și, bineînțeles, din Moreni.
Aceste concursuri sunt benefice, reprezentând teste foarte utile, funcție de cerințele impuse de economia de piață în domeniul aurului negru.
În structura forței de muncă petroliste au loc modificări semnificative la cele două unități de profil din Moreni. Astfel, imediat după decembrie 1989, militarii în termen, care lucrau ca sondori au fost retrași. Dificultățile intervenite la uzina „Automecanica” Moreni și necesarul de forță de muncă, au făcut ca unii dintre specialiștii de bază de la „Automecanica” să se angajeze la unitățile petroliste.
Personalul feminin, ce prin planul de stat trebuia să reprezinte 10% din angajați este în scădere ajungând la 574 de persoane în luna iunie a anului 1996 (16%) față de 678 în 1993, la Schela Moreni. Aici, cifra maximă de angajați este în 1993 de 3.806, cea mai scăzută fiind tot în iunie 1996 când sunt 3.560 de salariați. Din 1995 crește ponderea personalului TESA+maiștri, ajuns la 407 (11,4%) față de 379 în 1990 (10,2%).
la „Foraj” S.A. personalul TESA coboară de la 135 în 1990 la 119 în 1992, ponderea cea mai mare având-o persoanele cu studii superioare (94), numărul maiștrilor scăzând de la 34 în 1988 până la 22 în 1992. Muncitorii reprezentau în 1990, 88% din personalul de 1.187 salariați, cifra din acel an (1.048 muncitori) fiind cu 334 mai mare decât în 1992, când cu cei 712 muncitori se înregis¬trează cea mai scăzută cifră din istoria nouă a unității. se remarcă scăderea numărului de muncitori necalificați care ating cifra de 87 în 1992 față de 141 în 1990, scăderea fiind semnificativă și la muncitorii calificați care reprezintă 77% din personalul unității.
Din cei 627 de muncitori calificați în anul 1992, aveau dublă sau triplă specializare, 50% dintre ei fiind calificați prin școli profesionale, licee industriale sau școli de maiștri.
Majoritatea muncitorilor erau calificați prentru activitatea de foraj (409) sau montaj (76), ceilalți lucrând ca tractoriști, șoferi, primitori-distribuitori, lăcătuși auto-greu, lăcătuș mecanic, electrician, fochist, sudor etc.
Din cei 850 de salariați pe care îi avea în anul 1992, 13,6% erau femei. În acest an, pe grupe de vârstă, în unitate erau 4 salariați sub 18 ani, 368 se încadrau în grupa de vârstă cuprinsă între 18-30 de ani, 288 salariații aveau între 31 și 40 de ani. Peste 40 de ani erau 23% din angajați, dar nici un salariat nu avea peste 60 de ani.
Cu o asemenea forță de muncă șansele lui „Foraj” S.A. sunt destul de mari pentru a reuși în tentativa de a se adapta unei economii de piață, aflată într-o continuă tranziție.
În evoluția istorică a unităților petrolifere din regiunea Moreni, paralel cu producția propriu-zisă se desfășoară un ansamblu de activități cu caracter social cultural, de asistență socială și politică.
După anul 1940, în unitățile economice etatizate, rolul preponderent începe să-l dețină partidul comunist, care are în Schele puternice organizații politice. Pe mă¬su¬ra dezvoltării vieții economice planificate, partidul acționa cu consecvență pentru instituirea unui sistem corespunzător de organe de conducere, cu putere de decizie forte.
Se ajunge, în special după insitutirea principiului muncii și conducerii colective la o simbioză între puterea politică și specialiștii producției, ultimii fiind tot mai mult obligați să accepte compromisuri politice, dar putând să-și pună în practică cunoș¬tin¬țele științifice dobândite.
Atât prin ideologia sa, cât și prin compoziția sa, partidul comunist a avut la nivelul Schelei un caracter profund muncitoresc, existând un procent bine determinat între numărul de muncitori membrii de partid și cel al specialiștilor, între tineri și adulți, între femei și restul personalului.
Așa s-a ajuns ca în anul 1982, la Schela Moreni, să fie un număr de 1.082 membri de partid, grupați în mai multe organizații de bază, după locul de muncă, conduși de un comitet de partid, în care secretarul deținea și funcția de președinte al Consiliului Oamenilor Muncii, având în subordine deci directorul unității.
Partidul acționa pe multiple căi pentru afirmarea rolului conducător al clasei muncitoare în toate domeniile vieții sociale. Participarea clasei muncitoare la condu¬ce¬rea activității societății petrolifere se realiza și prin sindicate, care cuprindeau în componența lor, absolut toți salariații unității, înscriși în această organizare so¬ci¬al-politică, fără a fi consultați, încă de la angajare.
Generalizarea principiului conducerii colective, punct teoretic-ideologic pe care partidul insista foarte mult în deceniul 8-9, se stabilea și prin instituționalizarea reprezentării de drept a sindicatelor cu toate organele de conducere de la nivelul unităților, fapt ce permitea reprezentanților sindicali să ridice și probleme de natură socială, culturală, sportivă a salariaților.
Partidul a urmărit cu consecvență până în 1989, atragerea tineretului în mișcarea politică de tip comunist, încercând prin aceasta să poată conduce de pe principii totalitare întregul mecanism economico-social. În mod oficial toți tinerii până la 30 de ani făceau parte din organizația U.T.C. a Schelei, o parte din ei, intrând în rândul membrilor de partid.
În sistemul politic al Schelei Moreni funcționau și organizații de masă în care erau cuprinși toți salariații membri ai partidului (ex. organizația democrației și unității socialiste – ODUS).
Întregul sistem politic, ajuns în 1989 într-o puternică criză se destramă imediat după transformările majore intervenite în țara noastră începând cu 1990.
Singura structură organizatorică existentă în Schela Moreni și Foraj Moreni este „Sindicatul liber”, înființat în luna martie 1990. Imediat după evenimentele din 1989 au avut loc o serie de mișcări revendicative care treptat s-au canalizat sub conducerea unor „comitete de inițiativă” în structuri organizatorice noi de tip sindical.
La început s-a stabilit, în cadrul adunărilor salariaților Statutul juridic al sindicatu¬lui, găsindu-se calea corectă de a îmbina cerințele salariale cu regulile democrației într-o unitate economică.
În martie 1990, delegații de la locurile de muncă, stabilite prin vot deschis al salariaților și reprezentanți numiți din cadrul Schelei s-au întrunit la Clubul Flacăra 2 pentru a stabili noua formă de organizare sindicală.
A fost o expunere amplă a situației existente atunci în Schelă, a obiectivelor în plan profesional, precizându-se importanța extracției țițeiului ca sursă energetică. S-a aprobat și s-a trecut la constituirea Comitetului de conducere a noului sindicat; co¬m¬itet format din reprezentanții tuturor sectoarelor de lucru. A urmat alegerea bi¬rou¬lui executiv și a liderului de sindicat, după care noul organ constituit a luat legătura cu alte sindicate din ramură din țară, ulterior „Sindicatul Liber Independent din Schela de Petrol Moreni” afiliindu-se la cartelul „Alfa”.
În contextul acestei situații au apărut formele concrete prin care sindicatele se manifestă în relațiile cu patronatul, în cazul petroliștilor relația se exprimă astfel: sindicalist-director, sindicat-regie, Federație sindicală-guvern.
Aceste forme de manifestare sunt înmănuncheate pe plan legal în Contractul Colectiv de Muncă, apărut în 1992, unde sunt vizate relațiile de muncă, relațiile social-culturale, etc.
Relațiile sindicat-patronat sunt stipulate în sfatul sindicatului, unde sunt precizate formele de luptă sindicală, probleme de legislație a muncii, protecția salariaților, datoriile și obligațiile sindicaliștilor, etc.
Un rol important în stabilirea relației patronat-sindicat, îl are „nivelul de trai”, concept impus în special de muncitori, în virtutea inerției anilor anteriori.
În aprecierea nivelului de trai se folosesc o serie de indicatori cum sunt: veniturile reale ale membrilor societății, volumul și calitatea bunurilor materiale consumate, condițiile de muncă, de locuit și de odihnă, durata și modul de utilizare a timpului liber, durata medie a vieții, gradul de dezvoltare a asistenței sociale și sani¬tare, accesul oamenilor la știință, artă și cultură, etc.
Până în anul 1990, se încearcă prin planificarea riguroasă și egalizatoare, un anumit raport între rezultatul economic și relația de repartiție. Este perioada când, pentru atragerea forței de muncă, deficitară în industria petrolului, se asigură venituri suplimentare pentru personalul direct productiv, fenomen care continuă și după anul 1990.
În ansamblul problemei se remarcă după 1992, în special o scădere continuă a puterii de cumpărare, fapt reflectat în procurarea tot mai redusă a bunurilor de folosință îndelungată (exceptând televizoarele color), a participării la manifestările cultural-artistice, turistice și de petrecere a timpului liber.
Un aspect interesant îl prezintă fondul locuibil de care beneficiază Schela Moreni. Imediat după 1948, când se trece la marea naționalizare, sunt trecute în proprietatea statului toate locuințele schelelor existente în regiunea Moreni. Locu¬in¬țe¬le sunt trecute în custodia unei unități de profil (I.G.O. Moreni), sau la Consiliile lo¬cale, Schela urmând să mențină în proprietatea sa numai acele clădiri necesare procesului productiv. Deoarece până în 1977, Moreniul era aproape în totalitate o localitate petroliferă, principalii beneficiari ai închirierilor noilor locuințe erau muncitorii petroliști.
După 1980, în Moreni începe construcția blocurilor, apariția unor unități economice de interes republican, determinând consiliul popular local la o repartiție mai diversificată a spațiului locuibil, spre exemplu, în Moreni dându-se în folosință 677 apartamente, numai între anii 1970-1980, din care 33% revenind lucrătorilor din industria petrolului.
Tinerii necăsătoriți beneficiau de numeroase locuri în cămine muncitorești sau de nefamiliști. Astfel în 1974 din totalul de 746 de locuri existente în căminele de nefa¬mi¬liști erau ocupate 620.
Căminul reprezentativ era „Batapșa” cu 50 de locuri, ocupat atunci de avocați, medici, „2 reprezentanți ai Securității”, antrenori de fotbal, fotbaliști, subingineri, militari, maiștri și… muncitori.
Principalele cămine muncitorești erau atunci cele de la „Batapșa” (60 de locuri), „Pompieri” (12 locuri) devenit între timp bloc de locuințe pentru familiști, „Tele¬foa¬ne” (29 de locuri), „Porumbei” (73 de locuri), ocupat acum mai mult de familiști, „transporturi” (80 de locuri), „Steaua” (82 de locuri), „Schela Mare” (115 locuri), transformat în bloc de familiști, „Dispensar Schela Mare” (30 de locuri), „Cămin fete” (18 locuri), „Cămin TEG” (51 locuri), preluat de la G.S. Petrol, „Cazarmă Bucșani” (21 locuri), „Cămin 4 Schela Mare” (157 de locuri), „Cămin 5 Schela Mare” (18 locuri).
În aceste cămine locuiau 5 muncitori de la foraj, 3 lucrători ai Ministerului Sănătății, 33 muncitori ai Energomontaj Liliești, 11 muncitori I.R.U.E., 2 de la baza de aprovizionare, 3 de la „Investiții”, 2 de la „Energopetrol”, 164 de militari, 1 de la I.U.M. Filipești și 3 elevi.
După anul 1985, în special prin căsătorii frecvente și lipsa investițiilor în domeniul construcției de locuințe, Schela este pusă în situația de a acorda noilor familii, locuințe în căminele de nefamiliști. astfel capacitatea de cazare a „Serviciului So¬ci¬al Administrativ” al Schelei Moreni, în 1945, era de 145 de locuri pentru fa¬m¬i¬liști și 143 de locuri pentru nefamiliști. Serviciul preia în totalitate un cămin ce a a¬par¬ținut Liceului Petrol precum și un etaj de la celălalt cămin, asigurând acolo lo¬cu¬in¬țe pentru 53 de familii. Presiunea socială a familiilor nou constituite, lipsa lo¬cuin¬țe¬lor, lipsa investițiilor în acest domeniu (în ultimii șapte ani Schela reușind să dea în folosință un bloc de locuințe pentru familiști), au determinat Serviciul Social să o¬fe¬re 10 camere pentru familiști, la căminul „3 TEG” (ocupat și de 11 ne¬fa¬mi¬liști), 4 fa¬milii la căminul „168 Garaj” (ocupat și de 23 de nefamiliști), 19 familii la căminul „116 Porumbei” (ocupat și de 18 nefamiliști), 11 familii la căminul „119 Batapșa” (sunt și 14 nefamiliști), 27 familii la căminul 139, 3 familii la căminul „261 Steaua” (49 nefamiliști), 9 familii la căminul „344″, 49 familii la căminul „Bloc Schela Mare”.
Aceste cămine beneficiază de serviciul a zeci de muncitori, care efectuează lucrări de văruire, vopsire, curățenie interioară, întreținerea instalațiilor de lumină, sanitare, de căldură, etc.
Serviciul Social mai are în administrare și alte cămine locuite numai de familii („Maici”, „4 Schela Mare”, „24 Schela Mare”, „Dispensar Schela Mare”, „21 Schela Mare”, „Naumov”, „Bucșani”), multe clădiri recuperate după 1990.
În aceste clădiri, condițiile de locuit sunt de-a dreptul mizerabile. Spre exemplu la „Căminul 344″, în camere de 3/3, locuiesc 5-6 persoane, grupul sanitar, bu¬că¬tă¬ria și baia fiind comune pentru toate familiile.
Ocrotirea sănătății personalului muncitor al Schelei din Moreni reprezintă o altă componentă a nivelului de trai al populației.
Schela Moreni avea în structura sa și un Serviciu Special Sanitar. În anul 1947, la Spitalul Țuicani ia ființă Serviciul „Chrirugie”, iar în 1951, serviciile medicale se unifică, Schela predând în propiul spital care va deveni nucleul viitorului spital orășenesc. Schela continua să mai aibă un dispensar sanitar în cadrul unității, deservit de un medic, un punct sanitar la Schela Mare, rezultat din transformarea vechiului dispensar al Schelei Gura Ocniței și, pentru un timp, dispensar recuperatoriu ce funcționa în actualul local al grădiniței Schela Mare. Sistemul sanitar este centralizat direct subordonat Spitalului Unificat Moreni, salariații Schelei folosind policlinicile și spitalul local în aceleași condiții ca și alți lucrători ai localității.