Această prezentare necesită JavaScript.

În 1956 sistemul cel mai rentabil rămâne „pompajul” care dădea 98,8% din producția Schelei Moreni, gaz-lift-ul contribuind doar cu 0,015% iar erupția naturală cu numai 0,013%. Din producția Schelei, la capitolul „ieșiri”, pe lângă cele 576.900 tone, trimise spre rafinării mai consemnăm, pentru 1956, folosirea a 700 de tone la consumul propriu, 500 de tone pentru consumul unității de foraj, 100 de tone la reparații sonde și 1.800 tone pierzându-se prin procedeele de „tratare” specifice timpului44.

În 1957 este de remarcat legarea a 34 de sonde la noul parc „4 Ghirdoveni” precum și apariția la Filipești a parcului „34 Filipești”. Producția de oxigen, atât de necesară procesului tehnologic al vremii a reprezentat numai 95,285 din plan „deoarece fabrica a fost planificată să fie oprită pentru reparații 23 de zile, iar acestea au durat 58 de zile”45.

În 1958 planul de producție la țiței a fost a fost depășit cu 1.809 tone, sarcinile de plan fiind realizate în proporție de 100,33%. documentele consemnează debitul mediu al sondelor ca fiind în scădere, atât la producția zilnică cât și în producția generală a sondelor vechi din cauza declinului producției naturale. La sondele inactive debitul scade deoarece exista un număr mai mic de sonde comparabil cu anul precedent, iar la sondele noi producția medie este în scădere deoarece numărul acestor sonde este mai mare, iar producția de țiței extrasă de acestea rămâne constantă”46.

Totalul sondelor existente în Schela Moreni este de 521, în anul 1958 intrând în producție nouă sonde în loc de opt, dar debitul unor asemenea sonde scade până la una-două tone pe zi, debitul fiind considerat ca fiind necorespunzător, luându-se decizia de a opri asemenea instalații.

În anul 1958 s-au pierdut 94.160 ore de muncă din cauza unor multitudini de deficiențe: rupere de tubing, ruperea tijilor, turtirea coloanelor, defectele de la unitățile de pompare, utilizarea necorespunzătoare a troliilor, lipsa curentului electric, lipsa gazelor etc.47. Privitor la existența curentului electric în Schelele Moreni și Gura Ocniței trebuie precizat că în anul 1960 mai funcționau ca unități ale în­tre­prinderilor respective „Uzina electrică Muntenia” și „Termocentrala” Schela Mare.

Uzina electrică Schela Mare avea în 1960 o putere instalată a grupurilor electrogene de 6.659 kw. bazată pe consumul de păcură. Producția de energie electrică era de 20.337 mii kwh și era folosită în special pentru schelele din zonă, dar și pentru satisfacerea unor necesități locale48.

În 1958 debitul sondelor Schelei Moreni este în scădere (1.503 tone/zi) față de 1957 (1.957 tone/zi), fenomenul accentuându-se în anii următori49.

La Schela Mare debitul mediu/zi era de 1.684 tone pentru anul 1957 dar și aici se constată o scădere treptată a debitelor prin secătuirea straturilor de petrol50.

Debitul mediu pe sondă scade în anul 1959 la 106,6 tone, producția menținându-se aproximativ constantă datorită numărului de sonde noi sau reactivate. Spre exemplu la Schela Moreni, la începutul anului 1959, se consemnează 420 de sonde, iar la sfârșitul anului, existau 455 de sonde din care numai 13 sonde noi. Planul de producție nu poate fi realizat la sondele eruptive unde se obțin doar 2.799 tone (67,12%) dar este depășit la celelalte sisteme de extracție. În pri­vin­ța gazelor de sondă, producția este realizată în principal de sondele de țiței (87,7%), sondele care aveau ca obiectiv de activitate numai extracția gazelor (10 la număr) nereușind decât 11.536 mii metri cubi, cele 49 de compresoare erau grupate în 10 stații de compresoare gaze, reușind să obțină 32.551 tone gazolină. La Schela Gura Ocniței, în 1960, erau 22 de compresoare grupate în opt stații de compresoare (trei cu gaze și cinci cu „vacuum”) obținându-se o producție de 26.077 tone gazolină. Producția aceasta a fost obținută după ce s-au compresat 66.568 mii metri cubi gaze extrase, 2.912 mii metri cubi gaze reciclate, restul de 2.978 mii m3 fiind pompat în obținerea țițeiului prin procedeele cunoscute51.

În 1960 producția obținută de Schela Moreni din cele 14 sonde noi a fost de 10.037 tone țiței. Sondele au apărut la Piscuri 5 unități; la Filipești – 4 sonde; și în Moreni – 4 sonde.

Producția de petrol și gaze era obținută de 37 de formațiuni de lucru, din care 12 erau brigăzi de producție, 18 brigăzi de intervenție, 5 brigăzi de reparații sonde și câte o brigadă pentru punerea în producție a sondelor. La Gura Ocniței erau 34 de brigăzi, 18 pentru intervenții, 5 pentru reparații capitale, 10 pentru producție.

În Gura Ocniței erau în stare de funcționare 24 de trolii, la fel ca și la Schela Moreni.

Fondul de sonde al Schelei Gura Ocniței era de 320 sonde în producție pentru țiței și gaze, 5 sonde numai pentru producția de gaze, find oprite 93 de unități productive.

Schela Gura Ocniței nu reușește să-și îndeplinească planul stabilit pentru țiței realizându-se un minus de 603 tone, scăderile fiind mai evidente la sondele cu erupție naturală (87,14%) și la sondele de pompaj (98,31%). Nici producția la sondele noi nu s-a încadrat în planul stabilit, obținându-se numai 6.320 tone din cele 7.180 tone de țiței planificat. Nici în anul 1961, cu 1.353 muncitori ai Schelei, Gura Ocniței nu a reușit să îndeplinească planul la producția de petrol cu 14.322 tone, realizându-se cel mai slab procentaj din istoria planificată a acestei unități economice. În 1962, schelele de producție cunosc mari transformări în organigrama unităților. Astfel Schela Moreni este compartimentată, în sectorul productiv, în patru formațiuni, numite secții. Secția I Pâscov își desfășoară activitatea în zona Pâscov-Pleașa-Schela Mare-Țuicani. Secția a II-a Cricov avea domeniu de activitate în Moreni – sectorul sudic și nordic al localității. Secția III-a Bana – cuprindea restul teritoriului localității Moreni (Piscuri-Bana), iar ultima secție – IV Filipești având repartizată zona Filipești-Mărgineni.

La secția Pâscov, Bana și Filipești erau câte trei brigăzi, numai secția Cricov avea două brigăzi, Schela din Gura Ocniței având la rândul ei 19 brigăzi de intervenție.

Este anul când atât Schela Gura Ocniței, cât și Schela Moreni făceau parte din trustul de extracție Târgoviște52.

Schela Gura Ocniței avea sectorul de activitate în zona Bucșani, Lazuri, Schela Mare, Adânca, Gura Ocniței, Ochiuri, Ocnița iar Schela Moreni avea sonde în Schela Mare, Țuicani, Mărgineni, Pleașa, Moreni, Dițești, Filipeștii de Pădure, Iedera-Colibași, două sonde în zona Colibași și patru sonde în comuna Măgureni.

Schela Moreni avea în anul 1962 un număr de 545 de sonde fiind active 480 dintre ele. Cele 11 sonde active numai pentru producție-gaze erau pe raza localităților Mărgineni (9), Dițești și Filipești de Târg câte una, producția fiind de 101.000 mii m3 gaze. Dintre sondele active numai două erau pe gaz-lift și trei pe erupție naturală, restul folosind sistemul de pompaj clasic. Aceste sonde erau răspândite pe raza mai multor localități: 329 în Moreni, 35 în Dițești, 26 în Filipești Pădure, 1 în Filipești Târg, 20 în Schela Mare (Gura Ocniței), 15 în Colibași, 13 în Mărgineni, 4 în Măgureni, 2 în Călinești.

Se remarcă numărul mare de sonde inactive din Măgureni – 7, semn al părăsirii treptate a acestei zone de exploatare. Pentru anul 1962, Schela Moreni avea suspendate 10 sonde în Moreni, 6 – în Adânca; 1 – în Dițești, iar la „conservare” se găseau 9 sonde din Moreni, 1 – din Iedera; 1 – în Dițești53.

Un aspect mai puțin cunoscut în activitatea Schelei Moreni îl prezintă Fabrica de Oxigen din Moreni, care producea în anul 1962, o cantitate de 81.390 metri cubi, care era folosit de Ministerul Petrolului și Chimiei, în ramurile industriei grele și ușoare, a minelor, a forțelor armate, agricultură etc.54

În 1963, la stația Mărgineni se pompau spre Schela Moreni cantitatea de 2.200 tone păcură, iar prin stația Filipești – 33.600 tone55, aceastea reprezentând produc­ția acestor localități, deoarece multe conducte legau direct sondele cu numeroasele parcuri de rezervoare, din care amintim; „Redevența”, „6 Astra-Română”, „15 Bis”, „Poliminera”, „28 Unirea”, „Leurda”, „Colibași” etc.

Cu toate că aportul sondelor noi în producția Schelei Gura Ocnița nu atinge nivelul planificat pentru anul 1963, producția celor 338 de sonde active fiind suficientă pentru a realiza 100,84% din planul stabilit. Pentru a spori producția de țiței, Schela Gura Ocniței folosește 18.749 mii m3 gaze și 20.941 m3 apă, pe care o injectează în sondele productive.

Schela Gura Ocniței primește din alte schele 57.127 mii m3, în special de la Schela Moreni, din care acordă consumului propriu 16.194 mii m3, injectării în strat 18.479 mii m3, consumului secției de foraj 1.030 mii m3, dirijând spre Sfaturile Populare Moreni și Gura Ocnița un volum de 53.766 mii m3 gaze, G.A.C. Gura Ocniței 240 mii m3 și spre alte schele 9.012 mii m3. În urma proceselor industriale s-au pierdut 2.275 mii m3 în anul 1963. gazele care, pentru prima oară în istoria exploatării petrolului morenar, se recuperau integral, erau folosite pentru transformarea în alte surse de energie, în stațiile pentru compresoare sau pentru producerea aburului tehnologic, necesar la bateriile de cazane, în tratarea țițeiului în stațiile de dezbenzinare.

În fapt, încă din 1960 se extinsese re­țeaua de aspirație a gazelor de la co­loa­nele sondelor ajungându-se să se recupereze toate gazele ce însoțeau petrolul exploatat. Analiza dinamicii producției glo­­­bale industriale arată că dezvoltarea in­dustriei petrolifere locale a fost posibilă datorită creșterii investițiilor statului cu 840% pe parcursul cincinalului 1960-1965. În industria petrolului s-a acționat pentru prospectarea de noi straturi pet­ro­liere, introducându-se instalația de foraj de 315 to., care asigura forarea sondelor de țiței și gaze la mari adâncimi.

Schela a preluat prin atelierul me­ca­nic repararea tuturor instalațiilor ne­ce­sa­re pr­o­cesului de producție, rea­li­zând și pie­sele de schimb necesare57, desconges­tionând sarcinile „Uzinei 4 Moreni”. În fostele ateliere mecanice „Astra-Română” și a „Cen­tralei electrice Muntenia” din in­cinta Sche­lei Moreni se deschide secția „Reparații motoare electrice și bobinaj electroenerge­tic” ce aparține de I.R.U.E. Câmpina, fiind singura cu acest profil din țară.

Schelele de petrol acționează cu mulți factori colaboratori pentru satisfacerea necesităților de producție și asigurării bunei funcționări a instalațiilor petroliere. baza tubulară Moreni aparținea de B.R.M.F.A. Băicoi și avea rampe pentru tubularea de foraj și ateliere de reparații, secția Reparații scule-foraj extracție Moreni, aparținea de I.R.U.E. Câmpina, stația de pompare a țițeiului aparținea de I.T.T.C. Ploiești, etc.

În anul 1965, aportul localității Moreni (în care nu sunt incluse Pâscovul, Bana, Țuicani), era de numai 83.264 tone, ceea ce reprezintă numai 16,34% din producția totală a anului. Debitul mediu lunar se cifrează în jurul a 100 de tone. Secția de foraj dă în funcțiune 32 de sonde, din cele 48 de sonde noi puse în exploatare dar numai 5,7% din producție aparține acestor sonde58.

Producția de gaze, deși în scădere lentă, se încadrează cu depășiri, în planul stabilit. Producția de gaze se obținea în majoritatea cazurilor concomitent cu ex­tracția de țiței (83,4% pentru anul 1965), marea majoritate a gazelor fiind supuse dezbenzinării (57.600 mii m3 în 1966, obținându-se 35.600 tone gazolină). Din totalul de 136.800 mii m3 gaze extrase și livrate de Schela Moreni (din producție, din gaze reciclate, de la alte schele), 42.000 m3 au fost oprite pentru consumul propriu, 5.300 mii m3 s-au pierdut prin transport, 7.600 mii m3 au fost transfe­rați spre alte schele etc59.

Interesant este și aspectul legat de „mișcarea țițeiului”. Stocul era la începutul anului de 7.500 de tone, producția obținută fiind de 489.200 tone. Din această cantitate se opresc pentru consumul propriu de foraj 40 de tone, pentru reparații de sonde 80 de tone, se livrează la I.T.T.C. 487.500 tone, prin tratare se pierd 1.540 tone, stocul la sfârșitul anului 1996 fiind de 7.500 tone60.

De la 1 august 1966 până la 30 iunie 1966 se efectuează lucrări ample pentru punerea în funcțiune a instalației pentru deshidratarea gazolinei la stația de dezbenzinare nr. 1 de la Schela Moreni, de la Dezbenzinarea Gura Ocniței și de la Dezbenzinarea Bucșani a Schelei Gura Ocniței, unde se realizează și o stație de spălare și epurare a apelor reziduale61.

Pentru anii 1967 și 1968 nu sunt fapte deosebite în producția de petrol, gaze și gazolină de la Schela Moreni sau Gura Ocniței. Se remarcă scăderea lentă a producției Schelei Gura Ocnița la toate compartimentele productive. Astfel, de la 548.181 tone, în anul 1960, a șasea producție a perioadei postbelice se ajunge ca în ultimul an al existenței unității să nu mai găsim decât 306.307 tone. Scăderi întâlnim și la gaze: 64,7% – în 1968, față de 1960 sau la gazolină – 90,6%, pentru aceiași perioadă, Schela Gura Ocniței având două dezbenzinării situate la în Schela Mare și Bucșani. După modernizările făcute în anii 1966-1967 aceste dez­ben­zinării primesc zilnic 200 mii m3 gaze brute obținându-se 30 m3 gazolină distilată și 43-45 m3 gazolină de comprimare62.

Schela Moreni obține anual – pentru 1968 – 36.582 tone din cele 78.980 mii m3 gaze supuse dezbenzinării (cifrele fiind în continuare diferite deoarece sunt condiționate pe planul real, planul fictiv, planul transmis, planul propus, stocuri, etc.) În anul 1968, pentru gaze se dă în exploatare doar o sondă din foraj, cota sondelor pentru gaze menținându-se în continuare în jur de 10, în special în zona Mărgineni. Cu cele 35 de sonde aflate în producție prin predarea lor de către secția de foraj, numărul sondelor în exploatare, la Schela Moreni, ajungea în anul 1968, la 540.

În 1969 producția obținută de Schela Moreni, după ce se încorporează și producția Schelei Gura Ocnița, desființată în luna ianuarie 1969, se cifrează la 664.724 tone, fosta Schelă Moreni având 346.000 tone. Unificarea celor două unități nu prezintă un element cu consecințe benefice, Schela Moreni cunoscând mulți ani scăderi ale producției cu toate măsurile organizatorice luate. Scăderea producției este cauzată de o multitudine de factori: secătuirea unor straturi „tradiționale”, nepunerea în funcțiune a sondelor de mare adâncime, folosirea unor tehnicii și procedee inadecvate cu toate că s-au introdus tehnici noi de exploatare din care amintim aplicarea regimului forțat de pompare, creșterea factorului de recuperare, introducerea încălzitoarelor electrice de strat. În anul 1970 producția scade la 91,27% față de anul anterior, în special din cauza aportului scăzut adus de sondele noi (-1.457 tone față de plan). Producția de gazolină cunoaște de asemenea scăderi semnificative, de la 51.900 tone, în anul unificării schelelor, la 44.094 tone în 1970, în care s-a inclus și o cantitate de condens transportat de Gaz Metan Mediaș, pentru gazele metan.

În ceea ce privește zona în care își desfășura activitatea Schela, precizăm că în perioada aceea se constituia ca zonă industrială în vestul orașului, la sud de aliniamentul șoselei Moreni-Târgoviște, într-un perimetru de circa 22 de hectare. Aici erau amplasate sediul administrativ, un atelier mecanic de reparat autogreu, un atelier mecanic de reparații și confecții utilaje pentru extracția petrolului, baterii de cazane proprii pentru presiunea termică forțată în strate de zăcământ, o stație de dezbenzinare cu două unități („Muntenia” și Țuicani”) etc. Dacă aceste secții sunt comasate pe un perimetru bine organizat, cele peste 1.500 de sonde ocupau o suprafață foarte mare (cu o medie de 400 m.2/sondă) în diferite perimetre care depășesc raza localității. Treptat, cochetul sediu administrativ și economic al Schelei Gura Ocniței se destramă după anul 1969. Încă din anul 1967 uzina electrică Schela Mare cu o putere instalată a grupurilor electrogene de 3.337 kw. a produs ultimii 11.193 kw/h fiind supusă dezafectării.

Dezbenzinarea Schela Mare este desființată, sarcinile sale productive fiind preluate de unitățile Schelei Moreni. Sediul administrativ se mută în centrul orașului, cartierul Schela Mare, centrul socio-cultural al Schelei Gura Ocniței fiind trecut teri­to­rial, în totalitate, ca parte componentă a orașului Moreni.

Noua situație intervenită determină o nouă organizare a unității. Schela de producție Moreni funcționează în baza Ord. Minist. Minelor Petrolului și Geologiei nr. 449/11.IV.1973 și a hotărârii Consiliului de Miniștri 177/28.II. 1974 în baza Legii 11/21.X. 1970.

Schela avea ca obiect de activitate extracția țițeiului și gazelor, obținerea gazolinei, precum și prestări de servicii în legătură cu aceste activități. Unitatea conti­nua să fie lipsită de personalitate juridică fiind subordonată Trustului Ploiești. Schela avea cont la Banca Națională pentru activități curente, iar la Banca de Investiții pentru punerea în funcțiune a sondelor din foraj.

În organigramă erau mai multe servicii: programare pregătire, urmărire a producției și control tehnic de calitate, serviciul personal-învățământ-organizare-re­tri­bu­i­re, serviciul administrativ, secretariat, social, pază, pompieri, documentații și documente, A.L.A. etc. De asemenea, pentru buna funcționare a unității erau mai multe birouri ca: geologic, topografic, inginerie de zăcământ și tehnic, mecanico-energe­tic, contabil-financiar.

Sectorul productiv era alcătuit din mai multe secții: Cricov – cu trei ateliere; Gura Ocniței – cu trei ateliere, mecanico-energetic, secția exploatare întreținere auto (cu atelierul reparații capitale sonde și probe de producție, sau atelierul de reparații industriale). Conducerea era asigurată de Adunarea Generală a Omenilor Muncii care avea un Consiliu al oamenilor muncii alcătuit de 23 de membri. Activitatea curentă era condusă de biroul C.O.M. alcătuit din 7 membri, direct interesați de producție fiind directorul unității, directorul adjunct cu dezvoltarea, directorul adjunct cu producția, directorul adjunct tehnic și contabilul șef, restul locurilor fiind repartizate partidului și sindicatului.

După criza mondială energetică din anii 1970 omenirea suferă transformări de esență, nici până acum evaluate la adevărata valoare. La 13 noiembrie 1973, Comitetul Politic Executiv al P.C.R. examinează principalele probleme ale dezvoltării energetice și propune măsuri pentru economisirea combustibililor hotărând elaborarea unui program de persectivă. Conform uzanțelor, la 17 noiembrie 1973, se dă un decret pe această problemă, urmând ca de acum încolo situația energeti­că să creeze mari tensiuni, în special în industria extractivă.

la data de 19 iunie 1976, ședința de lucru a Comitetului Central al Partidului Comunist Român (C.C. al P.C.R) cu factorii de răspundere din domeniu indică grăbirea ritmului de realizare a lucrărilor în vederea punerii în valoare a unui volum sporit de rezerve de țiței, gaze, etc. Este anul când încep să apară indicatori suplimentari pentru producțiile de petrol, gaze, gazolină, în ceea ce privește producția globală și producția marfă. În aceste condiții se caută noi măsuri organizatorice înființându-se 7 noi brigăzi de intervenție. Pe structura Călinești-Moreni-Gura Oc­ni­ței, începând cu anul 1965 se trece la exploatarea zăcământului Levantin, unde după 1979, se aplică exploatarea prin injecție ciclică cu abur. După ce s-au injectat 266.318 tone abur s-au obținut 77.887 tone țiței pe parcursul câtorva luni din anul 1979. Pe structura Dealul Bătrân-Drader III se folosește metoda de combustie subterană. Procesul constă în injectarea a 21.329.000 N.m3 aer prin două sonde cu scopul întreținerii frontului, alte sonde fiind „de reacție”. Se reușește un factor de recuperare superior cu 8,8%. Pe un alt zăcământ din structura Bucșani se expe­rimentează injecția de apă în 3 panouri, fiecare cu o sondă injecție și altele de reacție. În anul 1979 s-au injectat 71.455 m3 apă sărată obținându-se un plus de 2.380 tone țiței. Într-un alt zăcământ din structura Dealul Bătrân se folosește injecția ciclică de abur obținând în plus o producție de 2.135 tone. În zăcământul meoțian de pe structura Călinești-Moreni-Gura Ocniței factorul de recuperare ajunge la 43,7% prin 7 sonde de injecție și 28 de sonde reacție. Pe structura Dealul Bătrân, într-un alt zăcământ, factorul de recuperare a ajuns la 52,6%, prin folosirea sistemului de combustie internă, în timp ce pe structura Răzvad-Gura Ocniței în zăcământiul Helvețian, factorul de recuperare ajunge, în 1979, doar la 3%64.

La 1 octombrie 1979 erau 1.074 sonde, din care 899 active, dar numai 24 prin erupție naturală. Cele 64.723 mii m3 gaze se obțin și în această perioadă nu numai în sondele de gaze din zona Mărgineni, ci mai ales din sondele de petrol.

Sondele active erau de mai multe categorii; 874 – de pompaj; 25 – de gaze; 103 – prin sistemul de injecție; 8 -piezometrice; 10 – în foraj; 5 – în montaj-instalații de foraj; 2 – în probe terminale; 20 – pentru punerea în producție. Este anul când pe raza localității Moreni și în zona de răspândire a Schelei erau instalații sosite de la Florica (jud.ețul Brăila), Bărăitaru, Brăgăreasa, Boldești (județul Prahova), Berca (județul Buzău), Zamfirești, Măgurele etc. Viteza de lucru pe raza Schelei Moreni ajunsese la 486 metri pentru sondele de petrol și 430 metri/lună pentru sondele de gaze65.

Anul 1979 este un an cu destul de multe momente tensionante deoarece, „propu­ne­rile noastre de plan nu sunt luate în considerare, faptul aducându-ne greutăți și necesitând eforturi organizatorice deosebite”66.

Spre exemplu, secția III-a Gura Ocniței are 20 de brigăzi de intervenție, 2 brigăzi de producție, 2 brigăzi reparații capitale sonde, un atelier mecanic și un atelier gaze-compresoare, fapt posibil deoarece la Schela Moreni, începând cu 1979, necesarul forței de muncă este completat timp de 10 ani cu soldați în termen.

Pentru 50 de brigăzi de intervenție, reparații și probe-producție au fost aduse la locul de muncă „rulote tip-Moreni” confecționate în atelierele proprii.

În fond, depășirea producției globale s-a datorat lucrărilor de atelier, consumului intern și în special diverselor servicii constând în efectuarea la comandă a lucrărilor de construcții și montaje în regie proprie, executarea reparațiilor capitale, etc.

Important în această perioadă rămâne însă producția netă, măsurile luate la ni­vel central fiind tot mai dure și impunând soluții tot mai complete pentru în­de­pli­ni­rea sarcinilor de plan. Se introduc tehnologii noi pentru care se obțin 24.359 tone, se introduc noi repere, noi tehnologii referitoare la reducerea consumurilor spe­ci­fi­ce, reducerea cheltuielilor materiale, asimilări de mașini și utilaje etc.

La sondele vechi s-a urmărit îmbunătățirea parametrilor de exploatare, reali­za­rea tratamentelor cu soluții micelare, acidizări, injecții cu abur, apă și aer, cu poli­meri de import, cu combustie subterană.

Prin injecția cu abur se urmărea creșterea productivității sondelor care exploa­tea­ză zăcămintele cu țiței vâscos (primele încercări s-au făcut la flancul sudic al struc­­turii Moreni încă din anul 1971). Prin intermediul metodei de injecție extracon­turală de apă în zăcământul Meoțian III Gura Ocniței în perioada 1961-1979 s-au produs, ca producție suplimentară, o cantitate de 155.363 tone, prin metoda „combustie subterană” în zăcământul Drader III Dealul Bătrân, în perioada 1965-1974, s-a obținut un plus de producție de până la 4.354 tone/an, cea mai mare fiind în anul 1974.

Prin exploatarea prin injecție ciclică de abur aplicată la zăcământul levantin pe structura Moreni, în perioada 1965-1972, se obțin suplimentar 70.000 de tone, din care 22.513 tone numai în anul 197267.

Se vor săpa noi sonde în levantin – în zona Piscuri, Gura Ocniței; în helvetian – în localitatea Moreni; în Oligocen – la Colibași și Mărgineni-Bucșani; în eocen- la Vârfuri68.

Se renunță totuși la 8 sonde din graficul de foraj printre care și 37 bis Moreni ajunsă la 2.030 metri, deoarece se constată că „meoțianul și dacianul” sunt într-un strat avansat de exploatare (19-53%).

Pentru 1979 erau planificate să intre în producție 41 de sonde cu 56.000 de tone, intră în activitate 76 de sonde care dau numai 20.464 tone. Printre cauzele ne­îndeplinirii planului sunt lipsurile de materiale specifice (cabluri de tot felul, tu­bing, piese pentru pompele de fund), slaba aprovizionare a depozitului Moreni și Bazei de aprovizionare Băicoi „propunerile noastre de plan nefiind luate în seamă” formulându-se cifre de plan nerealiste, o mare fluctuație a forței de muncă, în­ca­drarea prin recrutări directe, școala de specialitate neoferind decât 60% din necesar, lipsa de specialiști pentru sondori-intervenție, lăcătuși auto, fochist, înca­dra­rea unui număr mare de femei (14,2%) față de normativul de 7,8%, secătuirea zăcă­min­telor etc.

Sondele noi cu existență mai mare aflându-se în zona Bucșani vest, Cervenia, Dealul Bătrân, Gura Ocniței. La zăcământul Gross, la sonda 89, la proba de producție, sonda indica apă; la Dealul Bătrân, în Helvețian sonda se închide deoarece aceasta a fost plasată în zona saturată de țiței, obiectivul fiind preluat de altă sondă.

La Dealul Bătrân, în zăcământul Meoțian se închide o sondă din cauza sistării procesului de combustie și a slabei receptivități a sondelor de reacție, etc.71.

Se încearcă creșterea producției prin recuperări, planul în această direcție fiind de 175.000 de tone, realizându-se doar 172.000 de tone din cauza neîndeplinirii sarcinilor pentru Meoțian, Bucșani și Gross Moreni72. Oricum rezerva inițială pentru anul 1979 era apreciată la 117.190 tone, urmând o creștere la 187.620 to­ne pe parcurs, conform planificării73.

Producția de gazolină cunoaște în acest cincinal fluctuații mari, atingând maximum în anul 1979 prin cele 24.702 tone, cu o scădere surprinzătoare, probabil nereală, la 13.200 tone în anul următor! Se mențin dezbenzinările nr.1 „Muntenia” și nr.2 „Țuicani” și stații de compresoare la Piscuri, Filipești, Gura Ocniței, Bucșani, Dealul Bătrân și Moreni74.

Cea mai modernă unitate rămâne „Muntenia”, mai ales după ce, încă din 1969, la 20 aprilie se inaugura turnul de răcire cu tiraj forțat75.